59% din agenţii economici au la vânzare grăsimi necomestibile

Control la nivel naţional privind respectarea prevederilor legale de protecţia consumatorilor la etichetarea şi comercializarea grăsimilor tartinabile. Verificarea a cuprins 669 agenţi economici. La 392 agenţi, adică la 59% din totalul controlat, s-au depistat abateri de la prevederile legale, informează AMOS News.

A fost controlată o cantitate de 128 tone produse, din care pentru 30 de tone (23%) nu erau îndeplinite prevederile actelor normative în vigoare. Au fost prelevate 37 eşantioane de grăsimi tartinabile, din care urmare analizelor de laborator a rezultat că 16 % nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

În urma deficienţelor constatate au fost luate următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare a 30 tone de produse în valoare de 168 mii lei RON, până la remedierea neconformităţilor constatate, oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 0,2 tone produse în valoare de 1,8 mii lei RON care erau improprii consumului uman, aplicarea de 392 sancţiuni contravenţionale din care 103 de avertismente şi 289 amenzi în valoare de 111,5 mii lei RON pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Controlul a mai depistat faptul că transportul şi depozitarea grăsimilor tartinabile se desfăşurau la alte temperaturi decât cele impuse de producători, respectiv la temperatura mediului ambiant de 18 – 25 grade C sau la temperaturi de congelare, faţă de 4 – 10 grade C stabilite de producători.

Autor : Ioana MALIK, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.