Categorii: Cultura

Sfintul care a condus Bacaul si Romanul

La nici jumatatea de ceas de tirgul Bacaului, in cetatea Romanului, in anii de episcopat de la mijlocul veacului al XVII-lea, Dosoftei avea sa ofere culturii romane, citeva din creatiile sale devenite revelatorii pentru noi, intre care se afla si „Psaltirea in versuri”.

Episcop al acestor meleaguri, deschizator al drumului limbii romane catre altarul bisericii, ierarh cu inalta constiinta ortodoxa, Sfintul Dosoftei va fi pomenit de Biserica noastra in ziua de 13 decembrie. Dimitrie Barila, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, s-a nascut la 26 octombrie 1624 la Suceava si a murit la 13 decembrie 1693 la Zolkiew, în Polonia.

A învatat la Iasi, probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la manastirea „Sf. Trei lerarhi”, apoi la scoala Fratiei ortodoxe din Lvov, unde a facut studii umaniste si de limbi.

Cunostea limba elena, latina, slavona si polona. Datorita relatiilor sale cu patriarhul Moscovei si cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie, cu care a tiparit la Mitropolia din Iasi, în româneste, principalele carti liturgice, unele traduse de el însusi.

La Roman, in vremea episcopatului, a talmacit si pregatit pentru tipar „Psaltirea in versuri”, opera sa de capetenie, fiind, si prin aceasta, unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserica.

Calugarit la Probota sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Husi (1658 – 1660) si Roman (1660 – 1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 si 1675 – 1686).

În toamna anului 1686, datorita evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia de regele Jan Sobieski, unde a ramas pina la sfirsitul vietii.

A fost unul dintre cei mai mari carturari din istoria româna, fiind primul poet national, primul versificator al Psaltirii în tot Rasaritul ortodox, primul traducator din literatura dramatica universala si din cea istorica în româneşte, primul traducator al cartilor de slujba în româneste în Moldova, primul carturar român care a copiat documente si inscriptii, unul dintre primii cunoscatori si traducatori din literatura patristica si post patristica si care a contribuit la formarea limbii literare românesti.

Mitropolitul Dosoftei a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Romana in anul 2005.

Update in vineri, 29-05-15 3:11

Constantin Gherasim

Comentează
Share
Publicat de
Constantin Gherasim
Taguri: Roman

Recent Posts

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Top 5 gadgeturi inteligente care îți fac viața mai ușoară

Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…

vineri, 20-09-24

Acest website folosește cookies.