Se opresc gazele în municipiul Bacău. Vezi durata și zonele afectate.

Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale din mun. Bacău, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar distribuția gazelor naturale pe străzile: Bicaz, Bucegi, Tolstoi, Gh. Glod, Teiului, Mărăști, Daciei, Narcisa, Calea Onești, 13 Septembrie, Al. Lăpușneanu, Crinului, N. Copernic, G. Enescu și Constanței, joi, 3 iunie, începând cu ora 08:00.

Reluarea serviciului de distribuție a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.