Subvenţii de 1000 de lei pentru mame şi femei aflate în situaţii care necesită ajutor social

Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi oferă 300 de subvenţii mamelor aflate în concediu de creştere a copilului până la 2/3 ani sau femeilor aflate în situaţii financiare care necesită ajutor social (venitul net lunar al titularei cererii de acordare a subvenţiei nu este mai mare de 1200 de lei).

Aceste subvenţii se acordă femeilor din Regiunea de Nord – Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) pentru absolvirea unui curs de formare/dezvoltare profesională sau calificare/ recalificare profesională recunoscut de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (C.N.F.P.A).

Subvenţia se acordă în funcţie de costul programului de formare, în limita sumei de 1000 lei. Dacă tariful programului de formare depăşeşte 1000 lei, diferenţa peste această sumă este suportată de beneficiara cursului de formare. Acordarea subvenţiilor se va face în ordinea depunerii cererilor, până la 31 octombrie 2013.

Subvenţiile sunt oferite în cadrul proiectului „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse” (ID 50679), coordonat de Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane POSDRU 2007 – 2013.

Informaţii complete despre criteriile de acordare a subvenţiilor şi actele necesare pentru întocmirea dosarului găsiţi pe site-ul proiectului www.rsf.uaic.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.