Peste 175 de localitati din Bacau si Neamt, fara curent electric

În timp ce în sudul şi vestul ţării plouă continuu, jumătate din Moldova este sub omăt. Ninsorile au început aseară în Harghita, Vaslui, Neamţ şi Bacău.

175 de localităţi au rămas în beznă din cauza defecţiunilor provocate de viscol, au fost afectate aproape 300 de posturi de transformare si opt linii electrice aeriene iar echipele de la Electrica încearcă încă de dimineaţă să remedieze situaţia.

In judeţul Bacău un număr de 43 de localităţi au rămas fără alimentare cu energie electrică, fiind solicitat sprijinul personalului specializat, în vederea remedierii defecţiunilor. De asemenea, în localitatea Solonţ alimentarea cu gaze naturale a fost afectată din cauza căderii de tensiune de la Staţia Zemeş.

Restul ţării se luptă cu ploile. Precipitaţiile din ultimele zile au provocat numeroase pagube şi au izolat sute de familii în mai multe judeţe ale ţării. De aprope o săptămână, 50 de familii din satul Căpăţâneni au rămas izolate după ce podul care făcea legătura cu centrul comunei a fost luat de o viitură venită pe râul Argeş.

Sursa: Hotnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.