NOUTĂŢI LA SECŢIA DE ARTĂ: „600 de sugestii şi tehnici de design pentru acasă”

Deşi ancoraţi în plină criză, unii dintre noi, care nu au făcut-o încă, tot ar dori să schimbe câte ceva în casă, în grădină. Ştim că vremurile prezente nu sunt propice pentru aşa ceva, dar căminul nostru este, înainte de toate, locul unde ne simţim cel mai bine şi confortabil, unde ne putem relaxa şi ne putem regăsi şi cred că exprimă ceea ce suntem la un moment dat, devenind un fel de oglinda a noastră.
Vremurile s-au schimbat mult, iar interioarele au început să fie influenţate sensibil de modă, dar cei mai mulţi dintre noi nu le putem schimba. Însă această carte – „600 de sugestii şi tehnici de design pentru acasă” – ne poate ajuta, măcar pe unii dintre noi, întrucât ne pune la dispoziţie mai multe variante pentru a decora o cameră sau pentru a crea o ambianţă, schimbând doar un element sau două, ori prin introducerea unei piese care poate influenţa întregul interior şi care ni se potriveşte şi nouă înşine. Afară , grădinile, aleile şi pavajele (pentru cei care au) sunt parte componentă a casei, şi tot mai mult stilul casei influenţează şi grădina.
Sunt 600 de idei pe care le veţi găsi în paginile acestei cărţi, care poate fi considerată o comoară de inspiraţie, deoarece, consultând-o, va aduce cu siguranţă măcar câteva schimbări reale în căminul dumneavoastră. Lucrarea atrage atenţia la detalii [fie că doriţi să adăugaţi finisaje noi pentru a mări o cameră şi pentru a o face mai interesantă, fie că vreţi să daţi viaţă unui obiect uzat], şi vă dă idei de îmbunătăţiri care să vă oglindească stilul şi personalitatea.
Veţi putea fi inspiraţi de sfaturi utile pentru decorarea ferestrelor, în legătură cu materialele transparente, mozaicuri decorative, decoraţiuni croite, tapiserii instant, perniţe, lămpi şi abajururi, veioze decorate şi încă zeci de idei practice şi nu prea costisitoare.
Vă aşteptăm la Secţia de Artă a Bibliotecii Judeţene „C. Sturdza” , ca să studiaţi acest manual practic, o adevărată enciclopedie a designului decorativ. Cu acest prilej, vă vom pune la dispoziţie şi alte titluri asemănătoare :„100 de transformări rapide şi de efect ale locuinţei”, „Arta pe om. Look-ul şi înţelesul semnelor vestimentare” de Adina Nanu etc. în care veţi găsi o mulţime de idei rapide si uşor de realizat pentru care nu va fi nevoie să apelaţi la designeri profesionişti.

Ana Chiscop,
Secţia de Artă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.