Senatorul Ioan Talpeş ştie toţi securiştii din politica românească

Senatorul Ioan Talpeş a făcut o serie de declaraţii, la Reşiţa, în cadrul unei conferinţe de presă.

Referitor la ecourile create de intenţia sa de a intra in PPCD, Ioan Talpeş a spus că „N-am crezut că va genera atâtea animozităţi această decizie a mea, decizie care nici n-ar trebui explicată într-o ţară în care exista partide care până acum şi-au schimbat doctrina de patru ori şi nimeni nu le-a cerut nici o explicaţie, iar mie, mi se cere să explic de ce am trecut de la social-democraţi. Mai mult chiar, de ce nimeni nu s-a întrebat de ce Ioan Talpeş a refuzat să fie vicepreşedinte la social-democraţi şi acum îşi pun întrebarea de ce am decis să mă angajez pentru construcţia acestui pol creştin – democrat”.

Senatorul a mai spus că „Vă garantez ca pot demonstra oricând că eram mult mai apropiat de o formula creştin-democrată. Trebuie să vă spun că decizia pe care am luat-o în august a fost mult influenţată de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, şi, în perioada aceea, credeam ca vom reuşi să determinăm şi să impunem o schimbare radicala a conducerii PSD în România”.

Referitor la noua sa orientarea politică, Ioan Talpeş a declarat că „Niciodată n-am spus că intenţionez şi că am decis să mă înscriu în PNŢCD. Când am fost întrebat – în care dintre ele aţi prefera să vă înscrieţi -, am spus că aş prefera să mă înscriu în PNŢCD, pentru că familia mea şi moştenirea pe care o am din partea familiei mele îmi determină o astfel de formulă”.

Întrebat despre părerea sa în legătură cu afirmaţiile lui Gigi Becali despre orientarea sa creştin populară, Ioan Talăeş a spus că „Gigi Becali este un personaj, este un performer, până la urmă, să ştiţi. Nu oricine poate să facă ceea ce a făcut Gigi Becali”.

Referitor la declaraţiile lui Becali despre Securitate, senatorul a spus că ,,L-am auzit când vorbea de securişti- că zice, cu securitatea şi securiştii- întâi trebuie să meargă la biserică, să fie iertat. Mă rog, eu nu cred că nu are dreptate. Dar nu eram eu securistul. Eu vreau să vă spun că îi ştiu pe toţi care au fost securişti. Eu n-am fost. E o diferenţă mare”.

Ioan Talpeş a declarat că habar nu a avut că PPCD nu este cu actele în regulă. El a declarat că: „Stiaţi că PPCD-ul există?! Deci, eu până acum am făcut o mare greşeală. Am săvârşit-o şi deja am trimis o scrisoare să-mi cer iertare (n.b.-chiar şi Angelei Merkel). Eu nu ştiam că PPCD-ul nu există juridic”.

Referitor la scandalul şi acuzaţiile aduse la adresa sa de omul de afaceri Dinu Patriciu, Ioan Talpeş a spus că ,,Dl. Patriciu m-a acuzat peste tot că eu aş fi cel care vreau să distrug Rompetrolul, Petromidia, etc. Nu va fi distrusă Petromidia. Hoţii în schimb trebuie să ajungă unde trebuie. Sunt foarte mulţi, deocamdată mi-i reţin pentru mine”.

Întrebat dacă Patriciu este cel care îi poartă sâmbetele şi dacă este o rotiţă în acest scandal, Talpeş a spus că ,,Nu este o rotiţă, este o roată mare, da. Şi cred că pentru dumneavoastră (reporterii) este un lucru cât se poate de clar. Dumneavoastră n-aţi auzit acum care sunt ziarele care sunt finanţate? Şi veţi vedea că acelea sunt cele care îl atacă pe Talpes. La ce concluzie aţi ajuns?”

Despre legăturile sale cu Tendrer şi fraţii Iancu, Talpeş a spus că „Nu cunosc decât un frate Iancu. Am şi spus cum l-am cunoscut. Eram în 2004 la Braşov, la Poiană, de Paşti. Şi m-am dus la biserică din Poiană. Şi a venit un personaj la mine şi mi-a spus si am dat mâna cu el, ce să-i spun?!, să-i spun că nu dau mâna cu tine?!…şi după aceea mi-a cerut o dată să-l primesc la Guvern. L-am primit, era cerere scrisă, l-am primit la Guvern, omul mi-a spus nişte chestiuni, ce vrea el să facă la RAFO. Si i-am spus . Mi-a mulţumit pentru acest lucru… Asta a fost discuţia mea cu Iancu. Cum să am afaceri cu Iancu?! E dosarul RAFO în instanţă Nu există niciunde măcar invocat numele lui Ioan Talpeş. Eu n-am fost în viata mea la RAFO. Despre ce e vorba?…… Chiar şi în măgarie există onestitate.! N-am declarat de câte ori m-am întâlnit cu Patriciu. Vă spun că m-am intalnit de 2 ori. De fiecare dată am încercat să explic că eu nu pot să reţin un dosar sau un memorandum sau nişte documente în care mi se arată şi mi se demonstrează că în România se fură accize şi TVA şi că indiferent ce va fi, îi vor da drumul, are şansa să plătească. Ştiţi ce mi-a spus? . …. Dar eu reveneam la aceasta chestiune. D-le, eu am documente care mi s-au adus, din care rezultă că nu ai plătit accizele. Plăteşte accizele, eu sunt funcţionar al statului”.

Autor : Vali POPOVICI, Amos News

One thought on “Senatorul Ioan Talpeş ştie toţi securiştii din politica românească

  • duminică, 05-03-06 la 2:11
    Permalink

    Doresc sa port o discutie cu d-l Ion Talpes
    inlegatura cu DIE,am fost victima lor,dar nu am adresa dumnealui..Michigan USA.
    daca mi-ati trimite-o,va sunt recunoscator.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.