Sfinții Împărați Constantin și Elena

An de an, pe 21 mai, atat biserica ortodoxa, cat si cea romano-catolica ii sarbatoresc pe Sfintii Imparati Constantin si Elena, cei intocmai cu apostolii. Trecutele lor vieti sunt considerate adevarate modele de urmat, Constantin ramanand in istorie ca imparatul roman care a acordat adevarata libertate crestinismului.

Dar cum a inceput totul? Iata ce povestesc istoricii bisericesti Eusebiu de Cezareea si Lactantiu: in anul 312, in ajunul bataliei din 28 octombrie, in care s-a confruntat cu Maxentiu, la Pons Milvius (Podul Vulturului), Constantin a vazut pe cer, ziua, deasupra soarelui, o cruce luminoasa. Pe aceasta scria in hoc signo vinces (prin acest semn vei invinge).

Iar in noaptea dinaintea luptei, imparatului i s-a aratat in vis chiar Iisus Hristos, care i-a cerut sa puna Sfanta Cruce pe steagurile armatei sale, ca semn protector.

A doua zi, minunea s-a produs: armata lui Constantin, de doar 20.000 de soldati, a invins mult mai numeroasa ostire a lui Maxentiu, care numara 150.000 de luptatori.

Considerand reusita acestei victorii drept un ajutor de la Dumnezeu, imparatul i-a marturisit lui Eusebiu, sub juramant, ca semnele care i s-au aratat l-au facut sa treaca de partea crestinilor.

La scurt timp, in ianuarie 313, Constantin cel Mare da Edictul de la Milano, prin care crestinismul devine religio licita (adica, religie permisa), sfatuindu-i pe romani sa adopte aceasta credinta. Totusi, Constantin nu a declarat crestinismul religie de stat, acest lucru facandu-l, mai tarziu, in anul 380, imparatul Teodosie cel Mare.

Prin Edictul de la Milano, Constantin devine un adevarat protector al crestinismului, toate deciziile sale politice demonstrand acest lucru.

Astfel, sub conducerea sa au fost adoptate mai multe masuri in favoarea Bisericii, preotilor le-au fost acordate subventii si au fost scutiti de anumite obligatii municipale.

Spiritul crestin a influentat si sistemul legislativ: s-a renuntat la pedepsele mult prea aspre, viata celor din inchisori s-a imbunatatit, eliberarea sclavilor a fost simplificata (dandu-li-se dreptul episcopilor si preotilor de a-i putea declara liberi in biserici).

Legea a fost modificata in scopul de a-i proteja pe saraci, pe orfani si pe vaduve. De asemenea, tot imparatul Constantin a fost cel care a generalizat in intreg Imperiul Roman, in anul 321, considerarea duminicii drept zi de odihna. Astfel, aceasta a devenit o sarbatoare saptamanala, in care pana si soldatii asistau la slujbe.

Cu aceeasi credinta in Dumnezeu ca a fiului ei, Elena, mama lui Constantin, merge la Ierusalim, in fruntea unei sfinte solii, pentru a cauta crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos si pentru a descoperi locul in care Mantuitorul a fost ingropat.

Si nu a abandonat cautarile pana cand, la 14 septembrie 326, nu a adus Sfanta Cruce in fata credinciosilor din imperiu. Iar descoperirea locului in care Iisus a fost ingropat a fost cinstita prin ridicarea Bisericii Mormantul lui Iisus (in anul 330), chiar acolo unde existase cavoul familiei lui Iosif de Aritmathia.

De asemenea, Sfanta Elena si-a sustinut fiul in toate realizarile sale, una dintre cele mai mari fiind ctitorirea unei noi capitale a imperiului: Constantinopolul (orasul lui Constantin).

Inaugurat in anul 330, pe locurile fostului Bizant (si ale actualului oras turc Istanbul), Constantinopolul devine capitala crestina a imperiului, cu multe biserici si foarte pitoresc. De aceea, la vremea respectiva, a fost numit Roma cea noua, stralucind mai puternic decat Roma antica.

Domnia primului imparat crestin al Imperiului Roman a durat peste 30 de ani (306 – 337), fiind o mare binecuvantare pentru Biserica – a fost momentul in care acesteia i s-a dat libertate, dupa o lunga perioada de interdictie si persecutii.

Constantin cel Mare a murit la 22 mai 337, in Duminica Rusaliilor, si a fost inmormantat in Biserica Sfintii Apostoli, una dintre multele asezaminte religioase construite chiar sub conducerea sa.