Programul Simpozionului Naţional de Estetică, ediția a XXII-a

Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău organizează cea de-a XXII-a ediție a Simpozionului Naţional de Estetică, în perioada 11 – 14 octombrie 2017, sub genericul „ImagiNație – Energia culturii”.

În ediția din acest an, premergător Centenarului Marii Uniri, Centrul de Cultură „George Apostu” va marca, încă o dată, legăturile culturale, artistice, istorice și literare dintre cele mai importante regiuni ale României, prin ample manifestări ce vor contribui la conștientizarea eforturilor, sacrificiilor și talentului pus la temelia construcției naționale.

Lucrările simpozionului dedicat Anului Maiorescu, pe tema: Spiritul critic maiorescian și omologarea canonului modern al culturii române, se vor desfășura la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (joi, 12 octombrie 2017, ora 11.00, Aula „Vasile Alecsandri”, corp D), Colegiul Național „Ferdinand I” (joi, 12 octombrie 2017, ora 14.30), Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” (vineri, 13 octombrie 2017, ora 14.30). Vor participa la dezbateri: acad. Ioan-Aurel Pop, acad. Alexandru Boboc, acad. Eugen Simion, acad. Nicolae Dabija, acad. Vasile Tărâțeanu, acad. Valeriu Matei, acad. Mihai Cimpoi, prof.univ.dr. Cătălin Turliuc, prof.univ.dr. Petru Bejan, lector.univ.dr. Adrian Jicu, poetul Leo Butnaru.

Miercuri, 11 octombrie 2017, ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu” vă invită la expoziția artistului plastic Simion Zamșa, din Republica Moldova. Evenimentul este însoțit de lansarea albumului de artă Simion Zamșa, editat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău.
Simion Zamșa este artist plastic, pictor și grafician, Maestru Emerit al Artei din Republica Moldova. Începând cu anul 1990 este profesor și conferențiar la Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

O importanță deosebită îi revine lansării numărului 47 al revistei „Vitraliu”, în care sunt publicate studii/eseuri/opinii etc. consacrate unor mari teme: Ovidiu ‒ 2000: biografia, opera, exilul la Tomis; Procesul de formare a statului național român (1821-1918): Academia, Universitatea, instituțiile, presa, sistemul politic, doctrine, ideologii, evoluția culturii științifice, a literaturii și artelor, învățământul de toate nivelurile, personalități reprezentative, personalități pe nedrept uitate, recuperări etc.

La această importantă manifestare dedicată esteticii, istoriei, culturii și civilizației românești, îi vom avea invitați speciali pe acad. Ioan-Aurel Pop și regizorul Alexa Visarion.
Publicul iubitor de cultură și de tainele celei de-a șaptea arte este invitat la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (Aula Mare), joi, 12 octombrie 2017, de la ora 11.00, când va avea loc prezentarea volumului „Împotriva uitării” – Alexa Visarion, și seara, de la 18.00, la Teatrul Municipal Bacovia, la ceremonia de decernare a Marelui Premiu „George Apostu” regizorului Alexa Visarion. Momentul va fi marcat de laudatio pentru personalitatea premiată, rostită de către Dorel Vișan.

Alexa Visarion (n. 11 septembrie 1947, orașul Botoșani) este regizor de teatru şi film, scenograf, eseist, scenarist, profesor universitar și unul dintre cei mai înzestraţi şi mai prestigioşi oameni de teatru de astăzi. Piesele de teatru pe care le-a regizat, filmele (Înainte de tăcere, Înghiţitorul de săbii, Năpasta, Punct şi de la capăt, Vinovatul, Luna Verde, Ana) sunt mărturii ale unei vocaţii de excepţie şi ale unei cariere impresionante.
În 2014 i-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București. Până în prezent a pus în scenă peste 100 de spectacole și a realizat ca scenarist și regizor 7 filme artistice de lung metraj.

Va urma spectacolul extraordinar „Sunt suflet din sufletul neamului meu”, realizat de actorul Dorel Vișan și de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu. Marele actor Dorel Vișan, un artist cu o carieră excepțională: zeci de roluri în teatru, de la Molière la Shakespeare, de la Marivaux la Büchner, iar în film peste 50 de personaje create în producții românești și internaționale se întâlnește cu unul dintre cei mai valoroși flautiști ai lumii – Ion Bogdan Ștefănescu, cel care a impresionat auditoriul în ultimii ani în turneele naționale denumite generic „Flautul de aur”.

Acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, eminent istoric şi cercetător român, specializat în istoria formării naţiunilor, istorie medievală, paleografie latină şi studii transilvane, va susţine conferinţa „Elogiu istoriei”, la Universitatea „George Bacovia”, vineri, 13 octombrie 2017, ora 11.00. Evenimentul va cuprinde şi prezentarea volumului „Istoria Transilvaniei”, apărut sub egida Academiei Române, rezultat al cercetărilor de câteva zeci de ani a doi dintre cei mai reprezentativi istorici români contemporani: acad. Ioan-Aurel Pop şi prof. univ. dr. Ioan Bolovan. Prezintă: prof.univ.dr. Cătălin Turliuc.

În aceeaşi zi, de la ora 18.00, la Sala Ateneu, va avea loc ceremonia de decernare a Marelui Premiu ”George Apostu” academicianului Ioan-Aurel Pop. Momentul va fi marcat de laudatio pentru personalitatea premiată, rostită de către acad. Eugen Simion, laureat al Marelui Premiu „George Apostu”, în anul 2009.

Specialist remarcabil al istoriei medievale româneşti, cu precădere al celei transilvane, acad. Ioan-Aurel Pop este un istoric cu o operă consistentă şi solid documentată, care însumează câteva sute de articole ştiinţifice şi aproape 40 de volume publicate în calitate de autor, coautor şi coordonator, lucrări de referinţă în istoriografia românească şi europeană, contribuind substanţial la progresul notabil înregistrat după 1989 în cunoaşterea istoriei medievale şi premoderne a spaţiului românesc şi a Europei Răsăritene şi Centrale.

Cu acest prilej, Orchestra Filarmonicii ”Mihail Jora” va oferi un concert de muzică simfonică sub bagheta dirijorului italian Andrea Barizza. Solist: Michael Sussman (Norvegia) – vioară.

La evenimentele ce compun întregul program cultural sunt invitaţi să participe oameni de cultură, oficialităţi locale şi judeţene, parlamentari, directori de instituţii, oficialități din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Parteneri: Consiliul Județean Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „George Bacovia” din Bacău, Teatrul Municipal Bacovia, Filarmonica „Mihail Jora”, Colegiul Național „Ferdinand I”, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, Federația Tinerilor din Bacău.

Programul Simpozionului Naţional de Estetică:

Miercuri , 11 octombrie:
Ora 17.00 Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău
Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”
• Deschiderea oficială a Simpozionului Naţional de Estetică, ediţia a XXII-a
Alocuţiuni de întâmpinare
• Expoziția artistului plastic SIMION ZAMȘA (Republica Moldova)
Prezintă: prof.univ.dr. Petru Bejan
• Lansarea albumului de artă – SIMION ZAMȘA
• Lansarea Revistei Vitraliu, nr. 47

Joi, 12 octombrie:
Ora 11.00 Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
• Conferinţa Naţională de Estetică
Titu Maiorescu 100: Spiritul critic maiorescian și omologarea canonului modern al culturii române
Vor conferenția : acad. Alexandru Boboc, acad. Mihai Cimpoi, lector.univ.dr. Adrian Jicu, prof.univ.dr. Petru Bejan
• Spectacolul cărţii: Alexa Visarion – „Împotriva Uitării”
Prezintă : Carmen Mihalache

Ora 14.30 Colegiul Național „Ferdinand I“ Bacău
• Conferinţa Naţională de Estetică
Titu Maiorescu 100: Spiritul critic maiorescian și omologarea canonului modern al culturii române
Moderator : Adrian Jicu
Vor conferenția: acad. acad. Nicolae Dabija, acad. Vasile Tărâțeanu, prof.univ.dr. Petru Bejan

Ora 18.00 Teatrul Municipal Bacovia
• Ceremonie de decernare:
Marele Premiu „George Apostu” pentru anul 2017, domnului Alexa Visarion
Laudatio : Dorel Vișan
• Spectacol: „Sunt suflet din sufletul neamului meu”, realizat de actorul Dorel Vișan și de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu

Vineri, 13 octombrie:
Ora 11.00 Universitatea „George Bacovia” din Bacău
• „Elogiu istoriei”- acad. Ioan-Aurel Pop
• Spectacolul cărţii: Ioan Bolovan și Ioan-Aurel Pop – „Istoria Transilvaniei”
Prezintă: prof.univ.dr. Cătălin Turliuc

Ora 14.30 Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare“ Bacău
• Conferinţa Naţională de Estetică
Titu Maiorescu 100: Spiritul critic maiorescian și omologarea canonului modern al culturii române
Moderator : Dan Petrușcă
Vor conferenția: acad. Alexandru Boboc, acad. Valeriu Matei, acad. Eugen Simion, prof.univ.dr. Cătălin Turliuc

Ora 18.00 Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău
• Ceremonie de decernare:
Marele Premiu „George Apostu” pentru anul 2017, domnului Ioan-Aurel Pop
Laudatio : acad. Eugen Simion
• Concert de gală : Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău
Dirijor: Andrea Barizza (Italia)
Solist: Michael Sussman (Norvegia) – vioară
• Seara prieteniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.