Românii și ucrainenii s-au prins, mână în mână, în hora dedicată Zilei Naționale a României

SOS Satul Copiilor Hemeiuș a dat startul evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României. Anul acesta, în horă s-au prins, mână în mână, românii, împreună cu copiii și părinții ucraineni, refugiați din zonele de conflict din țara vecină.

”Contextul geopolitic cunoscut de toată lumea a făcut să petrecem împreună Ziua Independenței Ucrainei, pe 24 august, iar astăzi i-am invitat la aniversarea noastră pe beneficiarii programului de urgență, destinat ucrainenilor care au traversat granița spre România. Până în prezent, SOS Satele Copiilor România a oferit, în cele trei locații din Hemeiuș/Bacău, București și Cisnădie/Sibiu, celor peste 700 de beneficiari ucraineni, un cămin, hrană, servicii medicale, servicii de transport, servicii de suport psiho-pedagogic și ajutor în demersurile legale”, a declarat Rodica Marinoiu, director SOS Satul Copiilor Hemeiuș.

Oaspeții prezenți la eveniment au dansat împreună hora românească, momentele artistice fiind oferite de formația condusă de maestrul Cristian Năstase, împreună cu Ansamblul Folcloric Zestrea, precum și de solista Nicoleta Paic.

Totodată, Ala și Vladimir Mihai au prezentat în limbile română și ucraineană semnificația istorică a Zilei Naționale a României. Din program nu au lipsit gustoasele bucate tradiționale românești, precum sarmale, ciolan cu fasole și plăcinte poale-n brâu, pregătite de gospodinele românce.

”Fără îndoială, cele mai afectate victime ale războiului sunt copiii care nu au cum să înțeleagă de ce nu pot fi cu tații, cu mamele sau cu frații lor. Cu acest gând în suflet am participat, astăzi, alături de primarul Constantin Sava al comunei Hemeiuș, la sărbătorirea în avans a Marii Uniri, eveniment organizat de filiala din Hemeiuș a SOS Satele Copiilor România. Aici, alături de copiii care au rămas fără îngrijirea părintească sau care riscă să o piardă, au găsit adăpost și 40 de cetățeni ucraineni incluși în programul de urgenţă destinat refugiaţilor, inițiat cu sprijinul Guvernului României. Dincolo de spiritul de sărbătoare care i-a cuprins pe rezidenții centrului, nu putem să nu fim recunoscători pentru faptul că trăim într-o țară liberă și sigură, o țară pe care, acum 104 ani, înaintașii noștri au reîntregit-o”, a declarat Gabriel Lupu, subprefectul județului Bacău.

Un moment emoționat derulat pe parcursul evenimentului a fost oferit de către Hanna Podbehalina, o fetiță de 12 ani din Ucraina, care a recitat, în limba română, poezia ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, de Mihai Eminescu.

”Am observat că majoritatea celor care au fost astăzi la eveniment se cunosc între ei, iar acest lucru se datorează în cea mai mare parte echipei de la SOS Satele Copiilor. Sărbătoarea României de astăzi a fost, totodată, o întâlnire plăcută între prieteni, ucraineni și români”, a menționat aceasta.

Despre SOS Satele Copiilor România

Asociația este membră a SOS Satele Copiilor International, una dintre cele mai mari organizații non-profit din lume, cu sediul central în Austria. Organizația oferă îngrijire şi educaţie pe termen lung copiilor care au pierdut sprijinul familiei biologice și îi ajută pe cei aflați la risc de separare să rămână în familia biologică.
Totodată, Asociația SOS Satele Copiilor România derulează un program de sprijin al refugiaților ucraineni, în Hemeiuș fiind cel mai mare adăpost pentru aceștia din județul Bacău. Pe lângă găzduire și sprijin material, SOS Satul Copiilor Hemeiuș organizează activități de integrare a cetățenilor ucraineni, precum cursuri gratuite de limba română, engleză și alte activități socio-educative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.