Activități jurnalistice pentru elevi la C.C.D. Bacău

Centrul “American Corner Bacău”, din cadrul Casei Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău, derulează în săptămâna “Să ştii mai multe, să fii mai bun”, programul Cheia succesului, destinat elevilor de ciclu primar şi implementat la nivel naţional de organizaţia Junior Achievement România.

 

Sub genericul “Cum se scrie un ziar?”, programul cuprinde mai multe activităţi la care participă elevii clasei a IV-a, de la Colegiul Naţional “Ferdinand I” Bacău, coordonaţi de înv. Elena Ţarălungă.

Așadar, marţi, 2 aprilie 2013, aceştia au învăţat că ziarul este un mijloc de informare publică, despre diferitele tipuri de ziare, structura unui ziar, dar şi despre ziar, ca afacere privată, despre meseriile implicate în producerea unui ziar, dar şi despre principalele caracteristici pe care trebuie să le aibă acesta pentru a se vinde.

Totodată, elevii au descoperit şi au exersat cum se scrie un articol referitor la un eveniment.

Pe parcursul zilei de miercuri, 3 aprilie 2013, elevii, organizaţi în patru grupe, au avut de aplicat cele învăţate, creând astfel un ziar propriu, cu articole care au reflectat activităţile la care au participat de-a lungul primelor trei zile ale Săptămânii Altfel.

Joi, 4 aprilie 2013 elevii vor reveni la Centrul “American Corner Bacău”, pentru a expune produsele finale ale muncii lor şi pentru a intra în dialog cu doi binecunoscuți jurnalişti băcăuani, care le vor împărtăşi din experienţa profesională, vorbindu-le în acest context, despre calităţile pe care trebuie să le aibă un jurnalist, dar și despre avantajele şi neajunsurile muncii de jurnalist.

“Programul oferă participanţilor ocazia ca, prin activităţile interactive de tip ”learning by doing”, să intre în contact cu comunitatea locală şi cu viaţa reală. De notat este faptul că elevii au participat cu entuziasm la activităţile propuse, iar acum aşteaptă cu emoţii întâlnirea de mâine, cu jurnaliştii adevăraţi, cărora vor trebui să le prezinte propriile ziare realizate”, ne-a informat Oana Jianu, cordonator al Centrului American Corner Bacău.

Junior Achievement România este o organizaţie non-profit fondată în anul 1993, parte a Junior Achievement Worldwide®, USA şi Junior AchievementYoung Enterprise, Europe.

JA este cea mai mare şi cea mai dinamică organizaţie internaţională de educaţie economică şi antreprenorială, programele fiind urmate în 37 de țări din Europa și în 121 de ţări din lume. 

În România, programele JA de tip „learning by doing”  sunt urmate anual de peste 150.000 de elevi din 1.000 de instituţii de învăţământ şi se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, instituţii de învăţământ şi cu comunitatea de afaceri.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.