Accident la Valea Seacă


La data de 10 martie a.c., în jurul orei 21.00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment cu victimă, în comuna Valea Seacă.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un tânăr de 25 ani, din comuna Parava, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bacău- Adjud a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă regulamentar, de un tânăr de 23 de ani din jud. Buzău.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto, a unei tinere de 16 ani, din județul Buzău, pasageră în autoutilitară și a unei pasagere din autoturism, în vârstă de 33 ani, din comuna Sascut.

Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Bacău, unde li s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, pasagera de 33 ani rămânând internată.

Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



Articol din sectiunea: Social
Etichete: , , ,

Adauga comentariul tau


Va rugam sa comentati doar subiectul articolului. Responsabilitatea juridica pentru comentariu revine in
exclusivitate autorului, acesta isi va asuma eventualele daune in cazul unor actiuni legale.

Despre autor

  Stiri din Bacau: Accident la Valea Seacă