Ziua Școlii Gimnaziale Nr. 1 Turluianu din Berești Tazlău

Elevii și profesorii de la Școala Gimnazială Nr. 1 Turluianu din comuna Berești Tazlău au sărbătorit Ziua Școlii la sfârșitul săptămânii trecute, în data de 17 mai.
Scoala 1

Cu această ocazie s-au organizat mai multe activității extra-curriculare, între care amintim dansuri populare, dans modern și țigănesc, întrecere sportive și jocuri distractive, piese de teatru și cântece pentru copii, dar și expoziții cu măști populare, icoane pe sticlă sau lucrări plastice ale copiilor.

Această a treia ediție a avut ca parteneri membri ai comunității locale precum biserica, primăria, poliția și comitetul de părinți dar și Școlile Gimnaziale Berești Tazlău, Strugari și Sănduleni.

Organizatorii, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 1 Turluianu, și-au propus la acest eveniment promovarea școlii ca loc în care „învățăm să învățăm, să trăim și să iubim, și nu un simplu loc în care ne petrecem câteva ore pe zi“.

Proiectul, al cărui coordonator a fost profesor doctor Dumitru Viorel Georgian, s-a încheiat cu o masă rotundă la care au fost invitați partenerii la această activitate dar și cadre didactice ce au activat în această unitate în ultimile patru decenii.

CALENDARUL ACTIVITǍŢILOR

9.00 – Cuvânt de deschidere
9.15 – Micii dansatori – Organizator – Ed. Anuța Cioloca
9.30 – Șezătoarea ne e dragă – Organizator – Ed. Victorița Lădaru
10.15 – Vers și cânt în grădiniță – Organizator – Ed. Elena Teriș
10.30 – Punguța cu doi bani – Organizator – Înv. Gheorghi Teriș
10.45 – Primăvara în culori – Organizator – Înv. Nicoleta Lovin
11.00 – Scenetă – Organizator – Prof.înv.primar Angela Iojă
11.15- Copilăria ne e dragă – Organizatori – Înv. Maricica Iojă, Înv. Amalia Răileanu
11.30 – ,, Cenușăreasa” – scenetă în versuri – Organizator – Înv. Felicia Moței
12.00 – ,, D-l Goe…” – Organizator – Prof. Paula Țuțuianu
12.15 – Dans modern- Organizator – Prof. Gabriela Loțcu , Prof. Lenuța Teșulă
12.30 – Dans popular – Organizatori – Prof. Paula Țuțuianu, Prof. Mihaela Munteanu, Prof. Lenuța Teșulă
12.45 – ,,Vizită…” – (scenetă)- Organizatori –Prof. Paula Țuțuianu
13.00 – Cânt și voie bună – Prof. Maria Bobeică Diaconu, Prof.înv.primar Ionela Balaban
13.30 – M-a făcut mama … moldovean ! – Organizator – Prof. dr. Viorel Georgian Dumitru.
14.30 – Discotecă.

Expozitii

Expoziţie de pictură – Organizator – Prof.înv.primar Ionela Balaban
Expoziție – Ce pot face două mâini dibace – Organizator – Prof. înv. primar Angela Iojă
Expoziţie cu lucrări plastice – Organizator – Înv. Finica Dârlău .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.