Programul estival – Trenurile Soarelui 2017


Începând de vineri, 9 iunie 2017, intră în circulație Trenurile Soarelui, programul estival de transport al CFR Călători. Timp de trei luni, până la data de 10 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră și către Delta Dunării. Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulație adaptat la noul mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local în gări.

Trenuri suplimentare

CFR Călători a pregătit un program special al trenurilor pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii.

Astfel, trenurile suplimentare vor fi introduse, treptat în circulaţie, conform ANEXA – TRENURILE SOARELUI (plecări/sosiri), iar o parte dintre acestea vor avea ruta prelungită până la Constanța/ Mangalia și retur.

De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din țară vor avea legături frecvente cu trenuri care circulă între Constanța și stațiuni.

Condiții de călătorie

Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare și alte facilități. De asemenea, în unele vagoane din Trenurile Soarelui pasagerii pot beneficia de wifi gratuit și de servicii bar-bistro (înghețată, cafea, băuturi alcoolice și nealcoolice, snacks-uri).

Tarife

Biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare.

O călătorie Galați – Constanța, este 47.60 lei la tren IR, iar o calatorie Braila – Constanța, este de 42.60 lei la tren IR. Dacă biletul este achiziționat online se mai adaugă o reducere de 5%.

O călătorie Buzău – Constanța, este 29.30 lei la tren R.

Trenurile Litoral, care circulă cu viteză sporită fără opriri intermediare între București Nord – Constanța și retur, ajung la destinație în aproximativ două ore. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta București – Constanța, este în medie de circa 2 ore și 20 minute.

Cadența

20 de trenuri vor pleca zilnic din București spre Constanța, 11 cu destinația Mangalia și cu opriri în toate stațiunile de la Malul Mării.

În intervalul orar 07:30 – 10:30 cadența este de aproximativ un tren la fiecare 30 de minute, iar în intervalele orare 02:55-07:30 / 13:00-17:00 frecvența plecărilor este de aproximativ un tren pe oră. 10 trenuri vor circula zilnic pe raza S.R.T.F.C. Galați spre/dinspre Constanța sau Mangalia(Anexa 1).

Trenurile Tineretului, în cadrul programului Trenurile Soarelui

În acest sezon, Trenurile Tineretului (Sibiu – Pitești/ București Nord/ Mangalia și retur) vor circula din 9 iunie ca trenuri InterRegio, cu tarife accesibile, de Regio. Plecarea din Sibiu este la ora 18:34, din Râmnicu Vâlcea la 21:05, din Piteşti la 00:55, din București Nord la 02:55, iar sosirea în Constanța la 06:05. În Mangalia ajunge la ora 07:53. Pentru întoarcere, trenul are plecare la 18:20 din Mangalia, la 20:10 din Constanța, la 23:15 din București Nord și cu sosire în Pitești la 01:13, în Râmnicu Vâlcea la 04:48 și în Sibiu la 07:20.

Conexiunea cu Delta Dunării

Pentru a facilita accesul turiștilor la Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus/ 2 întors) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.

Facilități pentru persoanele cu dizabilități

Persoanele cu dizabilități motorii au posibilitatea de a se deplasa mai ușor cu trenul spre și dinspre litoral, beneficiind din partea CFR Călători de servicii gratuite de asistență (rezervarea locurilor speciale, însoțire în incinta stației, asistență la urcare/coborâre în/din tren și asistență la bordul trenului). Pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online și la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/sosiri din/în marile gări. Toate detaliile pentru accesarea acestor servicii gratuite pot fi găsite pe https://cfrcalatori.ro/ro/serv.

Cumpărare bilete

Recomandăm tuturor călătorilor să își procure bilete de tren din timp pentru evitarea aglomerației de la casele de bilete, în special pentru trenurile de lung parcurs, care au în compunere vagoane de dormit și cușetă.

Biletele pot fi achiziționate:
Online de pe www.cfrcalatori.ro;
De la automatele XsellKiosk din gări;
De la automatele ZebraPay;
Direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR;
De la distribuitori autorizați (agenții de turism).

În ziua plecării trenului, în stațiile mari sunt disponibile și servicii de “rezervare telefonică„ a locurilor: Bucureşti Gara de Nord – la numărul 021/9522; Constanţa – la numărul 0727 999 952; Cluj Napoca – la numărul 0731 990520; Timişoara – la numărul 0256 200 457; Braşov – la numărul 0268 421 700; Iaşi – la numărul 0232 202 777; Galaţi – la numărul 0236 496 000.

Recomandări

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului nostru din stații.



Articol din sectiunea: Actualitate, Economie
Etichete:

Adauga comentariul tau


Va rugam sa comentati doar subiectul articolului. Responsabilitatea juridica pentru comentariu revine in
exclusivitate autorului, acesta isi va asuma eventualele daune in cazul unor actiuni legale.

  Stiri din Bacau: Programul estival – Trenurile Soarelui 2017