„MIRACOLUL CULORII” BACĂU 600 ŞI PICTORII BĂCĂUANI

A devenit o tradiţie ca în octombrie, lună în care Bacăul sărbătoreşte an de an atestarea documentară, Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” să aducă pe simezele sale un pictor băcăuan. Anul acesta, sărbătorita – la propriu pentru ca pe 16 octombrie va implini o foarte frumoasă vârstă – a fost aleasă o reprezentantă a picturii naive, Catinca Popescu, artist plastic băcăuan cu o activitate bogată în mediile artistice băcăuane, naţionale şi internaţionale.

Din pliantul realizat pentru acest eveniment, publicul prezent la vernisaj a putut afla despre activitatea bogată a pictoriţei, peste 1000 de lucrări în cei peste 35 de ani de activitate, cu premii al căror număr nici nu mai poate fi reţinut.
„Miracolul culorii” – titlul acestei expoziţii – a venit din chiar opera artistei, pentru că toţi cei care vorbesc despre opera ei apreciază la unison culorile tablourilor. Iată ce spunea cu altă ocazie, Carmen Mihalache despre Catinca Popescu:

„Intotdeauna, când am privit lucrările Catincăi Popescu, am avut un sentiment cald, plăcut, de adevărat reconfort sufletesc. De parcă m-aş fi aşezat într-un fotoliu mare şi primitor, neaparat de culoarea mierii topite, din care priveam spectacolul lumii imaginat de o pictoriţă înzestrată cu sensibilitate şi har.
Catina Popescu are o lume a ei, care vine de departe, din tradiţiile noastre populare, din basme şi povestiri, din adâncul unui suflet frumos şi pur, al cărui prea-plin se revarsă în lucrările sale…
Ea pictează cu o imensă bucurie, pe care ţi-o transmite şi ţie, privitorului, cucerit de spectacolul doldora de viaţă, ”jucat” în pânzele sale. Pictoriţa alege, cel mai ades, tonurile tomnatice, brunuri roşcate, ocruri aurii şi cărămizii, astfel încât din tablourile ei lumina vine parcă dinăuntru.”

Ilie Boca, pictor şi Iulian Bucur, critic de artă, invitaţii care au prezentat-o pe artistă şi opera sa, au vorbit auditoriului despre pictura naiva, au arătat care este locul important al Catincăi Popescu în acest gen de artă şi despre temele tablourilor sale.

Felicitările celor prezenţi au fost completate cu o diploma de excelenţă pentru întreaga activitate din partea bibliotecii şi o altă diplomă din partea Primăriei Bacău pentru servicii aduse comunităţii băcăuane.

Invităm publicul băcăuan să viziteze această expoziţie până pe data de 21 octombrie şi îi asigurăm că vor fi surprinşi de …”Miracolul culorii”.

Ana Chiscop,
Secţia de Artă

One thought on “„MIRACOLUL CULORII” BACĂU 600 ŞI PICTORII BĂCĂUANI

  • joi, 25-02-10 la 17:31
    Permalink

    Ar fi bine sa ne mai aducem aminte si de pictorul anilor 1970 domnul ION BURDUJOC (un talent mai mare decat ILIE BOCA)…nu?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.