Revista presei: editorialele din 28 februarie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de marţi, 28 februarie, a ziarelor centrale:

Piaţa politică pe Dâmboviţa (România liberă – Nicolae Prelipceanu)

(…) dupa o perioada heirupista şi minereasca, dirijata de revolutionarul de profesie Ion Iliescu, dupa o alta de aroganta extrema şi dispret pe fata pentru cei de jos, de n-ar fi decat saracia ca sport national, a lui Adrian Năstase, dl Miron Mitrea pare o solutie pentru a schimba imaginea PSD-ului. Mai ales daca în acest timp, un adversar (?) al sau, preşedintele Băsescu, mai prin Elena Udrea, mai prin Emil Boc, reuseste ceea ce era în programul initial al FSN-ului mama sau tata, cum vrem sa-i spunem, şi anume sa scape de ultimul partid istoric ce mai rezista pe piata politica romaneasca: PNL-ul. PNTCD-ul are deja un alt nume şi e de mult intesat de Talpesi mai mult sau mai putin cunoscuti, plus noile fuziuni care se anunta, de tip Becali, PSDR-ul a fost şi el de mult inghitit de PSD. Mai ramanea PNL-ul, care s-a aliat cu cealalta aripa a FSN-ului si, dupa cate se dezvaluie acum, are, intr-o privinta, planuri similare. Fuziunea dictata de PD poate sa fie desavarsirea unui plan vechi, în urma caruia sa se poata spune ca pe vremea lui Iliescu ‘opozitia a fost zdrobita’. Cu doi-trei z, cu doi-trei r, ca la ‘rrromanii verzi’ ai lui Caragiale.

Fuziunea a murit, trăiască Alianţa! (Azi – Octavian Andronic)

Ce mai spun liberalii bucureşteni? Mai multe, dar cel mai tulburător lucru este că solicită ca distinsa proaspătă membră a Partidului Democrat să fie dată afară, pentru că numai în acest fel se poate demonstra că aliaţii sunt decişi să respecte protocoalele. Ceea ce spune dl Orban este, în esenţă, adevărat: cele două partide deciseseră să nu permită traseismul politic de la unii la alţii, iar dna Udrea se încadrează exact în această categorie. Dna Udrea are, însă, o situaţie aparte: gândeşte – zice dl Boc – exact ca preşedintele Băsescu, iar în condiţiile acestea nici un protocol nu poate sta în calea fericirii partidului de a avea câţi mai mulţi membri după chipul şi asemănarea (ideologică) a liderului suprem. Or, a cere îndepărtarea dnei Udrea din partid ‘sună ca dracu’, vorba fostului lider, cel dinaintea celui care i-a dat un şut în fund.

Mic dejun prezidenţial (Evenimentul zilei – Ioana Lupea)

PNL mai are totusi cateva solutii pentru a se salva şi pentru a mai juca un rol, chiar şi minor, în politica romaneasca. În primul rând ar trebui sa-si schimbe discursul în cazul ‘Patriciu’, daca nu e prea tarziu. O retorica moderata care sa aduca în sfera publica respectarea drepturilor procesuale ale invinuitului Dinu Patriciu i-ar aduce mai multa atentie, cel putin, din partea alegatorilor rationali care dezaproba politica de forta a lui Traian Băsescu şi care vor intelege, mai devreme sau mai tarziu, ca scopurile nobile – intarirea institutiilor, razboiul anticoruptie – nu scuza mijloacele. şi nu ar fi deloc rau daca PNL şi-ar clarifica problemele doctrinare pe care le invoca astazi impotriva fuziunii, daca ar opta pentru un model de liberalism european şi şi-ar intemeia actul de guvernare, zi de zi, pe principiile stabilite prin consens.

Rezoluţie finală (Curentul – Tia Şerbănescu)

Alianţa ar fi trebuit sa-si puna centura de siguranta inainte de a discuta despre fuziune: izbitura dintre PNL şi PD pe aceasta tema a fost atat de puternica incat le-a azvarlit la mare distanta unul de altul facandu-l pe dl Mihai Tănăsescu (PSD) sa le constate ‘divortul iremediabil şi irecuperabil’. Nu se stie. În România irecuperabil ca şi ‘irevocabil’ (dupa cum a demonstrat premierul) inseamna ca mai exista o sansa de revenire – desi rezolutia Delegatiei Permanente a PNL infirma aceasta posibilitate: ‘odată cu disparitia ratiunii Alianţei (ex-alternativa la PSD) aceasta dispare fara efecte asupra partidelor componente’.

Sacul cu şoricei (Adevărul – Corina Drăgotescu)

Dacă pentru Alianţă lucrurile stau prost, aceeaşi perspectivă o are şi Băsescu. Oricât de încrezător ar fi în forţele proprii, imaginea preşedintelui nu va putea fi dezlipită de actuala guvernare. El i-a adus la guvernare, el i-a manevrat din umbră şi, chiar dacă i-a criticat, rămâne în ochii opiniei publice drept principalul artizan al acestei construcţii politice şi guvernamentale. Cu bune, dar şi cu rele. Pur şi simplu nu se poate spăla pe mâini spunând, gata, nu mai am nimic de-a face cu ei. Orientarea lui spre o colaborare cu parlamentul poate fi privită doar ca o nouă ţintă. Este destul de puţin probabil că vreun alt partid parlamentar, în afara celor care sunt acum la putere, ar accepta să colaboreze cu Traian Băsescu după experienţa Coaliţiei. Nu ar fi decât alţi şoricei în alt sac. Aşa că preşedintele nu are decât să rămână cu Alianţa de gât sau să deschidă din nou subiectul anticipatelor, în aşa fel încât până la prezidenţialele din 2009 lumea să uite de asocierea de acum. Cât priveşte partidele Alianţei, ele rămân în căutarea identităţii pierdute, dar şi a unui făgaş pe care să meargă la viitoarele alegeri. Un lucru e sigur. 2008 nu le va mai prinde împreună, în acelaşi sac.

Dezvăluirea Ralucăi Turcan (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Ce s-a intamplat în culise? Sa nu fi pus Theodor Stolojan intrebarea: dar eu ce fac? Ma sacrific, renunt la toate functiile şi plec peste hotare, dar ce primesc în schimb? S-a negociat atunci, probabil, inclusiv cu Tăriceanu, revenirea lui Theodor Stolojan, dupa un timp, în fruntea PNL. O negociere la care a luat parte şi Traian Băsescu. Theodor Stolojan s-a insanatosit. A vrut sa-si ocupe locul în fruntea PNL. O miscare posibila, mai ales ca se incheiase campania electorala. Locul de preşedinte ii fusese insa ocupat. Ii sare în ajutor Traian Băsescu, amicul, dar şi garantul intelegerii. Theodor Stolojan e luat la Cotroceni. Unde asteapta ca Traian Băsescu sa-i faca dreptate. Nu putem gasi aici o posibila explicatie a multor intamplari din PNL şi din relatia dintre Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu?

Cine va învinge? Băsescu sau liberalii? (Ziua – Sorin Roşca Stănescu)

Este clar ca Tăriceanu, impreuna cu Macovei – chiar daca nu stau de aceeasi parte a baricadei – merg la concurs cu preşedintele Băsescu pentru a incerca daca nu sa-si subordoneze Justiţia, macar sa dobandeasca un ascendent asupra ei. La randul sau, Băsescu, insistând public asupra faptului ca procurorii şi-au facut datoria şi mustrând Justiţia care, dupa opinia sa, este corupta şi ineficienta, se erijeaza intr-un fel de diriginte de clasa care da note la purtare, amenintând cu corigenta o putere în stat, cea judecatoreasca. Dar campania penala, bine orchestrata politic, vizeaza şi celelalte doua puteri în stat, Parlamentul şi Executivul. Nu pot sa ma fac ca nu observ, de pilda, ca, în efortul sau de a combate un demers important publicistic al ziarului ZIUA, preşedintele Băsescu a spalat public Oficiul Pentru Prevenirea şi Combaterea Spalarii Banilor. Desi, cum se vede în editia de astazi, chiar Oficiul reclama nereguli grave. şi atentie! El este în subordinea nu a CSAT, ci a Guvernului. Băsescu manevreaza excelent serviciile secrete, Parchetul, alte institutii cu caracter represiv, în frunte cu Internele şi o parte consistenta a opiniei publice. Dar nici combinatiile sale politice cu PRM, cu PNG, cu unii lideri PSD şi chiar cu unii liberali – ca sa nu mai vorbim de PD – nu pot fi neglijate. Băsescu are toate sansele sa-i invinga pe liberali. Impunând o noua constructie politica.

Alianţa contra… realităţii (Ultima oră – Ion Marin)

Partidul Liberal este singurul de pe la noi care se poate lauda cu oarece doctrina şi bineinteles cu traditie chiar daca diversi oportunisti, în cap cu Tăriceanu, au sustinut când le-a venit bine ca pentru ei unificarea cu PD-ul este ca şi facuta; cel mult o chestiune de luni de zile. În realitate, tot ce se intâmpla şi s-a intâmplat intre liberali şi pedisti tine de conflict, de intoleranta, de dispret reciproc, de bataie pe ciolan si, mai nou, de incompatibilitate, i-as zice de-a dreptul… sexuala. În orice caz, cam asemenea conotatii dau comentatorii penelisti ‘integrarii’ doamnei Elena Udrea în PD, dupa ce ‘l-a facut’ pe Tăriceanu în vreo doua, trei numere la rând (o data când cu povestirea în direct a intâlnirii dintre Tăriceanu şi Patriciu pe pontonul Herastraului, alta data când a dezvaluit intâlnirea dintre aceiasi în prezenta doamnei ministre Macovei si, mai recent, când s-a intrebat daca au mai fost şi alte intâlniri la vârf intre acei ‘mafioti’).

Războiul de acasă al Armatei (Gândul – Bogdan Chirieac)

Faptul că, în urmă cu trei luni, şeful militarilor, generalul Bădălan, afirma că bugetul nu ajunge pentru toate misiunile pe care politicienii ambiţioşi le-au trecut în programul avansat americanilor, fapt pentru care Atanasiu l-a ameninţat pe Bădălan că îl dă afară, nu a mai fost comentat. Tot necomentate au rămas şi problemele reale ale Armatei. Acestea pot fi exprimate ori în frazele pompoase în care a fost redactată strategia de securitate naţională, sau ar fi putut fi discutate, milităreşte, în următorii termeni: Când se măresc soldele? Cât va mai zbura Armata cu MIG-urile? Ce e de făcut cu fregatele de sute de milioane de euro rămase plocon din vremea PSD? Ce trebuie făcut cu recrutarea şi pregătirea ofiţerilor şi subofiţerilor? Cum se asigură asistenţă pentru urmaşii militarilor căzuţi în luptă? Sau, pur şi simplu, cum se poate rezolva criza de locuinţe pentru Armată. Oştirea României – şi nu reformele democratice sau economia de piaţă – rămâne cel mai convingător atu al ţării vizavi de Occident şi implicarea în războiul antiterorist. Incapacitatea de a folosi inteligent acest atu privează România de avantaje politice şi economice externe substanţiale. Astfel, Armata rămâne doar o simplă furnizoare de carne de tun. Aparent, oştirea se află în război la mii de km depărtare de casă. În realitate, Armata duce şi un război, astăzi, chiar în România, un război cu nepăsarea, indolenţa, politicianismul şi incompetenţa celor care o conduc.

‘D-ale carnavalului… justiţiei’ (Bursa – Radu F. Alexandru)

Indiferent de stradania şi buna-credinta a unei institutii sau alta din cadrul sistemului, Justiţia îşi spune cuvintul în instanta. şi acolo lucrurile sunt neschimbate, în sensul rau al cuvântului. Oamenii ies la fel de nauciti şi de revoltati de felul în care li se refuza dreptatea în salile de judecata, iar apeluri la institutiile internationale (unde statul roman este campionul dosarelor pe rol) continua sa rămână calea prin care tot mai multi dintre romani îşi apara sansele la o judecata corecta. Un sondaj realizat intr-un timp în care stagiunea mass-media e în relache ar oferi, cu siguranta, o imagine mai relevanta a gradului de incredere de care se bucura (si) azi Justiţia în România.

Nodul gordian (Cronica română – Grigore Arbore)

‘Modelul Victoria’ a creat alte ‘merchant bank’ locale, la nivelul unor consilii judetene, al unor primarii. În ele s-au facut, astfel, ‘pe banda larga’, aranjamente care au poluat grav viata publica, au patruns în Parlament, au atins institutiile vitale ale Statului. În acestea din urma, tentatia afacerismului s-a afirmat în detrimentul eficientei şi al culturii democratice. Daca actualele actiuni ale Justiţiei ar fi rezultatul efectiv al unei strategii de durata impotriva tentatiilor afaceriste ale unei parti deloc neglijabile a celor alesi sau a functionarilor Statului, a ‘demnitarilor’, indepartarea electoratului de politica ar fi cel putin franata. La randul sau, cresterea în sondaje a popularitatii unui Preşedinte care trage de pe nava de la Cotroceni cu toate tunurile şi în toate directiile, unde cine s-a cocotat pe catarg ii raporteaza ca se afla acea ‘clasa politica’ (mai putin partea ei exprimata de P.D.) vinovata de ‘profunda lipsa de responsabilitate pentru necesitatile populatiei’ ar putea suferi o salutara incetinire. Semn ca Statul, institutiile îşi fac datoria, ca timpul populismului semi-prezidenţial se consuma şi starea de bezmeticeala a electorilor se dizolva treptat.

De doi bani guvernare (Libertatea – Petru Calapodescu)

S-au indignat primul ministru, seful statului sau oricare din demnitarii şi politicienii care se balacaresc prin show-urile tv, aratandu-se suparati ca zaharul a ajuns, pe sest, de la 22-24 lei/kg, la 38-40 lei/kg? Sau ca o amarata de cutie cu 600 g de detergent a sarit de pe la 45 lei, la 75 lei? Ori ca din ce în ce mai putini romani intra intr-o macelarie, neavând bani pentru intretinere şi curent? Nu. Premierul constata doar ca o buna parte a populatiei are inca (?!) venituri mai mici decat aspiratiile (!) sale. Sa vorbesti de aspiratii, când majoritatea romanilor are venituri la limita subzistentei, e o proba de cap în nori, daca nu de cinism.

Reforma în sănătate este zero cu aceleaşi salarii de 200 de euro pentru medicii rezidenţi (Ziarul financiar – Sorin Pâslaru)

Deceniile de comunism în care oamenii au ajuns să nu mai aibă încredere în nici o formă de asociere fac ca nici măcar oamenii tineri din sistemul de sănătate, cu interese comune, să nu-şi poată aduna nemulţumirile într-o voce comună. Astfel, în toată tevatura cu reforma sănătăţii vocea medicilor tineri, a medicilor rezidenţi, nu a fost deloc auzită. Cea mai mare ameninţare la adresa României este în acest moment îmbătrânirea populaţiei şi scăderea calităţii forţei de muncă. Cauzele scăderii calităţii forţei de muncă sunt scăderea calităţii îngrijirilor medicale şi starea proastă a educaţiei, în condiţiile în care medicii şi profesorii sunt foarte prost plătiţi. Sănătatea şi învăţământul au luat-o la vale aproape iremediabil, ca urmare a generalizării meditaţiilor particulare şi a plăţilor ‘colaterale’ la doctori.

Piaţa imobiliară, evaziunea evaziunilor (Realitatea românească – Mugur Cosmin)

Fenomenul economic care s-a produs este unul dezastruos. În blocurile comuniste traiesc niste oameni în varsta care abia îşi pot plati chiriile, iar tinerii care pot munci şi chiar castiga bani stau prin gazde sau cu chirie, iar în cel mai bun caz se indatoreaza pe zeci de ani la banci pentru a-si cumpara o casa. Cei mai destepti şi mai curajosi emigreaza. Cu alte cuvinte, marea improprietarire post-revolutie a creat o dezastruoasa piata imobiliara, generatoare de fenomene sociale nedorite şi de evaziune fiscala la scara nationala. De ce totusi evaziune? Pentru ca proprietarii apartamentelor vând fara sa declare suma reala, ci doar o suma minima admisa de notariate, ceea ce inseamna ca se obtin bani nedeclarati, neimpozitati de stat, iar toata aceasta smecherie se face în toata tara.

Jos labele de pe Mircea Cărtărescu! (Cotidianul – Ioan T. Morar)

Mircea Cărtărescu este unul dintre putinii scriitori romani care pot trai din scris, desi functioneaza şi ca profesor la Litere. Dar, la o adica, poate trai numai din scrisul sau. Cartile sale se vind bine, sunt succese de librarie, este tradus, i se ofera burse în strainatate, e chemat la conferinte şi prelegeri. Scriitorul este un bun manager al carierei sale, îşi promoveaza opera cu tact şi rabdare. Dar, dincolo de asta, crede în scrisul sau mai mult decit în toate iluziile lumii. Este scriitor până în ultima celula a sa. Plateste cu virf şi indesat pretul singuratatii, al izolarii la masa de scris. Spre deosebire de cei care îl ciupesc pentru a iesi în fata, Mircea Cărtărescu este un scriitor cu locul asigurat în Istoria Literaturii Romane, aia adevarata, nu cele scrise sub semnul frustrarii. şi asta da, stirneste invidii, atita neputintele, declanseaza campanii de denigrare. Mircea, fa-te ca nu-i vezi!

Ghizii nevăzuţi ai vieţii noastre (7 plus)

Tot ce simţim în relaţia cu realitatea exterioară ne ghidează cu măiestrie din noi înşine şi ne face să înflorim, or să să ne ofilim câte puţin, să ne simţim regi, or slugi nefericite. Sentimentele ne trădează percepţiile, credinţele şi convingerile şi tot ele ne spun că noi avem puterea de a alege în mod diferit. Puterea de a ne schimba percepţia este şi puterea de a schimba condiţiile care ne ghidează din inconştient şi ne creează realitatea. Florile noastre devin, astfel, un efect al seminţelor pe care le plantăm singuri, le îngrijim şi le dăm căldură prin puterea noastră de a percepe.. căldura.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News