Sarbatoare de “Sf. Dumitru” in cartierul Narcisa

De duminica si pina la pomenirea Sfintului Dimitrie cel Nou Basarabov, comunitatea credinciosilor ortodocsi din Bacau va fi in sarbatoare. O sarbatoare care se va orienta in mod deosebit pe zona de sud a municipiului Bacau acolo unde se afla biserica inchinata Sf. Mare Mc. Dimitrie”.

Peste o mie de credinciosi bacauani sint asteptati luni, 26 octombrie, in ziua de praznuire a unuia dintre cei mai cunoscuti martiri din veacul al IV-lea, la biserica din cartierul Narcisa pentru a serba hramul acestui lacas de cult. Slujba religioasa va fi oficiata cu incepere de la orele 8.00, de catre Preasfintitul Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, alaturi de un sobor de preoti.

Cu o capacitate ce permite intrarea a 3.000 de credinciosi, avind dimensiuni apropiate de cele ale Catedralei mitropolitane din Iasi, respectiv 55 metri lungime, 30 metri latime si 49 metri inaltime, biserica “Sfintul Dumitru” reprezinta cel mai mare lacas de cult construit in zona Moldovei dupa 1990.

Ziua de serbare a protectorului acestei biserici, dar si al cartierului din sudul orasului, se inscrie intr-o traditie religioasa specifica ortodoxiei. “Vom oficia slujba Vecerniei, duminica seara, iar luni dimineata, dupa Sfinta Liturghie pe care o va oficia Preasfintitul Episcop Ioachim Bacauanul, vom face pomenirea celor vii si adormiti, in cadrul unor slujbe specifice traditiei noastre ortodoxe. Sarbatoarea hramului parohiei noastre va continua luni seara, cind, la orele 18.00, se va savirsi slujba Vecerniei cu litie”, a precizat preotul Ioan Plescau, parohul bisericii “Sf. Dumitru”.

Despre Sfintul Mare Mucenic Dimitrie, izvoritorul de mir, praznuit in ziua de 26 octombrie, se stie ca a fost diacon al episcopului din Sirmium, fiind omorit pentru credinta ortodoxa la 9 aprilie, in anul 304, in timpul persecutiei imparatului Maximian. El a dat numele sau orasului natal (Mitrovita, azi in Serbia), de unde moastele (sau macar o parte din ele) i-au fost transportate mai tirziu la Tesalonic, unde au fost depuse la 26 octombrie 413, intr-o biserica anume construita. Relicvele sale sfinte au fost aduse in pelerinaj si la biserica din Bacau care-i poarta numele in urma cu trei ani, cind a fost tirnosit altarul.

In pietatea ortodoxa, in afara de sarbatoarea instituita in amintirea si spre cinstirea Sfintului Dimitrie, mai exista si alte forme de exprimare a cultului: cinstirea moastelor sau a ramasitelor trupesti ale Sfintului Dimitrie, care se pastreaza la Tesalonic, zidirea de biserici, inchinate pomenirii si cinstirii Sfintului Dimtrie, zugravirea chipului si a faptelor sale pe peretii bisericilor si pe icoane si cinstirea acestora. Si, nu in ultimul rind, adoptarea numelui sfintului ca nume de botez ale crestinilor. In unele parti ale tarii noastre sarbatoarea lui se numeste Sumedru sau Simedru (termen de origine latina, de la Sanctus Demetrus).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.