Europo, venim! Taraba cu fese

O să vină sfîrşitul lumii. Nu ne place să ne gîndim la asta, aşa cum lui Boc nu-i place să-şi amintească cum a căzut de la doi metri şaizeşicinci la emisiunea lui Gheorghe. Nici lui Băsescu nu-i place să-şi amintească de flotă, aşa cum nici lui Gigi de înfrîngerile Stelei. Nimănui, nici presei, nici puterii, nu-i place să-şi amintească de familia de nenorociţi handicapaţi care, de mai bine de o lună, stă în faţa casei din care a fost evacuată cu tot calabalîcul, la intrarea europeană a Bacăului dinspre Roman. Cît despre scumpirile care vin luna viitoare şi despre impozitele usturătoare care ne vor cocoşa peste cîteva luni, cu siguranţă nici un om sănătos n-ar vrea să-şi amintească ştirile astea imbecile.

Tocmai meditam la politica struţului, la egoism şi făţărnicie într-una din zilele trecute, pe cînd mă întorceam de la Onesti.
Coboram panta dinspre Măgura cu 90 la oră şi semnalizam dreapta în curba care coboară de la depozitul de muniţii spre cealaltă intrare în oraşul european Bacău, cea de vest (!!!), cînd, de pe marginea verde a şoselei, mi-au atras privirea trei fete tolănite în iarbă una lîngă alta, care îşi expuneau trupurile goale de la brîu în jos. Îşi trăseseră fustele peste cap ca să se vadă bine marfa: carne de fetişcană, trei rînduri de pulpe albe, trei rînduri de semisfere de carne fragedă radiind prospeţime, pasiune, aventură. Rotundul perfect al feselor. Sunt trei, număr magic. O imagine obişnuită doar pentru cei care practică nudismul.
Zici că-i o lume fără sens, lume nebună. Dar e o nebunie cu sens, pentru că, de fapt, obiectele fese sunt opere de artă. Naturale, pur ecologice. Şi sunt de vînzare. Cu sfertul de oră. Plata, înainte. Nu trebuie să fii şofer de tir ca să-ţi doreşti prospeţimea. Intersecţia de la Sărata se înscrie într-o formulă a economiei de piaţă unde totul se vinde, totul se cumpără, nimic nu se cîştigă de-a gata.

Fetele stau la Sărata cu poponeţul gol ca să ademenească şoferii care vin şi se duc de la şi spre Braşov. Cea mai veche meserie din lume îşi găseşte noi metode de afirmare. Insinuarea elegantă nu mai are eficienţă economică, nu mai produce efecte pe măsura necesităţilor. S-a schimbat clima. Sunt alte timpuri, altfel de timpuri. Marketingul, metodele noi de vînzare conduc afacerile mari, dar şi pe cele mici. E un suflu nou în această meserie, ca în tot ce ne înconjoară. O atitudine de al gen. O abordare directă şi provocatoare, fără prejudecăţi. Dacă-ţi place, cumperi. Dacă nu, nu. Pare obraznic, dar nu poţi să nu bănuieşti, dincolo de prezentarea impudică a ofertei, disperarea foamei şi a sărăciei şi a lipsei de perspectivă a acestor adolescente care şi-au înfrînt ruşinea şi stau cu burta pe iarbă, cu poponeţele atrăgătoare la soare, ca pepenii în stand la Metro, să le cumpere cineva. Reclama e sufletul comerţului sau vinde mult şi ieftin sunt, marfa bună se vinde singură, sunt de cînd e lumea, reguli negustoreşti verificate.

Marfa expusă atrage clienţi, cît pe ce să intri in bara de protectie a microbuzului alb oprit brusc, cu frînă care lasă urme pe asfalt. Sprijinită de portieră, domnisoara timpuri noi, cu picioare de doi metri, cu sîni cît mingile din cupele europene şi cu buricul gol, tratează cu domnul şofer. Dacă i-ar spune cineva c-o place, c-ar vrea s-o ia de soţie, i-ar rîde în nas, ar trage adînc din ţigară şi ar privi undeva departe, peste dealurile Măgurii. Ela, vino tu, că nu-i plac blondele! Ela, n-auzi, hai odată că-i grăbit omu!
Vrei să nu vezi ceea ce vezi, vrei să nu auzi ceea ce auzi. Vrei să depăşeşti momentul ăsta în care te simţi depăşit, în care constaţi că eşti prea bătrîn pentru asta, că nu mai înţelegi nimic din ce se înţîmplă, că lumea a mers foarte departe în timp ce tu erai preocupat să trăieşti. Lumea e preocupată să supravieţuiască. Dacă nu poate mai mult, şi douăzeci de lei la sfertul de oră sunt buni…Clientul să fie mulţumit.

Pe centura de la Sărata, un singur principiu al comerţului nu e valabil: marfa vîndută, nu se mai primeşte înapoi. În intersecţia de la intrarea în marele oraş european Bacău, marfa se întoarce în raft folosită, dar la fel de proaspătă. Ingenuele coboară din tiruri, din microbuze, din maşiniile mici, îşi aranjează părul, îşi netezesc cu palmele bluziţele, dau cu puţin ruj pe buze, şi se întind pe iarbă. Îşi ridică fustiţele, ca să se vadă că au ce vinde. Ele nu mint, nu înşală, nu fură. Fumează, sprijinite în coate, lipite de iarba verde de pe marginea drumului şi aşteaptă cumpărătorii. Ca să supravieţuiască, fie şi în poziţia tîrîş. Nu-i moral şi nu-i onorabil, în nici un caz. Dar e un magazin cinstit, în aer liber.

Mai cinstit decît să cumperi energie de la stat şi s-o vinzi de trei ori mai scump, tot la stat. Adică mie. Mai cinstit decît să dai cu apă chioară în microbul aviar, sau să furi legal încrederea oamenilor. Şi cu mult mai cinstit decît să te faci politician şi să-mi faci viaţa grea pe banii mei. În galantar n-are loc Dumnezeu.

Semnalizezi şi claxonezi preventiv. Dar nu poţi depăşi acest moment al adevărului în care-ţi dai seama cît de mult sau schimbat vremurile şi, deodată cu ele, oamenii. Îţi vine să spui sărut mîna, fetelor, ce frumoase sunteţi !

Autor: VAL Mănescu

5 comentarii la „Europo, venim! Taraba cu fese

  • vineri, 02-06-06 la 17:49
    Permalink

    Idiotii!Cum puteti sa priviti cu seninatate imbecila degradarea unei natiuni si sa spuneti ca-i corect, ca asa sint vremurile?Cum?Mai bine sa va puneti latzul in git si sa crapati decit sa promovati mizeria morala de care fel ar fi ea!

    Răspunde
  • marți, 06-06-06 la 21:12
    Permalink

    nu am citit tot articolul dar la final e o eroare gramaticala…”sau schimbat vremurile”…cam asa e ,nu mai stim a scrie corect….

    Răspunde
  • duminică, 11-06-06 la 12:52
    Permalink

    Nu inteleg cum poate domnul val Manescu sa descrie cu asemenea cuvinte degradarea la care au ajuns acele fete ce-si fac veacul pe centura. Nu foamea si mizeria la tin acolo. Acelor fete le-a fost oferita si nu o data, sansa unei calificari, a unui loc de munca, a unui trai cinstit dar au refuzat. Ele considera ca e mai avantajos sa-si castige traiul din asa zisele placeri oferite unuia sau altuia. ma intreb daca descrierea domnului Manescu: „carne de fetişcană, trei rînduri de pulpe albe, trei rînduri de semisfere de carne fragedă radiind prospeţime, pasiune, aventură. Rotundul perfect al feselor. Sunt trei, număr magic. O imagine obişnuită doar pentru cei care practică nudismul.
    Zici că-i o lume fără sens, lume nebună. Dar e o nebunie cu sens, pentru că, de fapt, obiectele fese sunt opere de artă. Naturale, pur ecologice.e unuia sau altuia.” nu vine dintr-o criza specifica varstei dumnealui si mai putin din spiritul uman uimit ca societatea tolereaza astfel de practici.

    Răspunde
  • marți, 14-11-06 la 21:48
    Permalink

    Pai dreptate ai, domnule! Manescu scrie excitat despre prospetimea fetiscanelor pe care le-a admirat indelung si isi imagineaza ca noi suntem orbi, surzi si idioti in fata acestei evidente. Ne este sila, Manescule! Ne FACI sila.

    George C.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.