Panorama editorialelor din 17 februarie

Doar DNA mai poate reforma PSD (Gândul – Florin Negruţiu)

Primele alegeri au fost libere, chiar dacă unii s-au plâns că rezultatele au fost măsluite. Libertatea de exprimare a fost un bun câştigat, chiar dacă fiecare a ajuns să se certe apoi în public cu fiecare. Geoană n-a ştiut să gestioneze haosul de după Congres. Pentru că aşteptările de schimbare erau imense, atât din partea publicului şi a presei, care pledau pentru crearea unei stângi oneste, cât şi a socialiştilor europeni, care aveau nevoie de un partener serios, Geoană a început să vorbească despre reformă, deşi nu o făcea. Şi-a ascuns impotenţa sub formule bombastice (Revoluţia Binelui, Comisia de integritate morală, Cod etic, Satanele Corupţiei), care l-au făcut ridicol în ochii presei şi chiar în cei ai colegilor săi. A devenit, astfel, tot mai clar că numai DNA mai poate schimba ceva în PSD. Minciunile autosuficiente au adus partidul în metastază. Programele şi mesajele sale, oricât de bine şi de competent scrise, nu ajung la public, pentru că cei care le formulează sunt necredibili. Socialiştii europeni s-au distanţat, în premieră, faţă de un PSD mult mai dispus să creadă în basme, scenarii şi conspiraţii împotriva membrilor săi decât în procedurile statului. Sătul de experimentele şi de lipsa de autoritate ale lui Geoană, partidul s-a întors, de câteva săptămâni, la părintele fondator. Revoluţie! i-a spus Geoană. Mitul eternei reîntoarceri: reforma a ajuns s-o facă Ion Iliescu!

Ali Baba şi cei 40 de şpăgari (Libertatea – Adrian Halpert)

În vâltoarea evenimentelor, un aspect din dosarul lui Adrian Năstase a scapat comentatorilor. Procurorii sustin ca premierul ar fi primit ‘foloase necuvenite’ ce constau în tamplarie pentru geamuri termopan la doua imobile. În schimb, ar fi asigurat numirea şi mentinerea în funcţie a unui inalt funcţionar guvernamental. Numai ca aceste ‘foloase necuvenite’ totalizeaza halucinanta suma de 400.000 $. Ceva nu e în regulă aici…

Nenorocirea guvernării prin decrete (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Ivite din teasta unui om, legile care ocolesc Parlamentul nu se deosebesc de masurile dictate de Ceausescu. Ajung în realitate cu zeci de aberatii. şi în loc sa le corecteze parlamentarii, cei care sunt platiti mai ales pentru asta, ele sunt corectate de realitate. Iar cei care le-au impus fără dezbatere parlamentara se vad obligati sa propuna noi legi, care sa indrepte aberatiile primelor. Nu de mult, Monica Macovei a cerut Guvernului o noua asumare a raspunderii pentru 160 de amendamente la legile Justiţiei. Motivul? Transpunerea în practica a Pachetului din vara lui 2005 a scos la iveala o serie de aberatii a caror corectura se impune. Ar mai fi aparut aceste aberatii daca legile Justiţiei ar fi fost discutate în Parlament? Fireste ca nu. În comisii, în plen, s-ar fi observat aceste aberatii de catre parlamentari, multi dintre ei oameni de specialitate. şi ar fi fost corectate. N-ar fi fost cine stie ce nenorocire, în afara faptului ca parlamentarii ar fi trebuit sa cheltuiasca o cota de materie cenusie. Trecute prin Parlament prin asumarea raspunderii, legile Justiţiei sunt acum corectate de viata. Da, dar cu ce costuri?!

Urma scapă turma (Adevărul – Val Vâlcu)

Ce apropie însă cele două mandate? Certurile permanente între parteneri! PD-ul cunoaşte schema, a mai aplicat-o şi nu i-a fost rău. UDMR nu se luptă cu guvernul, dar nici nu renunţă la acţiuni care îi servesc propriilor scopuri, chiar dacă şifonează imaginea Executivului mai rău decât orice critică. PC-ul nici nu se mai încurcă să atace guvernarea, atacă Puterea, la grămadă. Iar PNL, ca să nu rămână dator, contraatacă, folosind trupeţi din linia a doua, nesancţionaţi însă de liderii din linia întâi. Formula e simplă: intri în guvern, obţii funcţii după algoritm până la nivelul şefilor de la Ecarisaj, apoi critici aspru Executivul, ca să nu pierzi voturi. Astfel, de Putere profită toţi, pentru eşecul guvernării plăteşte unul singur – urma care scapă turma. PNŢCD n-a avut loc de întors. Cei patru ‘parteneri’ portocalii puteau spera că reuşitele Executivului îi vor duce împreună la câştig. Până una-alta, au ales să alerge separat.