Cum petrec şefii instituţiilor băcăuane de Paşte

Şefii celor mai importante instituţii publice din Bacău afirmă că anul acesta Paştele i-a luat pe nepregătite. Mulţi dintre ei – proaspăt înscăunaţi în funcţii – susţin că sunt copleşiţi de sarcinile de serviciu aşa că pregătirea bucatelor tradiţionale e făcută de mama sau soacră. Alţii au ales să părăsească Bacăul şi să petrească sărbătorile la pensiuni turistice. Indiferent unde vor petrece noaptea de Înviere, pe masă nu vor lipsi bucate tradiţionale româneşti.

Şeful Poliţiei mănâncă răcituri de cocoş crescut la Filipeni

Comisarul şef Vasile Oprişan, comandantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, va petrece Paştele în familie alături de soţie, fiu şi părinţi. Este convins că nu va mânca prea multă friptură de miel, dar spune că nu va rata câteva porţii zdravene de răcitură de cocoş, crescut de părinţii săi la Filipeni. “Cu siguranţă de pe masa de Paşte nu va lipsi caşul cu ceapă verde şi ouăle roşii. Ţuica şi vinul alb şi evident, cozonacul”, a explicat comandantul Poliţiei Bacău.

Adjunctul Gărzii Financiare se dă în vânt după curcan umplut cu măr

Gabriel Taban, directorul adjunct al Gărzii Financiare, va rămâne în zilele de Paşte în sânul familiei reunite, deoarece îi vor veni rudele din Piteşti. “În fiecare an facem Paştele alături de cumnaţii mei, adică de familia fratelui soţiei. Ba la noi, ba la ei. Acum era rândul nostru să fim gazde. Paştele este momentul în care ne întâlnim cu toţii. Sincer, e un moment de mare bucurie”, a afirmat directorul Taban. El ne-a mărturtisit că, an de an, pe lângă tradiţionalul miel la tavă, soţia îi găteşte curcan umplu cu măr. “Nu cunosc reţeta. E secretul soţiei! Oricum, e delicios!”, a recunoscut el.

Directorul de la Finanţe se dă pe mâna soacrei

Cornel Asandi, directorul Finanţelor Publice, se bazează pe meniul pregătit de soacră. Este convins că este o bucătăreasă de excepţie şi ştie că de pe masa de Paşte nu va lipsi nici drobul, nici friptura de miel, sau pasca cu brânză, stafide şi vanilie. “Am mare noroc cu soacra mea. Mereu ne-a ajutat! Şi acum, masa de Paşte tot pe mâna ei a rămas”, a mărturisit directorul Asandi. El a mai adăugat că, de obicei, dacă este vreme frumoasă, în prima zi de Paşte va ieşi împreună cu familia şi câţiva prieteni la iarbă verde. “Facem un grătar într-o zonă mai retrasă şi uităm de stresul cotidian. Asta doar dacă va fi soare afară!”, a precizat el.

Prof. Univ. Druguş petrece Paştele doar în Bucovina

Liviu Druguş, prof. univ. la Universitatea “G. Bacovia” nu concepe să petreacă noaptea de Înviere decât în zona Bucovinei. “Avem nişte prieteni care au o pensiune turistică la Hura Humorului. De mai multe ori am fost acolo şi ne-am simţit bine. În linişte! Paştele e o mare sărbătoare pentru mine şi familia mea şi tocmai de aceea vrem să îl petrecem în tihnă. Eu sunt un clasic şi sincer, mi-am dat seama că după o anumită vârstă nimic nou nu mă mai tentează! Când e vorba de sărbători, de suflet, de linişte, de tihnă, nu mai vreau inovaţie!”, a explicat prof. univ. Druguş. Totuşi, an de an, el îşi aminteşte cum era Paştele atunci când era copil. “Ştiu că nu prea suportam postul. Şi de sâmbătă seara începeam să o zăpăcesc pe mama de cap cu întrebarea «când începe praznicul»? Practic, aveam« dreptate! În limba rusă, «praznic» înseamnă «sărbătoare»”, râde profesorul Universităţii “G. Bacovia”.

Şeful Biroului de Igienă a renunţat să caute pe cei care îngroapă comori

Medicul veterinar Gheorghiţă Vlad, şeful Biroului de Igienă din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pleacă de Paşte la o pensiune turistică din Târgu Ocna unde este convins că va găsi şi linişte şi mâncăruri bune. El afirmă că mereu în noaptea de Înviere îşi aminteşte cum, în copilărie, îi căuta pe cei care îngropau comori. “La noi, la Neamţ, este o tradiţie inedită. Se spune că în noaptea de Paşti cei care au comori le îngroapă prin păduri. Şi în acele locuri apar flăcări. Eu, când eram copil, numai după flăcări mă uitam şi credeam că am să prind pe vreunul care îşi îngroapă aurul. Niciodată nu vedeam nimic! Acum nu mă mai uit! Că mă uit degeaba!”, râde medicul veterinar Vlad.

Şefa de la Statistică va avea pe masă răcituri de miel preparate de soţ

Eugenia Harja, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică, va petrece Paştele la Târgu Neamţ, localitatea sa natală. “În altă parte nu are farmec. Merg cu soţul şi cu fata la mama mea şi vom petrece în liniste. Altfel e spiritul religios în acea zonă a ţării. Şi pasca, şi cozonacul parcă au alt gust!”, a mărturisit ea. Pe lângă friptură şi sarmale, şefa de la statistică va avea pe masă răcituri de miel. “Este o reţetă inedită pe care o ştie doar soţul meu. Nici mie nu mi-o spune! Oricum, e ceva deosebit. Noi suntem originali. Am înlocuit ciorba de miel, cu răciturile de miel”, a explicat şefa de la Statistică.

Directorul Teatrului, înnebunit după salată de ouă cu usturoi

Adrian Găzdaru, directorul Teatrului Municipal “Bacovia” va petrece Paştele alături de soţie, fiică şi mama sa. “Ne-am decis ca duminică să îi facem o vizită mamei, la Brăila. Nu de alta, dar mă tem că dacă rămâne singură se supără pe mine şi o să mă dezmoştenească”, spune în glumă Adrian Găzdaru. El a mai recunoscut că una din mâncărurile sale preferate de Paşte este salata de ouă cu usturoi verde. “Ouă, usturoi verde pisat, ulei, lămâie, sare şi piper. Mănânci până ce a doua zi vorbeşti cu medicii”, râde el.

Vicepreşedintele Judecătoriei, aşteaptă de Paşte arestaţii

Sorin Curpăn, vicepreşedintele Judecătoriei Bacău, recunoaşte că din cauza sarcinilor de serviciu, nu îi stă gândul la Paşte. “Sunt de serviciu, chiar la arestări. Sper să nu am prea multe, ca să stau şi eu puţin mai liniştit”, a afirmat el.  Susţine că îi este dor de salată de beuf şi recunoaşte cu seninătate că nu a postit nicio o clipă. “Nu pot să postesc! Dacă nu mănânc carne, rămân fără vlagă! Asta e! Mi-e dor de salată de beuf şi mama cu certitudine îmi va pregăti câteva platouri”, a spus vicepreşedintele Judecătoriei. (Olimpia FILIP)

Olimpia Filip

Inainte - Editie de Bacau Articole publicate pe Bacaul.ro cu permisiunea autorului.

One thought on “Cum petrec şefii instituţiilor băcăuane de Paşte

  • vineri, 30-05-14 la 12:02
    Permalink

    Domnule T
    Ar trebui sa te gandesti la relele pe care le-a pricinuit sotia ta unor oameni! Fapte foarte grave, care pana la urma nu se vor lasa nepedepsite. Lacrimile acestei familii nu se mai opresc! Macar la asta se te gandesti! Omenia a fost rasplatita prin tradare si cuvinte foarte jicnitoare! Si spui ca aperi legalitatea si controlezi pe altii! Nu mai avem incredere in astfel de oameni! Ce a facut sotia ta sa aveti parte de aceleasi lucruri! daca nu stii despre ce este vorba intreab-o pe ea!
    Un om care sufera foarte mult si despre care aveai odata cuvinte bune!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.