Revista revistelor culturale din martie 2006: Convorbiri literare

Cornel Ungureanu prezintă o nouă geografie literară Mihail Sadoveanu în timp ce Alexandru Zub construieşte portretul unui „profesor eminent”: Ioan Tăzlăuanu. Ce bine se văd de la Munchen toate eforturile fals patriotarde ale unora dintre co-naţionalii noştri. Cine le explică? Aceeaşi voce singulară a lui Nicolae Stroescu-Stînişoară. Mircea A. Diaconu concluzionează inteligent şi aluziv într-un articol care în marea sa parte „face jocul înstrăinării” lui Emil Cioran: „Cioran spunea într-un loc că adevăratul atribut al românilor e denumit nu de cuvântul dor, ci de cuvântul nenoroc. Pe tema nenorocului neamului său glosează deseori cu mâhnire. Există şi un revers revanşard, la care Cioran ţine: «Norocul însoţeşte numai nulităţile şi impostorii». De reţinut, fără îndoială”.

Şi prin contribuţia lui Ioan Holban, „Cum citim pe Eminescu?”, ajungem să reconsiderăm una dintre cele mai autorizate voci în spaţiul eminescologiei: Mihai Drăgan. E clar: recitindu-l pe Mihai Drăgan, am putea ieşi din spaţiul claustrofob al unor interpretări clişeu. Şi tare bine ar fi, ţinând cont că cei care vin în urma noastră nu sunt orientaţi decât către nişte comentarii imberbe de tarabă.

Pagini de mare fineţe, scrise de Romul Munteanu în „Viaţa ca o ceaţă sau cântecul lebedei”, o rememorare a celor scrise în cartea cu caracter autobiografic „O viaţă trăită, o viaţă visată”. Simona Antofi se opreşte asupra unei cărţi incitante (Cătălin Ghiţă – „Lumile lui Argus”), măcar prin faptul că încearcă să surprindă morfotipologia poeziei vizionare: „Ipoteza de lucru a lui Cătălin Ghiţă se raportează la viziune, înţeleasă ca percepere şi / sau generare de lumi şi se corelează cu dubletul vedere-viziune, pus în circulaţie, în critica literară, de Ioana Em. Petrescu…”

Deşi am mai amintit, nu pot trece peste cel de-al şaselea „micro-serial” dedicat de Constantin Parascan „Istoriei Junimii postbelice”. Tiberiu Brăilean se opreşte cu tact asupra unui gen de scriere care se pare că, în mod paradoxal, nu interesează, aşa cum ar fi fost firesc, o societate aflată în derivă. E vorba de discursul religios ancorat în imediatul societăţii. Cartea la care se face referire aparţine lui Răzvan Codrescu care se zbate mai de unul singur să-şi impună de mai bine de doi ani mesajul. Dar, ajungem tot la… cine are urechi să audă!

Autor: LecTop, Revista Ateneu

Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului.
© Ateneu, revista de cultura fondata in 1927
de George Bacovia si Grigore Tabacaru.
Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.

Gasiti ultimul numar al revistei la chioscurile Rodipet din Bacau.
Pozitia in Catalogul Presei Interne: 4009.
Cititorii din strainatate pot face un abonament la ATENEU prin RODIPET.