O „Săptămână Altfel” la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”


sculptura-1
În cadrul manifestărilor din „Saptamana altfel” organizate de Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” catedra de arte vizuale a organizat câteva evenimente specifice domeniului.

Marti 19 aprilie a avut loc a XV-a editie a Concursului Judetean de grafică şi pictură „Tinete Talente”, organizat de Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” (profesori coordonatori Burlacu Ioan si Lazureanu Ioan) in Parteneriat cu Palatul Copiilor Bacau (profesor coordonator Busuioc Adriana) pentru elevii claselor a IV-a care au înclinaţii spre grafică şi pictură. La concurs au participat elevi de la Colegiul Naţional de Artă “George Apostu”, Palatul Copiilor, Colegiul National „Stefan Cel Mare”, Scoalile Gimnaziale “Al. I. Cuza”, „Alexandru Cel Bun”, „Ion Creanga”, „Constantin Platon”, „George Bacovia”, Scoala Romano Americana Bacau. Presedintele juriului Andries Katy impreuna cu membrii acestuia au premiat elevii participanti la concurs. Participarea la acest concurs este şi o preselecţie a elevilor claselor a IV-a care doresc să se înscrie la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” în clasa a V-a pentru anul şcolar 2016 – 2017. De asemeni, elevii participanţi la concurs sunt invitaţi să se înscrie la cercurile de grafică, pictură sau artă decorativă de la Palatul Copiilor din Bacău.

AFIS-TINERE-TALENTE-2016

Miercuri 20 aprilie s-a deschis la Galeria Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” expozitia Concursului judetean “Icoana – reprezentarea sacrului în arta tradiţională şi modernă” care a ajuns la a VII-a editie. Şi în acest an elevii au dat dovadă de multă creativitate şi originalitate, prezentand alaturi de icoane lucrate în tehnici traditionale, lucrari de grafică si pictură cu subiect religios realizate in diferite tehnici. Totalul numarului de lucrări prezentate în expozitie este de 240 de icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane pe panza, miniaturi, compozitii grafice cu tema religioasa executate de elevii claselor V-XII.

Au răspuns invitaţiei de participare la concurs un numar de 12 instituţii şcolare din municipiul Bacău şi judeţul Bacău dintre care:
Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan cel Mare” Bacău – prof. Cărare Nicoleta-Cristina
Palatul Copiilor Bacău – prof. Busuioc Adriana
Colegiul Tehnic ,,Dumitru Mangeron” Bacău – Prof. Corlade Iulia / Neacșu Mihaela
Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău – prof. Lungu Loreana
Şcoala Gimnazială „Domniţa Maria” Bacău – prof. Ştefănică Anca
Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Bacău – prof. Ştefănică Anca
Şcoala Gimnazială Nr.10 Bacău – prof. Ciuche Emil / Leonte Irina
Scoala Gimnaziala „Miron Costin” Bacau – prof. Ciuche Emil / Fota Ionica / Gavrilă Cerasela
Şcoala Gimnazială „George Bacovia”, Bacău – prof. Borţun Alina
Scoala Gimnaziala “Spiru Haret”, Bacau – prof. Bersan Ana-Maria
Scoala Gimnaziala Nr.1.Sănduleni – prof. Bersan Ana-Maria
Şcoala Gimnazială „Gheorghe Avramescu” Prăjeşti, Bacău – prof. Gavrilă Costel

Organizator al proiectului: Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” Bacău in colaborare cu alte institutii de invatamant si cultura din Bacau. Echipa de organizare, coordonare si jurizare a concursului a fost formata din: prof. Katy Andrieş, Ioan Burlacu, Geliman Iuliana, Ioan Lăzureanu, Ovidiu Marciuc, Gheorghe Zărnescu, iar presedintele juriului a fost doamna profesor Ionela Lăzureanu. Elevii au fost răsplătiţi pentru munca lor cu premii I,II si III, iar xpoziţia este deschisă în perioada 20 aprilie – 4 mai 2016.

afis_icoana2016

Joi 21 aprilie elevii Colegiului National de Arta „George Apostu” au facut o vizita la Universitatea de Arta „George Enescu” din Iasi in cadrul programului interactiv de informare şi consiliere a elevilor de la colegiul nostru cu privire la domeniile de activitate desfăşurate în cadrul secţiilor din departamentele Facultăţii de Arte Plastice, Decorative şi Design. Acest program s-a adresat elevilor din clasele XI – XII şi profesorilor coordonatori Katy Andries, Ionela Lăzureanu, Ioan Lăzureanu, Ovidiu Marciuc, Zarnescu Gheorghe pentru a le asigura informaţiile necesare cu care să poată opta la una din secţiile prezentate de Univesitatea de Arte din Iasi.

Elevii insotiti de prof. Zarnescu Gheorghe au vizitat atelierele din secţiile universităţii coordonaţi de Lect. Univ. dr. Adrian Stoleru delegat din partea universitatii de la sectia conservare restaurare. În cadrul atelierelor ei au pus întrebări despre diverse specialităţi, au vazut lucrari specifice fiecărei secţii in cadrul unor expozitii din atelierele universitatii.

Tot joi 21 aprilie a avut loc un alt eveniment ”O zi ALTFEL cu Palatul Copiilor, în aer liber”, pentru pictarea unui ou pascal uriaș, de doi metri înălțime, cu un diametru de 1,65 m, manifestare organizata in Piata Tricolorului Bacau.

La acest inedit atelier de pictură au participat elevi de la Palatul Copiilor Bacău cat și tineri artiști de la Colegiul Național de Artă ”George Apostu”, coordonați de prof. Katy Andrieș.

20160421_123957



Articol din sectiunea: Invatamant
Etichete: ,

Adauga comentariul tau


Va rugam sa comentati doar subiectul articolului. Responsabilitatea juridica pentru comentariu revine in
exclusivitate autorului, acesta isi va asuma eventualele daune in cazul unor actiuni legale.

Despre autor

  Stiri din Bacau: O „Săptămână Altfel” la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”