Sarbatoare in lumea gimnasticii

In 1976, Nadia Comăneci reuşea ceea ce nici o altă gimnastă nu mai reuşise până atunci, să obţină primul 10 din istoria gimnasticii mondiale. Astfel, la 14 ani Nadia devenea o stea a Jocurilor Olimpice de la Montreal.

Astăzi, 18 iulie, se împlinesc 30 de ani de la marea performanţă, iar Nadia Comăneci poate spune că este împlinită, mai ales că sărbătoreşte primul 10 din istoria gimnsticii alături de primul ei copil, care a venit după lungi aşteptări.

Pentru performanţa obţinută de gimnastă la Jocurile Olimpice de acum 30 de ani, la întoarcerea în ţară, Nadia a fost numită „Erou al Muncii Socialiste”.

Românca este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX şi una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii din toate timpurile.

Nadia Comaneci s-a retras din activitatea competiţională după Jocurile Olimpice din 1980, Moscova, iar între 1984 şi 1989 a fost membră a Federaţiei Române de Gimnastică.

Sportiva a început să practice gimnastica la 6 ani, în oraşul natal Onesti, judeţul Bacau. Punctul culminant al carierei a fost obţinerea, în 1976, la Montreal, a titlului de campioană olimpică absolută la Jocurile Olimpice. Atunci, românca a fost supranumita „zâna de la Montreal”,

Autor : Corina CHIRAN, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.