Au ajuns după gratii după ce au tâlhărit mai multe femei

Doi tineri de 20 de ani din comunele Nicolae Bălcescu și Horgești au ajuns după gratii, fiind acuzaţi de tâlhărie, după ce au smuls în plină stradă bijuteriile mai multor femei din Bacău. Cei doi acționau împreună și se deplasau în municipiul Bacău pentru a comite astfel de infracțiuni.

În urma investigațiilor desfășurate polițiștii l-au depistat în comuna Nicolae Bălcescu pe C. Gabriel, de 20 de ani, iar în comuna Horgești a fost depistat B. Ovidiu, de 20 de ani, care au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Bacău.

Pe 15 iunie 2013, în jurul orei 11:00, în timp ce se aflau pe strada 9 Mai din Bacău cei doi tineri au deposedat-o prin smulgere de bijuteria din aur pe care o purta la gât pe C. Felicia, de 56 de ani, din Bacău. În perioada 21 mai -13 iunie alte cinci persoane de sex feminin din Bacău, cu vârste cuprinse între 41 și 61 de ani, le-au căzut victime celor doi fiind deposedate, în același mod, de bijuteriile purtate la gât, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

 

Cei doi suspecți au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar pe 16 iunie au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă. Ulterior, Judecătoria Bacău a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.