Descinderi în Bacău şi Oneşti. Trei persoane au fost reţinute

Poliţişti şi jandarmi împreună cu procurori ai Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au efectuat 17 percheziţii la magazine suspecte de comercializarea unor substanţe şi produse cu efecte psihoactive.

Percheziţiile au fost efectuate în Bucureşti, Bacău, Piatra Neamţ, Roman şi Oneşti.

Această acţiune a beneficiat de suportul informativ al specialiştilor Serviciului Român de Informaţii – Direcția Județeană Bacău şi ai Serviciilor de Operaţiuni Speciale Bacău, Iaşi şi Craiova şi  a vizat destructurarea a două grupuri infracţionale organizate, specializate în comercializarea prin intermediul societăţilor comerciale de profil, de produse din categoria substanţelor denumite generic etnobotanice.

La sediul  D.I.I.C.O.T. au fost  conduse, în vederea audierii, 30 de persoane. Până la ora 17.00 s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de trei persoane, iar audierile continuă, urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsurile legale.

În cauză, se efectuează  cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prevăzută şi pedepsită de  art. 7 al. 1,3 din Legea 39/2003 şi efectuare de operaţiuni  cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 17 din Legea 194/2011.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.