Umilinţa uniformizării la români

În ultimii ani, am auzit adesea vorbindu-se despre uniformizare şi globalizare. Eu îmi propun să vorbesc despre uniformizarea la români, practicată de politicienii noştri, mai ales în ultimii ani, de când au constatat că dă roade la urne…

Pornind de la realitatea românească, de la ceea ce caracterizează viaţa noastră din ultimii ani, de la minciuna în care trăim şi ne complacem cu toţii, de la manipulările că statul-politicienii-clasa politică la putere ar avea grijă şi că i-ar interesa cum trăim – bla, bla, bla – iată ce am constatat.

Se ştie că în România se trăieşte greu, foarte greu. „De ce trăiesc românii greu?” se întreba Preşedintele Băsescu la una din ieşirile sale pe TV-uri. Şi tot dumnealui a răspuns îndată: „Pentru că aşa vor politicienii!…”
N-am înţeles atunci dar mi-am propus să urmăresc în timp să văd, să înţeleg ce a vrut să spună şi se pare că l-am descifrat.

Să vedem cum şi ce fac politicienii ca nouă să nu ne fie bine şi să trăim greu şi rău.

Se spune că în România, numărul pensionarilor este mai mare decât al salariaţilor şi că numărul asistaţilor social depăşeşte 11 milioane. O fi aşa, nu ştiu dar bănuiesc că cei care ies pe TV-uri şi fac asemenea afirmaţii, au nişte date de care se folosesc.

Nu spun o noutate pentru nimeni că pensionarii trăiesc foarte greu şi mă refer aici strict la pensionarii obişnuiţi, nu la pensionarii de lux, pentru că nu aceştia alcătuiesc majoritatea.

După o viaţă de muncă, de sacrificii, pensionarii abia trăiesc de pe o zi pe alta în ciuda faptului că politicienii ies pe TV-uri ca să anunţe, cu mândri proletară, că au mai mărit pensiile cu nişte procente… Nu-i contrazic, se poate să fie aşa cum spun ei, numai că în secunda următoare se anunţă scumpiri la… la… Şi bietul pensionar nici nu apucă să se bucure pentru că nu are de ce… În lunile următoare constată că, de fapt, n-o duce cu nimic mai bine faţă de luna trecută, acum 2 sau 5 ani…

O să mă refer acum la o altă categorie de bătrâni, acei bătrâni care, din diferite motive, nu au avut niciodată serviciu, nu au ştiut ce e acela program, condică de semnat, trezitul de dimineaţă, fuga spre locul de muncă pe orice vreme, care nu au ştiut ce e acela plan de realizat că altfel nu eşti plătit… Şi o voi face fără ironie, răutate sau invidie. Repet ce am spus şi în prima parte: sunt simple constatări personale.

La tinereţe, aceşti oameni nu s-au gândit, pentru ei, că vine un timp când vor avea nevoie de bani pentru care nu vor mai putea să muncească. Timpul acela, pentru toţi oamenii, se numeşte bătrâneţe şi asta înseamnă neputinţă, boală şi, adesea, sărăcie.

Şi, pentru că fiecare vrea şi trebuie să trăiască, politicienii s-au gândit la o pensie socială, pensie cam la fel cu a bătrânilor pensionari de drept, bătrâni despre care spuneam că trăiesc foarte rău şi greu după o viaţă de muncă.

De unde, din ce bani, din banii cui? Tot din banii celor care au muncit. Adică, celor care au muncit şi au pensii de drept li se dă atât cât să nu moară de foame şi de ce să nu li se dea şi celor care la tinereţe nu s-au gândit la zilele bătrâneţii?

Ce se întâmplă totuşi de s-a ajuns la un număr atât de mare de asistaţi, peste 11 milioane?… Nu iau în calcul persoanele cu adevărat defavorizate, oamenii bolnavi, handicapaţii care, realmente, au nevoie de grija statului. Aceştia nu intră în nici o discuţie de a mea…

Sunt mii, poate zeci de mii de tineri – sănătoşi şi buni de muncă – care trăiesc din ajutor social. Ies din curţi cu case somptuoase, cu maşini de lux, le atârna greu la gât lanţul de aur şi-ţi străluceşte-n faţă ghiulul de pe deget şi ei întind mâna la pomana statului, ba se mai şi bat pentru asta, cu „concurenţa”, strigând că e un drept care li se cuvine…

Cine face anchetele sociale? Şi cum? Pe ce criterii se acordă ajutoare sociale şi, mai ales, cui?

Oameni buni, aceşti tineri apţi de muncă, asistaţii sociali de astăzi, mâine vor ajunge să aibă pensie socială cel puţin egală cu a unui bătrân, pensionar de drept, care a muncit, a fost la program dar n-a avut şcoală, n-a avut diplome…

Pornind de aici, de la aceste categorii, oarecum favorizate, şi o să explic şi de ce le consider favorizate, deşi veniturile lor sunt sub 700 de lei lunar…
– iarna primesc ajutoare de încălzire;
– medicamente compensate 90%;
– bani sau alimente la sărbători;
– ajutoare săptămânale sau lunare de la cantina socială sau primărie;
… şi poate şi alte ajutoare de care eu nu ştiu ori nu-mi amintesc acum, ajung să mă întreb cum se poate bucura de pensie şi ce-şi poate oferi o persoană care are o pensie de peste 700 de lei lunar, un om care a învăţat şi a muncit?… Am aici în vedere un intelectual, de ce nu că şi dintr-aceştia există destui necăjiţi…

Păi, nu prea se bucură pentru că pensionarul cu o pensie peste 700 de lei, plăteşte – indirect, desigur – servicii şi pentru cel care are pensie sub 700 de lei şi care primeşte serviciile ori gratuit ori achitând o sumă infimă.

Aşa că, în condiţiile date, în ceea ce priveşte calitatea vieţii în România, concluzia mea este următoarea:

asistat social = pensie socială = pensie de drept = pensie de peste 700 de lei lunar…

Şi, dacă după ani şi ani de şcoală şi o viaţă de muncă, din pensia primită, un intelectual pensionar ajunge să trăiască ca o persoană asistată, spuneţi-mi vă rog, la ce foloseşte în România să înveţi carte şi să mai fii şi pasionat de ceea ce faci?