Au florile sentimente?


Întâmplarea s-a petrecut nu departe de oraş, acolo unde fratele meu are o curte şi o grădină bine îngrijită, mândria întregii familii. Era într-o sâmbătă de august şi zi de sărbătoare. Cumnata mea mi-a întins un cuţit şi m-a rugat să aduc din grădină câteva dalii.

Le-am ales pe cele mai frumoase şi le-am pus pe masa aşezată sub bolta de viţa-de-vie din faţa casei. Urma să vină în vizită nişte prieteni, blocari ca şi mine, şi fiecare ne străduiam ca totul să fie cât mai frumos, cât mai primitor…

Şi, cum ziua era deosebit de plăcută, musafirii şi-au făcut apariţia mai curând decât ne aşteptam. Nici n-am observat care din cei veniţi i-a întins cumnatei mele un superb buchet de gladiole de un crem cald, calm, cu frunze – săbii lungi şi grele de-atâta verde – mândre şi parcă sfidătoare.

În clipa în care cumnata s-a întors spre vaza de pe masă să le pună lângă florile culese de mine, am sărit de pe prispă şi-am strigat: „Nu! Se supără daliile…”. S-a facut o linişte totală. Toţi ochii s-au întors spre mine – care miraţi, care compătimitori, care… „N-am mai auzit una ca asta…”, a spus unul din musafiri, întorcându-mi spatele.

Încremenisem. Mi-era ruşine, voiam să se deschidă pământul şi, printr-un miracol, să dispar. „Florile acestea ţin măcar o săptămână”, a rupt tăcerea cumnata, privind cu ochii strălucind de bucurie la vaza acum burduşită de dalii şi gladiole.

Am plecat cu capul în pământ, umilită, cu sufletul greu şi cu regretul de a nu-mi fi ţinut gura. Cu siguranţă, toţi au gândit, dacă nu chiar au şi spus, că sunt „șuie”. Am luat o pătură şi, cu o carte sub braţ, m-am dus departe, tocmai spre capătul grădinii, ca să nu mă mai vadă nimeni. N-am reuşit să citesc nici un rând.

Ore întregi am stat cu ochii pe cer, mângâiată din când în când de adierile blânde ale unui vânt călduţ, certându-mă, în gând, pentru gafa făcută. Târziu, m-am furişat în casă şi, numai ce-am pus capul pe pernă, am adormit strivind între gene o lacrimă amară, o lacrimă care mă apăsase greu întreaga zi…

Când mi-am dat seama că nu e vis şi că într-adevăr cineva mă strigă, am ieşit pe prispă, fără să înţeleg ce se întâmplă. „Uite, uite…”, şi un deget îmi arată vaza. „Uită-te pe masă, nu vezi nimic? Ai avut dreptate… De unde ai ştiut?” Frecându-mi ochii, am coborât încet scările şi m-am îndreptat spre masa în jurul căreia toţi stăteau în picioare şi priveau ceva nedumeriţi…

M-am apropiat şi eu şi atunci am vazut cum florile culese de mine se sufocasera, muriseră. Tulpina lor se înmuiase şi toate daliile erau căzute peste buza vazei ca nişte soldaţi seceraţi de la mijloc. „Florile nu se amestecă”, am spus. „Au şi ele orgolii. Noi, oamenii, ştim cum să ne ferim de un intrus, dar ele… Ele reacţionează aşa cum vedeţi.”

Am luat daliile din vază şi le-am aşezat la rădăcina nucului. La fel de maiestoase, pe masă rămăseseră doar gladiolele. Învinseseră…



Articol din sectiunea: Divertisment
Etichete: , ,

Adauga comentariul tau


Va rugam sa comentati doar subiectul articolului. Responsabilitatea juridica pentru comentariu revine in
exclusivitate autorului, acesta isi va asuma eventualele daune in cazul unor actiuni legale.

Despre autor

  Stiri din Bacau: Au florile sentimente?