Victimele Revoluţiei din 1989 sunt despăgubite

Iarna lui ‘89 nu a fost de un alb imaculat, specific anotimpului, ci mai degraba stropit de petele de sange ale revolutionarilor care, prin sacrificiul lor, ne-au permis noua, cetatenilor beneficiari de stralucitoarea democratie, sa purtam cati blugi vrem si sa uitam cozile la portocale si salam.

Ce a ramas, insa, este o cicatrice de 22 de ani, invizibila pentru unii, contestata de altii si marcanta pentru familiile ramase fara o parte din cei dragi.

Pseudo revolutionarii, cei care au stat confortabil in fotoliu si au urmarit live la televizor lupta pentru democratie, cer acum drepturi imaginare si datatoare de privilegii financiare, dar si de statut. Fara niciun fel de zgarietura, fizica sau sufleteasca, acestia au tupeul sa profite de pe urma adevaratilor eroi, pretinzand ca au contribuit la inlocuirea unui stat paternalist cu unul furnizor de ecrane color si telecomanda.

Din pacate, vedeta Revolutiei, capitalismul, vanat cu mai multa vigilenta decat cea a unui pluton de paparazzi, a adus si libertatea statului in stabilirea de taxe, impozite si datorii externe apasatoare pentru fiecare cetatean, iar idealurile pentru care si-au pierdut viata multi romani sunt confiscate si transformate in bunuri materiale atat de necesare in exprimarea statutului.

Victimele cer etica morala statului

Se stie ca este greu sa te adresezi unei entitati generale, precum statul, cel care nu are o dimensiune fizica masurabila – nu stii daca iti va raspunde vreodata sau daca macar te-a auzit. Esti ca un pitic in tara lui Gulliver si incerci sa te faci vizibil, vocal.

Din pacate, sunetul tau de ajutor nu se propaga asa cum ti-ai fi dorit, unii pitici cu titulatura de functionari publici incercand sa iti taie din radacini efortul, uitand sa stampileze cererea ta vitala, sau, mai rau, sa ti-o rataceasca in imensul univers numit institutie publica. E si etica asta cu un du-te, vino!

Nu mi-e frica de statul roman, zise instanta judecatoreasca!

Daca ai avut ghinionul de a fi o victima a miscarii revolutionare din 1989 si ai norocul de un avocat caruia sa nu-i fie frica sa inainteze un dosar impotriva statului roman, afla ca s-a creat deja un precedent in istoria juridica post revolutionara, astfel incat statul a fost sanctionat si obligat sa plateasca despagubiri victimelor Revolutiei.

Desi nicio recompensa de ordin material nu poate inlocui pierderea umana suferita, dorinta celor care au sesizat instantele judecatoresti a fost cea de a responsabiliza statul in gasirea vinovatilor si in pedepsirea acestora conform legii.

Daca pentru unele cazuri s-au gasit solutii si s-au identificat cadrele vinovate, altele sunt prinse in tentaculele birocratice, care intarzie finalizarea acestora. Scandalul certificatelor de revolutionar, mai mult sau mai putin fabricate, continua pe filiera schimbarilor enuntate de guvern, cel care doreste sa elimine de tot avantajele materiale acordate revolutionarilor si sa le pastreze doar pentru cei raniti si urmasii celor decedati.

50.000 de certificate de (ne)revolutionari

Dupa lupta, multi revolutionari se arata, cel putin asa se prezinta in statistica Parchetelor Militare, institutii la care au trebuit sa se prezinte toti detinatorii de certificate ce necesitau a fi preschimbate.

Cum corectitudinea si respectul fata de un eveniment atat de marcant pentru societate si cetatenii sai nu trebuiau ferite de acte frauduloase si de coruptie, pseudo revolutionarii au avut grija sa isi insuseasca medaliile de aur, topite ulterior in afaceri, proprietati si alte consumabile, iar actiunile lor au fost acompaniate si instrumentate de catre statul duplicitar si filantrop in acordarea de gratuitati si servicii.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Acolo, avocat Georgiana Stefanescu, alaturi de invitata sa, avocat Chirana Darlaiane, ofera informatii interesante legate de despagubirea victimelor Revolutiei din 1989.

Sursa: Avocat TV (www.avocat-tv.ro)

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.