Alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă în localităţile Moineşti, Comăneşti şi în cartierul Poieni din Tg. Ocna

Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale, alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă  miercuri, 19 iunie a.c., începând cu ora 08.00, pentru consumatorii din localităţile Moineşti şi Comăneşti, precum şi din cartierul Poieni din localitatea Tg. Ocna.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, cel mai probabil în jurul orei 18.00, anunță reprezentanții EOn.

Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute, au declarat reprezentanții EON.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:

0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă), sau
0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.