Turişti rătăciţi pe traseul „300 scări” din Slănic Moldova găsiţi de jandarmii montani

P1590324
Miercuri, 03 august a.c. în jurul orei 09.30, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Slănic Moldova, aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, au fost sesizaţi prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, de către un un cetăţean moldovean, despre faptul că două persoane s-au rătăcit în zona traseului turistic „300 scări”, din staţiunea Slănic Moldova.

B. Vasile, persoana care a anunţat rătăcirea, a informat pe jandarmi că în dimineaţa respectivă a plecat împreună cu fiul său B. Maxim, de 15 ani şi un nepot de-al său de 20 ani, ambii cetăţeni moldoveni, pe traseul „300 scări”, el oprindu-se la izvoare, iar cei doi tineri spunându-i că îşi continuă urcuşul până la capătul traseului după care se întorc imediat. Constatând că a trecut cu mult timpul necesar întoarcerii celor doi şi văzând o pancartă pusă de către jandarmi pe traseul respectiv, cu numerele de telefon utile în caz de urgenţă, acesta a procedat corect şi a sunat la 112.

Imediat s-a constituit o patrulă de jandarmi şi împreună cu câinele de serviciu, labradorul Fisa, special pregătit pentru astfel de cazuri, s-a plecat în căutarea celor rătăciţi.

Acţiunea de căutare s-a derulat pe parcursul a două ore, jandarmii reuşind să-i găsească pe cei doi tineri care nu prezentau probleme medicale, la aproximativ 250 m de traseul marcat, undeva spre vârful Cerbu, astfel misiunea jandarmilor încheindu-se cu succes.

Tinerii, s-au rătăcit datorită faptului că au continuat să se deplaseze după urcarea celor 300 de scări, coroborat şi cu fenomenul de ceaţă care apare dimineaţa în acea zonă, astfel, aceştia nu au mai văzut niciun un marcaj şi nu au mai găsit drumul de întoarcere.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.