Prinși la furat de bare din fier beton pe strada Energiei

La data de 08.03.2011, la ora 01:00, o patrulă de siguranţă publică, formată din poliţist din cadrul Secţiei 2 Poliţie şi jandarm, în timp ce patrula pe str Energiei din Bacău, a observat un grup de tineri care aveau asupra lor mai multe bare din fier beton.
Cei trei trei minori cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani au fost identificaţi şi s-a stabilit că în jurul orei 00.30, în timp ce se aflau pe str Banatului din Bacău, minorii au pătruns într-o magazie din curtea unui imobil aflat în construcţie şi au sustras un număr de 80 bare din fier beton cu o lungime de 1m şi grosimea de 8mm şi 17 bare din fier beton cu o lungime de 1m şi grosimea de 20mm.
Bunurile sustrase au fost restituite părţii vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Pentru prevenirea furturilor din imobilele aflate în construcţie, Poliţia vă recomandă:

Asiguraţi paza imobilelor aflate în construcţie şi nu lăsaţi la vedere unelte de valoare care pot atrage atenţia hoţilor!

Executaţi lucrările cu firme specializate şi autorizate sau în cazul persoanelor independente solicitaţi-le acestora actele de identitate.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.