Tineri violenţi amendaţi de jandarmii băcăuani VIDEO

În data de 13 februarie 2013, în jurul orei 16.00, jandarmii din cadrul unui echipaj de ordine şi siguranţă publică al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au observat , în zona intersecţiei „Tic – Tac” din municipiul Bacău trei tineri care tulburau ordinea şi liniştea publică.

Jandarmii i-au oprit imediat şi au luat măsura conducerii acestora la sediul unităţii pentru continuarea cercetărilor . La locul respectiv a mai fost identificat un alt tânăr care fusese lovit de cei trei. Tânărul a fost condus de jandarmi la Spitalul de Urgenţe Bacău , pentru a fi examinat medical.

În urma cercetărilor s-a stabilit că aceştia, respectiv Ionuţ H. de 31 de ani din localitatea Galbeni judeţul Bacău, fără ocupaţie şi cu antecedente penale, Răzvan N. de 19 ani din municipiul Bacău şi Ciprian C. de 20 de ani din localitatea Galbeni judeţul Bacău, ambii fără ocupaţie şi fără antecedente penale, pe fondul unor neînţelegeri , l-au lovit pe tânărul Marius D. , provocându-i leziuni în zona capului.

În cauză a fost întocmit dosar cu acte premergătoare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Dosarul cu acte premergătoare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, făptuitorii fiind cercetaţi în stare de libertate.

Datorită faptului că pe timpul cercetărilor tinerii în cauză s-au manifestat violent , tulburând ordinea şi liniştea publică , jandarmii au luat măsura sancţionării contravenţionale a acestora cu amendă în valoare de 400 lei fiecare, conform Legii 61/1991 republicată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.