Viorel Hrebenciuc: „La viitoarele alegeri PSD se va bate cu Traian Băsescu”

Prezent sâmbătă în Bacău la lucrările conferinţei extraordinare a organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat (PSD) Viorel Hrebenciuc a făcut o scurtă trecere în revistă a principalelor formaţiuni politice care vor fi adversare la viitoarele alegeri.

„La această oră PSD are 26 la sută, PD 25-26 la sută iar PNL în jur de 17 la sută. Asta arată că principalul nostru contracandidat la viitoarele alegeri va fi PD. De fapt, Traian Băsescu pentru că, fără el, partidul acesta nu ar însemna nimic”, a mai afirmat Viorel Hrebenciuc.

Preşedintele Judeţenei Bacău a PSD le-a mai vorbit colegilor săi de partid şi despre mijloacele pe care le vor putea folosi pentru a reuşi acest lucru.

„În primul rand avantajul nostru cel mai important sunt primarii. Avem, la această oră la noi în partid peste 51 la sută din primari, la nivel naţional.
În al doilea rand, nu vom neglija nici problemele pensionarilor, care reprezintă electoratul nostru de bază. Ridicarea salariului minim, majorarea pensiilor şi alocarea unui milliard de euro anual, doar pentru pensionari ar trebui să rămână priorităţile noastre de bază”
, le-a mai spus Viorel Hrebenciuc colegilor săi de partid.

Autor : Mircea TÎRNOVEANU, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.