„Capriciile”… lui Goya

Capriciile”… – expoziţia de albume de artă şi alte documente, organizată de Secţia de Artă a Bibliotecii Judeţene „C. Sturdza”, dedicată pictorului şi gravorului spaniol Francisco y Lucientes GOYA (1746–1828), de la a cărui moarte –16 aprilie – se împlinesc 180 de ani, ilustrează doar acest capitol al creaţiei lui Goya.

Acesta a surzit de timpuriu si complexele determinate de o izolare parţială de lume, care pe un anumit plan i se refuză, îi ascut celelalte posibilităţi de percepţie şi izolându-se, reuşeşte să creeze o pictură originală, dincolo de tiparele vremurilor. La aproape cincizeci de ani, Goya încearcă să surprindă discret locurile întunecate ale sufletului uman şi se dedică în totalitate profunzimii expresive a lucrurilor, acest fapt determinand genialitatea pictorului.

Los caprichos“, „Capriciile“, o serie de 80 de imagini, reprezintă un caleidoscop al amăgirii şi slăbiciunii umane. Aici, Goya redă, inspirat de lumea din jurul său, vanitatea, infatuarea şi stupiditatea societăţii spaniole.

Nimeni nu a scăpat de scrutarea sa sălbatică şi satirică. Adulterul, corupţia, proxeneţii, înalţii demnitari, călugării, prostituţia, şarlatania si prostia gasesc în Goya un acuzator implacabil.

Fluctuând între natural şi supranatural, Goya a creat o colecţie de imagini cum nu s-au mai văzut vreodată. Chiar pictorul spune într-un comentariu la Capricii: „Lumea este o mascaradă. Chipul, veşmintele, vocea, totul este contrafăcut. Toţi vor să pară ceea ce nu sînt.Toţi se înşală între ei, şi nimeni nu se cunoaşte pe sine”.

Caracterul de critică socială a Capriciilor, cu adresă exactă în epocă, este indiscutabil, exprimând un Goya, om al secolului său, cenzor al viciilor societăţii sale.

Comentariul lui Baudelaire, care a fost fascinat de „măştile” create de Goya, este, credem, sugestiv, grăitor despre acest capitol important al creaţiei pictorului spaniol, Capriciile : „Monştrii săi s-au născut viabili, armonioşi. Nimeni ca el n-a îndrăznit mai mult în sensul absurdului posibil. Toate aceste contorsiuni, aceste schimonoseli diabolice sunt pătrunse de umanitate….punctul de joncţiune între real şi fantastic este cu neputinţă de sesizat; frontiera e vagă şi analistul cel mai subtil n-ar putea s-o traseze, într-atât de naturală şi transcendentă e arta lui”…

Ana Chiscop,
Secţia de Artă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.