Astăzi – concursul pentru suplinitori

Aproape 23.000 de candidaţi care nu s-au prezentat la concursul de titularizare sau au luat note sub cinci susţin, astăzi, concursul pentru suplinitori. Concursul se va desfăşura în 33 de judeţe, la 117 discipline.

Elaborarea subiectelor pentru cele 117 discipline, a baremelor de corectare, evaluarea lucrărilor scrise şi soluţionarea contestaţiilor la concursul pentru suplinire se face la nivelul inspectoratului şcolar.

Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 24 august. În perioada 27 august – 3 septembrie are loc repartizarea, în şedinţă publică, la nivel judeţean, a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 5,00 (cinci) şi solicită detaşare la cerere şi suplinire, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la concursul naţional sau a punctajului obţinut prin aplicarea criteriilor şi punctajelor de evaluare prevăzute de lege.

Inspectoratele şcolare judeţene au publicat 11.157 de posturi didactice/catedre vacante titularizabile, respectiv 45.146 posturi didactice/catedre vacante/rezervate netitularizabile. După repartizarea titularilor din data de 26 iulie, din totalul de 11.157 de posturi didactice/catedre vacante titularizabile au fost ocupate 4.998 posturi (44,80%) şi au rămas nerepartizate 6.159 (55,20 %).

Acestea din urmă au devenit netitularizabile şi au fost afişate pentru următoarele etape ale mişcării personalului didactic: detaşare la cerere şi suplinire.

Sursa: NewsIn

3 comentarii la „Astăzi – concursul pentru suplinitori

  • luni, 20-07-09 la 22:49
    Permalink

    Va rog frumos sa imi spuneti daca in luna august se fac noi inscrieri pentru concursul de suplinitori necalificati.

    Multumesc!

    Răspunde
  • duminică, 02-08-09 la 14:53
    Permalink

    Va rog frumos sa-mi spuneti daca in luna august 2009 se fac inscrieri pentru concursul de suplinitori necalificati la I.S.J/Bacau, eu de fapt sunt calificata dar nu am putut sa-mi depun dosarul pentru 16 iulie 2009 in timp util, si asi dori sa ocup un post, care am inteles ca numai prin concurs?
    Va multumesc!

    Răspunde
    • luni, 03-08-09 la 15:09
      Permalink

      Anexa la ordinul ministrului educatiei, cercetarii si tineretului
      nr. 5742/28.10.2008

      C A L E N D A R U L
      miscarii personalului didactic din învatamântul preuniversitar
      pentru anul scolar 2009 – 2010

      În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul
      personalului didactic cu modificarile si completarile ulterioare, lucrarile privitoare la
      mobilitatea personalului didactic din învatamântul preuniversitar de stat se organizeaza
      la nivelul inspectoratelor scolare si sunt coordonate de comisia de mobilitate a
      personalului didactic numita, prin decizia inspectorului scolar general, pâna
      la data de
      5 ianuarie 2009. Comisia este formata din:

      a) presedinte – inspector scolar general adjunct cu atributii în domeniul
      managementului resurselor umane;

      b) vicepresedinte -inspector cu atributii referitoare la managementul resurselor
      umane/inspector scolar cu managementul institutional/inspector scolar de specialitate;

      c) secretari -inspectori cu atributii referitoare la managementul resurselor
      umane/inspectori scolar cu managementul institutional/inspectori scolari de
      specialitate/directori de liceu;

      d) membri -inspectori scolari de specialitate/inspectori scolari/profesori metodisti,
      câte unul pentru fiecare specialitate, consilierul juridic si analistul programator de la
      inspectoratul scolar judetean/al municipiului Bucuresti.

      Comisia, mentionata mai sus, îsi desfasoara activitatea conform prezentului
      Calendar si este abilitata sa ia decizii si în afara perioadei prevazute de acesta, pentru
      rezolvarea tuturor situatiilor care pot sa apara, în baza hotarârii comisiei paritare de la
      nivelul inspectoratului scolar, cu informarea si avizul Ministerului Educatiei, Cercetarii
      si Tineretului, cu exceptia pretransferarii si a transferarii pentru restrângere de activitate.

      Comisia judeteana/a municipiului Bucuresti de mobilitate a personalului didactic
      îsi desfasoara
      activitatea pe durata unui an calendaristic.

      Reprezentantii organizatiilor sindicale reprezentative la nivel de judetean/al
      municipiului Bucuresti participa ca observatori la toate etapele miscarii personalului
      didactic de predare si pregatire/instruire practica din învatamântul preuniversitar. În
      aceasta calitate au acces la documentele comisiei de mobilitate a personalului didactic,

      1

      au dreptul de a semnala presedintelui comisiei eventualele nerespectari ale prevederilor
      legale si semneaza alaturi de membrii comisiei, documentele finale.

      I. Ca urmare a restructurarii retelei scolare, a transformarii unor unitati de
      învatamânt în unitati de alt nivel si a schimbarii denumirii unitatilor de învatamânt,
      inspectoratele scolare vor revizui deciziile de restructurare a retelei scolare si în baza
      acestora si a art. 11 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului
      didactic, cu modificarile si completarile ulterioare, vor emite noi documente de numire
      pentru personalul didactic titular afectat de aceste schimbari.
      Perioada: 5-23 ianuarie 2009

      II. Ordinea de prioritate a miscarii personalului didactic din învatamântul
      preuniversitar pentru anul scolar 2009-2010 este urmatoarea:
      1. Întocmirea listelor cuprinzând personalul didactic titular care urmeaza sa
      fie pensionat cu data de 1 septembrie 2009:
      a) pentru limita de vârsta standard;

      b) la cerere, conform art. 127 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul
      personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare.

      Perioada: 26 ianuarie-6 februarie 2009

      c) Cadrele didactice care doresc sa-si continue activitatea didactica, în anul scolar
      2009-2010, în conditiile prevazute la art. 128 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul
      personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare, depun cererile la
      inspectoratele scolare judetene/al municipiului Bucuresti (care trebuie sa contina avizul
      consiliului profesoral al unitatii de învatamânt).

      Perioada: 26 ianuarie-6 februarie 2009

      d) Cadrele didactice titulare care solicita continuarea activitatii în învatamânt,
      conform art. 128 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu
      modificarile si completarile ulterioare, pot fi mentinute ca titulare în functia didactica
      peste vârsta standard de pensionare, numai daca a fost asigurat numarul necesar de
      posturi didactice/catedre vacante corespunzatoare pentru solutionarea restrângerilor de
      activitate. Consiliul de administratie al inspectoratului scolar aproba mentinerea în
      activitate a cadrelor didactice peste vârsta standard de pensionare, în functie de: evolutia

      2

      demografica, planurile de scolarizare, dinamica resurselor umane, politicile de personal
      si evolutia planurilor de învatamânt.

      Perioada: 9-10 februarie 2009

      e) Comunicarea acordului/refuzului de mentinere în activitate sau avizului de
      pensionare.

      Termen: 11 februarie 2009

      f) Depunerea contestatiilor la inspectoratul scolar.

      Perioada: 11-13 februarie 2009

      g) Solutionarea contestatiilor de catre consiliul de administratie al inspectoratului
      scolar.

      Termen: 16 februarie 2009

      h) Comunicarea rezultatelor la contestatii.

      Termen: 17 februarie 2009

      2. Constituirea catedrelor si încadrarea personalului didactic titular în
      învatamânt (conform actului de numire/transfer) pentru anul scolar 2009-2010:
      a) la nivelul unitatilor de învatamânt;

      b) la nivelul inspectoratului scolar.

      Perioada: 18 februarie-6 martie 2009

      3. Solutionarea completarilor si a întregirilor de norma didactica a cadrelor
      didactice titulare pentru anul scolar 2009-2010:
      a) înregistrarea cererilor de întregire a normei didactice la inspectoratul scolar;

      Perioada: 9-10 martie 2009

      b) solutionarea, în consiliul de administratie al inspectoratului scolar, a cererilor de
      întregire a normei didactice, prin transferul cadrelor didactice titulare în doua sau în mai

      multe unitati de învatamânt/specializari, într-o singura unitate de
      învatamânt/specializare;
      Termen:11 martie 2009

      c) afisarea la inspectoratele scolare a listei orelor/catedrelor vacante/rezervate;

      Termen: 13 martie 2009

      d) înregistrarea cererilor pentru completarea normei didactice la inspectoratul
      scolar;

      Perioada: 16-19 martie 2009

      3

      e) completarea de catre comisia de mobilitate judeteana/a municipiului Bucuresti, a
      normei didactice cu ore la alta/alte specializare/specializari la nivelul unitatii de
      învatamânt, la solicitarea si cu acordul cadrului didactic, pe durata unui an scolar;

      f) completarea, în sedinta publica organizata de catre comisia de mobilitate
      judeteana/a municipiului Bucuresti, a normei didactice cu ore la alta/alte unitati de
      învatamânt, la solicitarea si cu acordul cadrului didactic, pe durata unui an scolar;

      Perioada: 23-24 martie 2009

      g) emiterea si comunicarea deciziilor de completare de norma/transfer.

      Termen: 25 martie 2009

      4. Pretransferarea personalului didactic titular, la cerere si transferarea
      personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin
      restructurarea retelei scolare:
      a) afisarea la inspectoratele scolare a listei posturilor didactice/catedrelor care intra
      în restrângere de activitate, începând cu 1 septembrie 2009;

      Termen: 13 martie 2009

      b) afisarea la inspectoratul scolar a listei cuprinzând posturile didactice/catedrele
      vacante/rezervate, mentionându-se în lista posturile didactice/catedrele alocate pentru
      solutionarea restrângerilor de activitate, în baza hotarârii comisiei paritare de la nivelul
      inspectoratului scolar;

      Termen: 27 martie 2009

      c) afisarea la inspectoratele scolare a listei cadrelor didactice care intra în
      restrângere de activitate, începând cu 1 septembrie 2009;

      Termen: 6 aprilie 2009

      d) înregistrarea cererilor personalului didactic care solicita pretransferare si
      transferare pentru restrângere de activitate la comisia de mobilitate a inspectoratului
      scolar;

      Perioada: 7-16 aprilie 2009

      e) afisarea la inspectoratul scolar a listelor cu punctajele cadrelor didactice care
      solicita pretransferul si transferul pentru restrângere de activitate;

      Termen: 23 aprilie 2009

      f) înregistrarea contestatiilor la punctajele acordate de catre inspectoratul scolar;

      Perioada: 23-24 aprilie 2009

      4

      g) solutionarea contestatiilor de catre consiliul de administratie al inspectoratului
      scolar si afisarea listelor finale;

      Termen: 27 aprilie 2009

      h) efectuarea în ordine mai întâi a pretransferarilor si apoi a transferarilor pentru
      restrângere de activitate în aceeasi sedinta publica;

      Perioada: 28-29 aprilie 2009

      i) înregistrarea contestatiilor la inspectoratul scolar;

      Perioada: 4-6 mai 2009

      j) solutionarea contestatiilor de catre consiliul de administratie al inspectoratului
      scolar, emiterea si comunicarea deciziilor de pretransfer si transfer pentru restrângere de
      activitate.

      Termen: 7 mai 2009

      5. Detasarea în interesul învatamântului:
      a) înregistrarea, de catre inspectorii de specialitate, a solicitarilor unitatilor de
      învatamânt;

      Perioada: 8-15 mai 2009

      b) discutarea si solutionarea propunerilor facute de inspectorii scolari de
      specialitate în consiliul de administratie al inspectoratului scolar;

      Termen: 18 mai 2009

      c) afisarea listei cadrelor didactice detasate în interesul învatamântului la
      inspectoratele scolare;

      Termen: 19 mai 2009

      d) emiterea si comunicarea deciziilor de detasare în interesul învatamântului.

      Termen: 20 mai 2009

      6. Ocuparea prin concurs national a posturilor didactice/catedrelor declarate
      vacante:
      a) transmiterea datelor pentru publicarea pe portalul Ministerului Educatiei,
      Cercetarii si Tineretului a listei actualizate cu posturile didactice/catedrele vacante
      titularizabile/netitularizabile propuse pentru concurs de catre comisia de mobilitate
      judeteana/a municipiului Bucuresti a personalului didactic si afisarea acesteia la
      inspectoratul scolar;

      Termen: 22 mai 2009

      5

      b) stabilirea listei finale cu posturile didactice/catedrele vacante titularizabile
      pentru concurs de catre consiliul de administratie al inspectoratului scolar;

      Termen: 27 mai 2009

      c) transmiterea datelor pentru publicarea pe portalul Ministerului Educatiei,
      Cercetarii si Tineretului a listei finale cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate
      titularizabile/netitularizabile stabilite de catre consiliul de administratie al
      inspectoratului scolar si afisarea acesteia la inspectoratul scolar;

      Termen: 29 mai 2009

      d) înregistrarea cererilor de înscriere a candidatilor la concursul national de
      ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la secretariatul comisiei de
      mobilitate a inspectoratului scolar (inclusiv pentru absolventii promotiei 2009);

      Perioada: 1-19 iunie 2009

      -absolventii promotiei 2009 depun adeverinta de absolvire si valideaza fisa de
      înscriere (prin semnatura).

      Termen: 8 iulie 2009

      Nota. Pentru posturile didactice/catedrele care nu necesita proba practica,

      absolventii promotiei 2009 care sustin examenul de licenta/absolvire dupa

      data de 8 iulie 2009 pot participa la proba scrisa în cadrul concursului

      national de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate

      vacante/rezervate numai dupa prezentarea adeverintei de absolvire.

      e) verificarea si avizarea dosarelor candidatilor de catre comisia de mobilitate;

      Perioada: 22-26 iunie 2009

      f) validarea fiselor de înscriere de catre candidati (prin semnatura), conform
      graficului stabilit de inspectoratul scolar;

      Perioada: 29 iunie-3 iulie 2009

      g) extragerea din aplicatia Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului a
      situatiei preliminare cu numarul total de posturi didactice/catedre vacante/rezervate
      titularizabile/netitularizabile pe specialitati si numarul total al candidatilor înscrisi;

      Termen: 9 iulie 2009

      h) desfasurarea concursului (locul va fi anuntat public cu cel putin 30 de zile
      înainte);

      Termen: 15 iulie 2009

      6

      i) transmiterea situatiei statistice a derularii concursului (numarul candidatilor
      prezenti si numarul candidatilor absenti) la Ministerul Educatiei, Cercetarii si
      Tineretului;

      Termen: 15 iulie 2009 ora 12.00

      j) afisarea rezultatelor finale.

      Termen: 24 iulie 2009

      Etapa I de repartizare – repartizarea computerizata, la nivel judetean, a
      candidatilor care au obtinut cel putin nota 7,00 (sapte), pe posturile
      didactice/catedre vacante titularizabile:

      k) depunerea si verificarea optiunilor (cu fisa martor) de catre candidatii care si-au
      validat fisa de înscriere;

      Perioada: 27-28 iulie 2009

      l) repartizarea computerizata, în ordinea descrescatoare a mediei obtinute la
      concurs, pe posturi didactice/catedre vacante titularizabile a cadrelor didactice
      participante la concursul national care au obtinut minim nota 7,00 (sapte);

      Termen: 29 iulie 2009

      m) emiterea si comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedra.

      Termen: 31 iulie 2009

      7. Ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, prin
      concurs, în unitatile de învatamânt preuniversitar din municipiul Bucuresti si judetele
      nominalizate în ordinul ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 5573/2008:
      a) transmiterea datelor pentru publicarea pe portalul Ministerului Educatiei,
      Cercetarii si Tineretului a listei actualizate cu posturile didactice/catedrele
      vacante/rezervate titularizabile/netitularizabile si afisarea acesteia la inspectoratul scolar
      si la unitatile de învatamânt/centrele care organizeaza concurs;

      Termen: 22 mai 2009

      b) stabilirea centrelor de concurs si a listei finale cu posturile didactice/catedrele
      vacante titularizabile de catre consiliul de administratie al inspectoratului scolar;

      Termen: 27 mai 2009

      c) transmiterea datelor pentru publicarea pe portalul Ministerului Educatiei,
      Cercetarii si Tineretului a listei finale cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate
      titularizabile/netitularizabile stabilite de catre consiliul de administratie al

      7

      inspectoratului scolar si afisarea acesteia la inspectoratul scolar si la unitatile de
      învatamânt/centrele care organizeaza concurs;

      Termen: 29 mai 2009

      d) înregistrarea cererilor de înscriere a candidatilor pentru concurs (inclusiv pentru
      absolventii promotiei 2009), detasare la cerere prin concurs/concurs specific, continuitate
      pentru detasare la cerere sau suplinire si suplinire însotite de documentele prevazute în
      cerere, la secretariatul unitatii de învatamânt sau la centrul care organizeaza concurs;

      Perioada: 1-12 iunie 2009

      e) verificarea dosarelor de catre comisia de concurs si avizarea acestora de catre
      consilierul juridic al inspectoratului scolar, la sediul inspectoratului scolar, cu exceptia
      dosarelor absolventilor promotiei 2009. Verificarea si evaluarea dosarelor cadrelor
      didactice care solicita detasare la cerere, în baza criteriilor de evaluare a personalului
      didactic cuprinse în anexa nr. 2 din Metodologia privind miscarea personalului didactic
      din învatamântul preuniversitar;

      Perioada: 15-17 iunie 2009

      f) afisarea la centrele de concurs a listelor cu punctajele cadrelor didactice care
      solicita detasare la cerere prin concurs specific;

      Termen: 18 iunie 2009

      g) depunerea contestatiilor la inspectoratul scolar privind punctajele acordate;

      Perioada: 18-19 iunie 2009

      h) solutionarea contestatiilor de catre consiliul de administratie al inspectoratului
      scolar;

      Termen: 22 iunie 2009

      i) comunicarea solutiilor la contestatii;

      Termen: 23 iunie 2009

      j) validarea fiselor de înscriere de catre candidati (prin semnatura);

      Perioada: 22-24 iunie 2009

      k) organizarea concursului cu probe scrise si a probelor practice/orale în profilul
      postului;

      Perioada: 25 iunie-14 iulie 2009

      l) repartizarea candidatilor admisi la concurs;

      Perioada: 16-28 iulie 2009

      8

      m) emiterea si comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedra.

      Termen: 31 iulie 2009

      Nota. Absolventii promotiei 2009 pot participa la proba scrisa în cadrul
      concursului organizat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor
      declarate vacante/rezervate în unitatile de învatamânt preuniversitar din
      municipiul Bucuresti si judetele nominalizate în ordinul ministrului
      educatiei, cercetarii si tineretului nr. 5573/2008, numai dupa prezentarea
      adeverintei de absolvire.

      8. Publicarea pe portalul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului a
      listei cu posturile didactice/catedrele netitularizabile ramase vacante, inclusiv a
      celor titularizabile ramase neocupate care au devenit netitularizabile si a posturilor
      didactice/catedrelor rezervate si afisarea acestora la inspectoratul scolar
      Termen: 3 august 2009

      9. Detasarea la cerere, a persoanelor interesate si/sau prin continuitate:
      a) comunicarea acordului/refuzului continuitatii cadrelor didactice pentru detasare
      la cerere de catre unitatea de învatamânt la inspectoratul scolar;

      Perioada: 11-15 mai 2009

      b) înregistrarea cererilor cadrelor didactice titulare care solicita detasare la cerere;

      Perioada: 1-19 iunie 2009

      c) verificarea si evaluarea dosarelor în baza criteriilor de evaluare a personalului
      didactic cuprinse în anexa nr. 2 din Metodologia privind miscarea personalului didactic
      din învatamântul preuniversitar;

      Perioada: 22-25 iunie 2009

      d) afisarea la inspectoratul scolar a listelor cu punctajele cadrelor didactice care
      solicita detasare la cerere prin concurs specific;

      Termen: 26 iunie 2009

      e) depunerea contestatiilor la inspectoratul scolar privind punctajele acordate;

      Perioada: 26-29 iunie 2009

      f) solutionarea contestatiilor de catre consiliul de administratie al inspectoratului
      scolar;

      Termen: 30 iunie 2009

      9

      g) comunicarea solutiilor la contestatii;

      Termen: 1 iulie 2009

      h) validarea fiselor de înscriere de catre candidati (prin semnatura);

      Perioada: 29 iunie-3 iulie 2009

      i) afisarea la inspectoratul scolar a listei cu posturile didactice/catedrele
      vacante/rezervate netitularizabile si numele cadrelor didactice care beneficiaza de
      continuitate pentru detasare la cerere pe aceste posturi didactice/catedre, conform
      prevederilor art. 81 din Metodologia privind miscarea personalului didactic din
      învatamântul preuniversitar;

      – afisarea listei cadrelor didactice titulare care au solicitat detasare la cerere;
      -actualizarea si afisarea listei cu posturile didactice/catedrele ramase
      vacante/rezervate netitularizabile.
      Termen: 3 august 2009

      Etapa a II-a de repartizare – repartizarea în sedinta publica, la nivel judetean,
      a candidatilor care au solicitat detasare la cerere:

      j) repartizarea, în sedinta publica, în ordinea descrescatoare a notelor obtinute la
      concursul national/ concursul organizat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor
      vacante în unitatile de învatamânt preuniversitar din municipiul Bucuresti si judetele
      nominalizate în ordinul ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 5573/2008 sau
      a punctajului obtinut prin aplicarea criteriilor si punctajelor de evaluare a personalului
      didactic cuprinse în anexa nr. 2 din Metodologia privind miscarea personalului didactic
      din învatamântul preuniversitar, pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate, a
      cadrelor didactice care au solicitat detasare la cerere, conform art. 81 din Metodologia
      privind miscarea personalului didactic din învatamântul preuniversitar;

      Perioada: 17-18 august 2009

      k) emiterea si comunicarea deciziilor de detasare la cerere.

      Termen: 1 septembrie 2009

      10. Ocuparea, prin suplinire/cumul/plata cu ora, a posturilor
      didactice/catedrelor rezervate si a posturilor didactice/catedrelor ramase vacante:
      a) comunicarea acordului/refuzului continuitatii pentru suplinire a cadrelor
      didactice de catre unitatile de învatamânt la inspectoratul scolar;

      Perioada: 11-15 mai 2009

      10

      b) înregistrarea cererilor cadrelor didactice care solicita continuitate pentru suplinire;

      Perioada: 1-19 iunie 2009

      c) înregistrarea cererilor candidatilor la concursul de ocupare a posturilor
      didactice/catedrelor vacante/rezervate netitularizabile prin suplinire;

      Perioada: 1-19 iunie 2009

      d) verificarea si avizarea dosarelor candidatilor de catre comisia de mobilitate;

      Perioada: 22-26 iunie 2009

      e) validarea fiselor de înscriere de catre candidati (prin semnatura);

      Perioada: 29 iunie-3 iulie 2009

      f) revalidarea fiselor de înscriere de catre candidati (prin semnatura) pentru
      candidatii care s-au înscris în perioadele 1-12 iunie 2009/1-19 iunie 2009; depunerea si
      înregistrarea dosarelor pentru detasare la cerere prin concurs specific si suplinire pentru
      candidatii care nu s-au înscris în perioadele 1-12 iunie 2009/1-19 iunie 2009;

      Perioada: 24-25 august 2009

      g) organizarea la nivel judetean a concursului pentru suplinire;

      Termen: 28 august 2009

      h) afisarea rezultatelor;

      Termen: 31 august 2009

      i) depunerea contestatiilor, analizarea si rezolvarea acestora;

      Perioada: 31 august – 1 septembrie 2009

      j) afisarea rezultatelor definitive.

      Termen: 2 septembrie 2009

      Etapa a III-a de repartizare – repartizarea, în sedinta publica, la nivel
      judetean, a candidatilor care au obtinut cel putin nota/media 5,00 (cinci) si solicita
      suplinire:

      k) actualizarea si afisarea listei cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate
      netitularizabile;

      Termen: 18 august 2009

      l) solutionarea cererilor de continuitate prin suplinire si repartizarea în sedinta
      publica a suplinitorilor calificati, conform prevederilor art. 82-83 din Metodologia
      privind miscarea personalului didactic din învatamântul preuniversitar;

      Perioada: 19 – 21 august 2009

      11

      m) emiterea si comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedra;

      Termen: 1 septembrie 2009

      n) depunerea si înregistrarea dosarelor pentru cumul/plata cu ora, ale candidatilor
      prevazuti la art. 81 alin. (11) din Metodologia privind miscarea personalului didactic
      din învatamântul preuniversitar si ale suplinitorilor fara studii corespunzatoare postului;

      Perioada: 24-25 august 2009

      o) organizarea testarii suplinitorilor fara studii corespunzatoare postului;

      Perioada: 27-28 august 2009

      p) afisarea rezultatelor;

      Termen: 31 august 2009

      q) depunerea contestatiilor, analizarea si rezolvarea acestora;

      Perioada: 31 august – 1 septembrie 2009

      r) afisarea rezultatelor definitive.

      Termen: 2 septembrie 2009

      Etapa a IV-a de repartizare – repartizarea, în sedinta publica la nivel judetean,
      a candidatilor prevazuti la art. 81 alin. (11) din Metodologia privind miscarea
      personalului didactic din învatamântul preuniversitar, a suplinitorilor cu studii
      corespunzatoare postului care au obtinut cel putin nota 5,00 (cinci) la concurs si
      acordarea orelor în regim de plata cu ora/cumul cadrelor didactice titulare,
      asociate si pensionate

      s) sedinta publica pentru:

      – corecturi;
      -repartizarea candidatilor ramasi nerepartizati în etapele anterioare, a candidatilor
      prevazuti la art. 81 alin. (11) din Metodologia privind miscarea personalului didactic
      din învatamântul preuniversitar si a suplinitorilor calificati admisi la concursul din data
      de 28 august 2009.
      Perioada: 3-4 septembrie 2009

      t) acordarea orelor ramase neocupate în regim de cumul/plata cu ora personalului
      didactic titular si cadrelor didactice asociate/pensionate.

      Perioada: 7-8 septembrie 2009

      u) emiterea si comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedra.

      Termen: 11 septembrie 2009

      12

      Etapa a V-a de repartizare – repartizarea, în sedinta publica la nivel judetean,
      a suplinitorilor fara studii corespunzatoare postului care au obtinut cel putin
      media 5,00 (cinci) la testarea din perioada 27 – 28 august 2009

      v) repartizarea în sedinta publica suplinitorilor fara studii corespunzatoare pe
      posturile didactice/ catedrele ramase vacante/rezervate.

      Perioada: 9-10 septembrie 2009

      x) emiterea si comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedra.

      Termen: 11 septembrie 2009

      III. Transmiterea la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a situatiei
      statistice globale privind repartizarea candidatilor pe posturi didactice/catedre
      vacante/rezervate.
      Termen: 25 septembrie 2009

      13

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.