O alta tanara a murit din cauza suprasolicitarii de la locul de munca

O fabrică din oraşul arădean Ineu a fost amendată cu 6.000 de lei de Inspectoratul Teritorial de Muncă, după ce una dintre angajate a decedat. Cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru al SC Delphi Packard România SRL, inspectorii de muncă au stabilit că la acest angajator nu s-au respectat prevederile legale privind efectuarea muncii suplimentare precum şi acordarea zilelor de repaus săptămânal.

Astfel, în cursul lunii aprilie 2007, din dispoziţia conducerii societăţii, o parte din salariaţii unităţii, inclusiv Irina Ţica, salariata decedată, au lucrat zilnic 12 ore fără a avea o perioadă de repaus de 24 de ore, aşa cum este prevăzut în Codul Muncii. În zilele de 14 – 15 aprilie, salariaţii, inclusiv Irina Ţica, au lucrat 14 -16 ore continuu.

Irina Ţica era nevoita sa faca naveta, tanara pleca dimineata la ora 4 de acasa si se intorcea seara la 8. Se plangea mereu ca e la capatul puterilor, dar nu isi permitea sa ramana fara serviciu. Era o simpla muncitoare, dar extrem de constiincioasa si nu pleca niciodata fara sa isi termine treaba. Potrivit apropiatilor, in ultimul timp muncea si mai mult pentru ca tocmai aflase ca urma sa fie avansata.

Din documentele prezentate de angajator în cazul salariaţilor din banda 427, unde a lucrat şi Irina, rezultă că nu există acceptul acestora în legătură cu efectuarea orelor suplimentare, încălcându-se astfel dispoziţiile Codului Muncii şi a regulamentului de ordine interioară al unităţii. În consecinţă, inspectorii de muncă au aplicat 2 amenzi contravenţionale, pentru nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară – 3.000 lei – şi pentru nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal – 3.000 lei, iar în actul de control au dispus măsuri pentru intrarea în legalitate.

Autor : Paul PREDA, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.