Şcoala românească în derivă, rezultatul societătii bolnave

Era această atitudine, a noastră, a tuturor elevilor, o formă de respect faţă de profesori, dar şi faţă de tradiţia liceului nostru. Ce se întâmplă azi, în şcolile româneşti, o ştim cu toţii…

Care să fie cauzele acestei situaţii? Oare numai elevii sunt de vină, şi în primul rând ei? Din capul locului spunem un nu categoric.

Mai întâi trebuie relevat că şcoala a ajuns unde este deoarece societatea românească, în ansamblu, este bolnavă. Elevii de azi, în majoritatea lor, au pierdut scara valorilor pentru că şi părinţii lor nu o mai au. Valorile sunt deseori răsturnate.
Mulţi elevi cred că valoarea supremă este banul. Asta o ştiu de acasă, din presa scrisă, Tv etc. Mulţi şi nu numai dintre elevi, nu înţeleg sensul suprem al libertăţii dobândite de noi în decembrie 1989. La lecţii, de ani de zile, le spun elevilor că încă în Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului, din 26 august 1789, adoptată în timpul Marii Revoluţii din Franţa, se arată limpede că „Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează altuia”. Această definiţie este valabilă şi azi, şi se regăseşte în documentele fundamentale privind drepturile omului. La noi însă, după 1989, unii cred, evident greşit, că în virtutea dreptului la libertate poţi face orice: să insulţi, să nu respecţi colegul şi dascălii, ba deseori nici părinţii; să nu respecţi regulamentele şi legile; să întârzii sau să lipseşti nemotivat de la ore, să fumezi unde vrei, dar şi mai grav să consumul băuturi alcoolice şi droguri, să participi la acte antisociale etc. etc.

Starea în care a ajuns şcoala românească se datorează mai multor factori. Enumerăm doar câţiva, într-o ordine aleatorie. În multe cazuri părinţii şi elevii au rămas datori, sau unii chiar corigenţi la „cei şapte ani de acasă”. Lectoratele cu părinţii au devenit o activitate formală, lipsesc cu desăvârşire sau la aceste activităţi sunt prezenţi doar 5-10 părinţi, de regulă din partea elevilor buni.

Profesorii au şi ei partea lor de răspundere. Nu stau suficient în mijlocul elevilor. Profesorii şi elevii nu se cunosc suficient. Nu toţi profesorii îşi fac datoria la clasă. Aflaţi la început de carieră, unii profesori sunt deficitari în ceea ce priveşte pregătirea „metodică” (a se vedea şi notele slabe obţinute, la „Metodică”, cu ocazia concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice).
Prea se stimulează „şcoala paralelă”, adică practica meditaţiilor la domiciliu, pe care unii profesori o cultivă cu un devotament demn de o cauză mai bună. Unii abia aşteaptă o grevă în învăţământ pentru a intensifica meditaţiile. Pentru a şti unde s-a ajuns semnalăm, ceva incredibil, şi anume că unii elevi plătesc ore de meditaţii, pe care nu le fac niciodată, doar pentru a primi note mari, care să le mărească media generală.

Profesorii-diriginţi discută puţin cu elevii problemele care-i frământă; relaţiile dintre profesori şi elevi sunt deseori rigide, sau prea apropiate şi prost înţelese. Se organizează puţine activităţi de petrecere a timpului liber (a rămas doar „balul bobocilor”); excursiile, câte se mai fac, se limitează la seri de dans în alte oraşe sau la munte; sunt ocolite muzeele, casele memoriale, monumentele istorice etc. În aceste excursii, deseori elevii şi profesorii însoţitori fumează şi consumă băuturi alcoolice împreună.

La vârsta pe care o au, aflaţi în plin proces de formare a personalităţii lor, elevii au nevoie de modele. Ce modele li se oferă elevilor? Sunt toţi profesorii modele pentru elevii lor? Mă îndoiesc. Mijloacele media, presa, televiziunile etc. ce modele oferă? Majoritatea emisiunilor TV sunt de prost gust, unele chiar nocive, promovează incultura.

Un post de televiziune a mers recent până acolo încât a manelizat imnul de stat. Cu ocazia Crăciunului alte televiziuni au adaptat colindele tradiţionale la limbajul suburban, gen „vacanţa mare”. Pe principalele posturi de televiziune, inclusiv TVR, în noaptea de revelion, la un moment dat se cântau numai manele.