Poliţist agresat de un hoţ

Un bărbat de 26 de ani, din Bacău este arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, după ce a lovit un poliţist care se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu. Pe 9 martie a.c., în jurul orei 22.50, patrula de poliţie a surprins trei hoţi care încearcau să spargă geamul unui chioşc de ziare de pe strada 9 Mai.

Oamenii legii i-au somat, dar aceştia au încercat să fugă. Unul dintre agenţii de poliţie a trecut la urmărirea lor şi a reuşit prinderea unuia dintre ei. Bărbatul a încercat să scape, folosind un spray iritant-lacrimogen, pe care l-a pulverizat poliţiştului în faţă.

Acesta a continuat să se opună procedurii de imobilizare, a lovit poliţistul în zona gambei piciorului drept şi i-a rupt mâneca gecii.

În urma celor întâmplate, poliţistul s-a deplasat, pentru îngrijiri medicale la sediul Spitalului Judeţean Bacău, fără a fi necesară internarea lui.

Bărbatul violent a fost condus la sediul Secţiei de Poliţie, unde a fost legitimat şi s-a stabilit că este M. P., de 26 de ani, din municipiul Bacău.

Acesta era însoţit de fratele său, Iulian P, de 28 de ani şi de o altă persoană a cărei identitate nu a putut fi stabilită până în prezent.

Faţă de M. P. se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj şi tentativă la tâlhărie şi a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar la data de 10 martie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

Pe numele acestuia instanţa competent a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile şi a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

În continuare se desfăşoară activităţi în vederea identificării, prinderii şi stabilirii cu exactitate a participaţiei penale a celorlalte două persoane.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.