Panorama editorialelor din 17 februarie

Pensionar bogat, pensionar sărac (Realitatea românească – Bogdan Cristescu)

Bineinteles ca toti alesii poporului, indiferent de apartenenta politica, au votat acest statut scandalos pentru o tara saraca precum România. Când l-am auzit vorbind pe liberalul Crin Antonescu despre acest vot, mi-am dat seama ce parere buna au despre ei parlamentarii. Cum se chinuie ei acolo sa scoata la liman tara asta saraca, cum poporul nu intelege cata munca este în Parlament. De altfel, unul dintre motivele care au argumentat acordarea acestor pensii a fost ca, dupa atatia ani de stres, speranta de viata a parlamentarilor este foarte scazuta, mai mica poate decât a unui pensionar obisnuit care nu are bani de medicamente. Când auzi asa ceva, mai ca-ti vine sa te intrebi: la ce le-o mai trebui pensie mare, daca tot nu apuca s-o manance?

Vox populi (Azi – Valentin Stănilă)

Mai ales pe un fond de nemulţumire socială, este posibil să se declanşeze acţiuni violente, care să fie, pe fond, contrare intresului public. De aici, teama celor lipsiţi de caracter de ‘a înnota împotriva curentului’. Or, dacă aveam de-a face, în mod real, cu amici ai poporului, atunci cea mai importantă obligaţie este de a acţiona ‘împotriva curentului’, inclusiv prin enumerarea unor riscuri majore. Tot istoria ne arată ce rol benefic au avut acele personalităţi vizionare, curajoase, care, sinucigaşe politic, s-au pronunţat şi au acţionat într-o manieră nepopulară, refuzând demagogia şi populismul. Adevărul, dreptatea nu se măsoară nici prin durata şi intensitatea aplauzelor şi nici în funcţie de presiunea anumitor categorii ale populaţiei, incitate de forţe oculte, care vorbesc abuziv ‘în numele poporului’, dar care îşi promovează doar propriile interese. Cu mai mult calm, fără prejudecăţi şi formule prefabricate, se pot clarifica multe, inclusiv cele de natură constituţională. Dacă tot se invocă poporul în disputele specialiştilor în Drept, atunci se cuvine să avem şi puţină încredere în capacitatea concetăţenilor de a-şi birui emoţiile prin intuiţia lor, care rareori a dat greş.

Solo de balalaică (Cronica română – Horia Alexandrescu)

Fiesta e pe terminate, dupa ce, intr-un tarziu, chiar şi aia cu gandirea temporizata au reusit sa inteleaga fabula si, mai ales, morala ca, pana la urma, bataia politica e tot pe cascaval. Reprezentat în momentul de fata prin preluarea controlului absolut asupra petrolului, gazelor, distributiei de energie, marilor constructii, infrastructurii, adica a tot ceea ce poate fi mai banos. Cu parghiile politicului, bineinteles, care sa preseze institutiile statului si, prin ele, mediile de afaceri. Primii care s-au dumirit au fost chiar liberalii de la guvernare, urmati de puristii de la PC, dupa care pana şi udemeristii au inceput sa invoce Constitutia! Culmea e, însă, ca şi pesedistii au reusit sa se trezeasca din prosteala, dar numai dupa ce Moraru le-a dat bonuri de ordine la DNA, fără sa mai tina cont de ierarhiile din partid, mai noi sau mai vechi, de cine pe cine-a lucrat sau cine-a castigat şi cine-a pierdut cursa de sapaturi din PSD. Topul liderilor invitati sa dea cu subsemnatul a ajuns astfel pe toate gardurile, iar lista de asteptare e şi mai lunga, ceea ce le-a dat de inteles beligerantilor ca se prabusesc pe rând, ca popicele, gata stampilati drept corupti prin simpla citare venita de la DNA, în baza unor semnale de presa.

Nevoia de liber-schimbism (Ultima oră – Octavian Andronic)

Se împlinesc, în aceste zile, 16 ani de la lansarea ‘manifestului Partidului Liber Schimbist’. Ceea ce părea să fie doar o glumă, într-un moment în care prea puţine lucruri nu erau luate în serios, această idee avea să se transforme, la scurt timp după aceea, într-una dintre realităţile momentului politic ’90. Totul a pornit de la prima difuzare, de către Televiziunea Română Liberă, a nemuritoarei ‘Scrisori pierdute’ a lui Caragiale. Dintr-o dată, multe dintre semnificaţiile pe care realitatea comunistă le estompase au început să devină evidente.

Mărirea şi decăderea instalatorului european (Bursa – Cornel Codiţă)

Cele doua mari tabere, care se infrunta încă din prima zi a constructiei europene, si-au sapat repede transeele. Integrarea spatiului economic nu se poate face, practic, spun adeptii politicilor liberale, decât deschizind pietele, reglementind nu mai mult decât strictul necesar şi lasind realitatea interactiunii dintre furnizorul şi cumparatorul de servicii sa-si sape singura albia. Sariti, la arme cetateni!, au strigat partizanii protectionismului, ‘Liberalismul omoara Europa sociala’! Batalia aceasta, temeinic organizata, a fost perfect ilustrata de negocierile şi de votul din Parlamentul UE. Ca sa poata trece directiva, partizanii liberalizarii au trebuit să facă sacrificii: au renuntat chiar la principiul de baza, cel al tarii de origine! Au cedat ceva, însă, şi protectionistii, acceptind ca reglementarile locale, suplimentare, privind serviciile, nu pot fi discriminatorii şi nici disproportionate, ceea ce inseamna o portita deschisa pentru concurenta. În forma de compromis, Directiva a fost aprobata de Parlamentul Uniunii cu 394 voturi pentru, 215 impotriva, 29 abtineri. Mitul ‘Instalatorului polonez’ a murit, traiasca ‘Instalatorul european de tranzitie, mai mult politizat decât liberalizat’.

Când am urât şi am iubit… fără măsură! (7 plus)

A iubi înseamnă a fi conştient întotdeauna că – de câte ori alegi să suferi pentru că nu eşti iubit – este o alegere. Aceasta înseamnă că putem opta pentru trezia noastră, pentru conştienţă. Există un singur ‘eu’ care se învârte în lumea materială, neseparat de nimeni şi de nimic, afară de separarea pe care el singur o face prin credinţă, prin percepţie… Viaţa devine un joc al credinţei noastre în separare şi un joc în interiorul căruia copilul din noi îşi aminteşte principiul unităţii. Acesta este afirmat ca ‘eu iubesc’, eu sunt unul, oricât de mulţi m-ar înconjura. Când devenim conştienţi, începem să-i vedem pe toţi cei din afara noastră ca fiind noi înşine. Şi vom înţelege că pe noi ne-am urât, când i-am urât pe ei şi pe noi ne-am iubit, când i-am iubit fără măsură!

Autor : Alic MÎRZA, Amos News