Iacobov: „E comanda lui Băsescu!” / AUDIO

Sentința primită de omul de afaceri băcăuan a fost dată azi de Curtea de Apel București, în dosarul privind prejudicierea statului cu 24.000.000.000.000 de lei vechi în dosarul Rafo Onești. Suma reprezenta la acea vreme tot bugetul județului Bacău pe zece ani.

Iacobov susține că încă nu a fost anunțat oficial de decizia dată de Curtea de Apel București. El este decis să facă recurs la Instanța Supremă. Omul de afaceri a recunoscut că a aflat neoficial, de la avocați, de decizia luată de magistrați, însă așteaptă pe parcursul zilei de azi o confirmare oficială.

„E comanda lui Băsescu!”

El afirmă că în spatele sentinței este o „execuție” dictată de președintele statului. „E o execuție! O execuție de la cel care cerea mereu ca eu să fiu arestat de îndată. E la comanda celui care, la ora asta, deține toată puterea și e proprietarul României. Are mijloace de șantaj și intimidare a judecătorilor. E comanda lui Băsescu, firesc!”, a declarat Coreneliu Iacobov.

El a fost trimis în judecată în noiembrie 2005, sub acuzația de spălare de bani, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și complicitate la abuz în serviciu. În 2008 omul de afaceri a fost achitat în același dosar de magistrații Tribunalului București, însă procurorii au făcut apel la decizia judecătorilor.

Olimpia Filip

Inainte - Editie de Bacau Articole publicate pe Bacaul.ro cu permisiunea autorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.