Sărbători românești de toamnă
In calendarul popular, la echinocțiu (23 septembrie – atunci când ziua este egală cu noaptea și se face trecerea de la vară spre iarnă) este celebrată ziua morții și renașterii Zeiței Mamă, ocrotitoarea pământului și a tot ce are viata.
Biserica creștină a păstrat această sărbătoare, schimbându-i însă oarecum semnificațiile. Zeita Mama a fost inlocuita cu Sfanta Maria sau Maica Domnului (numita in popor si Maica Precista). Ziua de 15 august pomeneste moartea Maicii Domnului (in credinta veche fiind similara cu destramarea timpului si a spatiului), pentru ca la 8 septembrie sa fie sarbatorita Nasterea Maicii Domnului (innoirea intregii lumi).
Prima mare sarbatoare religioasa din anul bisericesc, care începe la 1 Septembrie, este Nasterea Maicii Domnului, numita în popor si Sfânta Maria Mica – 8 Septembrie – pentru a fi deosebita de Adormirea Maicii Domnului, de la 15 August, sau Sfânta Maria Mare. Nasterea Maicii Domnului este o sarbatoare comuna atât Bisericii Ortodoxe, cât si celei Catolice si Greco-Catolice.
Nu intamplator, activitatile din aceasta perioada au ca scop pregatirea pentru anotimpul rece. Pasarile migratoare, in special randunelele, pleaca in stoluri spre regiunile mai calde, iar insectele si reptilele se ascund in pamant. Este timpul propice observatiilor meteorologice si astronomice, in functie de care, odinioara, se stabilea calendarul activitatilor agricole.
Incepand de acum se agata palariile in cui si se scot de la naftalina caciulile. Se culeg plante bune de leac, dar si vita-de-vie. Iar pentru ca este timpul innoirilor, se organizeaza targurile, locul unde se fac schimburi de produse, si nuntile (de altfel, sezonul nuntilor incepe in ziua de 16 august si se sfarseste la 14 noiembrie).
Povestea populara a Nasterii Maicii Domnului ii are ca personaje principale pe Ioachim si Ana. Aflati la o varsta inaintata, ei s-au rugat fierbinte la Dumnezeu sa le dea un copil. Dar rugamintile nu le-au fost ascultate si nici jertfele nu erau primite. S-au tot gandit cum sa capete increderea lui Dumnezeu si in cele din urma au avut amandoi acelasi vis.
Fiecare trebuia sa plece la cate o manastire si acolo sa posteasca si sa se roage timp de 40 de zile. Asa au si facut, unul plecand spre apus si celalalt spre rasarit. Intr-una din zile, in timp ce Ana citea dintr-o carte sfanta, intre paginile cartii a coborat o frunza neobisnuita, ce avea un parfum deosebit de placut.
Mai mult decat atat, ea nu semana cu nici una dintre frunzele aflate in pomi manastirii. Se spune ca in clipa aceea Ana a inteles ca este un semn de la Dumnezeu si ca va avea un copil, care va purta numele Maria.