SOS Satul Copiilor Hemeiuș a găzduit sâmbătă, 15 octombrie, un festival al toamnei în care au fost preparate diferite mâncăruri, specifice bucătăriilor românești și ucrainene.
Astfel, refugiații ucraineni cazați la Hemeiuș și în Bacău au pregătit zacuscă, magiun, au copt vinete și ardei și au pus murături pentru iarnă.
Copiii au învățat cum se face mustul, au participat la jocuri creative și interactive și au dat o mână de ajutor adulților în prepararea bucatelor.
Această întâlnire a fost prima dintr-o serie de acțiuni care se vor desfășura în cadrul unui club de ateliere, organizat de SOS Satul Copiilor Hemeiuș, la care sunt așteptați să participe în mod gratuit atât copiii cât și adulții, ucraineni și români deopotrivă.
SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, ce derulează programe în 137 de ţări ale lumii. Asociația, prezentă în România în București, Hemeiuș, Cisnădie și Prejmer are ca misiune oferirea unei familii iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea părintească şi susţinerea şi protejarea celor care riscă să o piardă.
Totodată, de la începutul crizei declanşate de războiul din Ucraina, peste 200 de persoane – copii şi familiile acestora au găsit un loc sigur în satele SOS din România, în cadrul programului de urgenţă destinat refugiaţilor.
Update in marți, 18-10-22 10:36
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează