EUROPO, VENIM! Nervi de martie
Ca în fiecare an, astenia de primăvară îşi face de cap. Ne enervează oameni, fapte, obiceiuri rămase neschimbate şi după hibernarea care n-a mai avut loc anul acesta din pricina entuziastei integrări. Ne irită absurdul şi inexplicabilul de fiecare zi şi întrebarea: „ În ce ţară şi în ce lume trăim?”. Orice dilemă etică sau morală devine obsoletă în faţa realităţii care ne agresează cu motive de enervare.
• Calitatea discutabilă a materialelor trimise la concursul presei băcăuane, greşelile flagrante de limbă, ortografie, interpretare şi logică prezente într-o parte semnificativă a producţiei gazetăreşti de pe Bistriţa.
• 1 martie care a transformat Pasajul Revoluţiei într-un bazar de kitsch-iuri de plastic cu valoare exclusiv comercială, aduse tocmai de la engross-urile turceşti din Bucureşti.
• Expresia „european sadea cu papion”, utilizată în sens peiorativ.
• Preşedintele României şi Premierul care, ca nişte ţaţe bosumflate , deşi au stat alături mai bine de o oră la Bilanţul anual al poliţiştilor, nu s-au uitat unul la altul, semn clar războiul dintre palate e pe cale să atingă apogeul.
• Documentarul lui James Cameron care bulversează lumea creştină cu o nouă teorie conform căreia Isus ar fi fost căsătorit cu Maria Magdalena, ar fi avut descendenţi şi ar fi fost înmormîntat într-un sarcofag de calcar descoperit în 1981.
• Femeile frumoase, inginerii, doctorii, căruţaşii, zidarii şi toţi cei care pleacă peste graniţă ca să cîştige mai mult decît femeile frumoase, inginerii, doctorii, căruţaşii, zidarii şi toţi cei care rămîn aici ca să cîştige mai puţin.
• Puterea, că atrage blestemul opoziţiei.
• Onno Simons, prim-consilier al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti care critică fără pic de jenă lipsurile sistemului nostru judiciar, tergiversările în cazul problematicei agenţii de integritate, precum şi perspectiva îndepărtată a momentului în care vom avea un nou kilometru de autostradă. sunt tot atâtea aspecte care ne plasează în afara Europei.
• Făcătura lingvistică FABULOSPIRIT fătată de o firmă de deştepţi – pe 3 milioane de euro! – drept definiţie a brandului de ţară pentru România.
• Televizoarele cu plasmă la care imaginea reală e deformată, femeile au gleznele groase şi faţa lăbărţată, maşinile sunt lungi, iar bărbaţii sunt mici şi burtoşi.
• Cei 5.830 de americani din juriul pentru premiile Oscar, care au decis că filmul DEPARTURE e mai bun decît BABEL, aşezînd violenţa şmecheră mai sus decît valorile general umane.
• Noi înşine, pentru că ne credem cetăţeni ai satului global şi îmbătrînim, închipuindu-ne că oraşul nostru, judeţul nostru şi patria noastră reprezintă buricul civilizaţiei europene.
• Prestaţia incredibil de nesimţită a Domnului Jiji într-o emisiune televizată în care învăţatul Dan Pavel a dovedit actualitatea expresiei antice „margaritas ante porcas”.
• Patriotul rusesc Voronin cu declaraţia lui acuzatoare la adresa României care, chipurile, ar fi marele duşman al românilor de peste Prut.
• Justiţia română eliberatoare a borfaşului istoric Treptow, pe motiv că acesta a publicat o carte scrisă în celulă taman despre Vlad Ţepeş care tare i-ar mai fi înfipt o ţeapă în fund să-l sature de pedofilie.
• Prezentatorul prelipcean al ştirilor de la TVR, pentru că e urît, se bîlbîie şi vrea să-l credem.
• Campania dezlănţuită de presa tabloidă în urmărirea fostului prim-ministru Petre Roman, cuprins de amor pentru o cîntăreaţă nurlie.
• Timpul care trece prea repede, iarna care n-a mai venit, Adrian Năstase pe care Jean Maurer îl caracteriza drept cel mai inteligent politician român.
• Zilele, nopţile, anii în care visăm că nepoţii noştri vor trăi, în sfîrşit, mai bine.
• Mircea Dinescu, cel care a inventat înaintea noastră, a tuturor, sloganul: „Te pup, popor!” pe care l-am fi vîndut pe bani buni aspiranţilor la fotoliul de parlamentar de Bruxelles.