Concert Pasărea Rock la Bacău


pasarea-rock-bacau
După concertul de lansare al albumului ”Legenda”, semnat de Pasărea Rock, ce va fi prezentat într-un format UNIC la nivel European, în data de 23 septembrie la Arena Basme cu cai, artiștii vor porni într-un amplu turneu național. Printre orașele vizate se găsesc atât locuri unde formația a fost foarte bine primită, cât și orașe unde vor susține concerte în premieră.

Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Josef Kappl, Nicu Patoi și Sorin Voinea vor oferi publicului, spectacole diferite de la oraș la oraș, iar totul va fi personalizat: de la stilurile abordate de rock sau rock-simfonic, până la concursurile cu premii și evenimentele speciale care îmbracă turneul.

Orașele pe care ”Pasărea Rock” le va vizita în această toamnă sunt:
București, 23 septembrie, Arena Basme cu cai – concept UNIC în Europa;
Bacău, 6 octombrie, Piața Centrală;
Vaslui, 8 octombrie, Hanul Ancuței – concert rock;
Cluj-Napoca, 11 octombrie, Casa de Cultură a Studenților – spectacol rock – simfonic;
Timișoara, 12 octombrie, Filarmonica Banatul – spectacol rock – simfonic;
Târgu Mureș, 14 octombrie, Palatul Culturii – spectacol rock-simfonic;
Brașov, 15 octombrie, Centrul Cultural Reduta – concert rock;
Râmnicu Vâlcea, 16 octombrie, Casa de Cultură a Sindicatelor – spectacol rock-simfonic;
Craiova, 17 octombrie, Teatrul Național Marin Sorescu – spectacol rock –simfonic;
București, 25 octombrie, Berăria H – concert rock;
Buzău, 27 octombrie, Sala Sporturilor – spectacol rock-simfonic;
Pitești, 28 octombrie, Club Hush – concert rock;
Suceava, 30 octombrie, Casa de Cultură a Sindicatelor – concert rock;
Iași, 31 octombrie, Casa Studenților – concert rock;

Albumul Legenda este esența existenței unei trupe prezentă pe piața muzicii românești de doi ani și jumătate, fiind rodul muncii consecvente și reprezentând renașterea genului muzical, cu influențe din folclorul românesc și cel balcanic.

Biletele se pot achiziționa de pe site-ul basmecucai.ro ( doar pentru concertul de lansare de la Basme cu cai), iabilet.ro, biletfan.ro, blt.ro (pentru concertele din turneul national), in magazinele fizice anuntațe de partenerii noștri și la casele de bilete ale sălilor de spectacol din fiecare oraș.
Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina de Facebook Pasărea Rock.

Despre Pasărea Rock

Pasărea Rock este un proiect lansat pe piața muzicală din România în martie 2014. Ajunşi la vârsta maturităţii artistice, Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică au înţelepciunea de a nu se rupe de trecut, ci de a căuta în experienţa comună a tinereţii puterea şi forţa de a duce mai departe o poveste care a făcut legendă, povestea trupei care i-a consacrat, Phoenix. Proiectul este întregit de Sorin Voinea și Nicu Patoi.
De la înființare, trupa a lansat șapte melodii, două EP-uri și un videoclip, iar turneele susținute de Pasărea Rock anul trecut au confirmat, la nivel național, succesul proiectului.
Repertoriul Pasărea Rock include compozițiile originale precum Praznic năprasnic, Călușandra, Pasărea Calandrinon, Legenda, Epitaf, Zoreaua, Origine, Fagul si Iedera, piese din prima operă rock-simfonic Meșterul Manole, cum ar fi Pe Argeș în jos sau Rugăciune către Domnul și hituri binecunoscute interpretate de Mircea Baniciu, Hanul ulciorului nesecat sau Eșarfă în dar.

Trimite prin:



Articol din sectiunea: Divertisment
Etichete:

Adauga comentariul tau


Va rugam sa comentati doar subiectul articolului. Responsabilitatea juridica pentru comentariu revine in
exclusivitate autorului, acesta isi va asuma eventualele daune in cazul unor actiuni legale.

  Stiri din Bacau: Concert Pasărea Rock la Bacău