Categorii: Cultura

Expoziție de fotografie semnată Ovidiu Ungureanu dedicată poetului Bacovia

Vineri, 17 septembrie, începând cu ora 13, la Muzeul de Artă din Bacău va avea loc deschiderea expoziției „I-auzi corbii” semnată Ovidiu Ungureanu. Expoziția, curatoriată de Maria Pașc, reunește un fond de 20 de fotografii dedicate celebrării personalității poetului George Bacovia. Expoziția poate fi vizitată în perioada 17 septembrie – 17 octombrie 2021.

Evenimentul expozițional face parte din seria de evenimente organizate de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” cu prilejul celebrării a 140 de ani de la nașterea poetului simbolist. În deschiderea expoziției, vor lua cuvântul: Tincuța Horonceanu Bernevic (membru al Uniunii Scriitorilor din România), Viorel Cojan (fotograf, membru UAP), Mariana Popa (manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”), Dionis Pușcuță (șeful Secției de artă a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”).

„Un grand écrivain c’est un grand vivant”, spune Albert Camus. Constatarea scriitorului francez, universal valabilă, se potrivește cu asupra de măsură pe tărâmul artelor vizuale. Orice îndeletnicire ai avea, contează cu ce vii pe deasupra specializării tale. Parcursul profesional al lui Ovidiu Ungureanu stă mărturie pentru aceasta.

Artistul fotograf a fost navigator de profesie. Meserie riguroasă, potrivită unui om cu îndeletniciri practice. Domeniu cu totul străin de cel în care excelează în prezent. S-a mișcat între extremitățile acestui Pământ. Ani de-a lungul, s-a aflat departe de orice punct fix în spațiu. A început să-i fie drag să surprindă, în imagini, farmecul locurilor. Apoi, i s-a făcut dor de liman. La întoarcerea în țară, s-a hotărât să se dedice întru totul fotografiei – gând pe care îl nutrea încă din copilărie. A căutat să se perfecționeze în obiectul adorației sale, a absolvit cursurile Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, specializarea Foto-video. Ovidiu Ungureanu, artistul, a pus marinăria la temelia artei sale.

Expoziția dedicată lui George Bacovia a fost privită de Ovidiu Ungureanu ca o provocare. Artistul fotograf a intrat în temă cu uriaș avânt, a tras cortinele grele, melancolice și a adus pe simeze cerurile bacoviene, vânzolite și plumburii. Un accent pregnant găsim în fotografia lui Ovidiu Ungureanu, o aspirație vie de a interpreta tema, răscolind înțelesul ei cel mai revelator.

Fotografia lui Ovidiu Ungureanu are forța persuasiunii, are elocvență, are putere magnetică. Sunt idei măcinate, sentimente care, împletite într-o compoziție, capătă un alt înțeles, un alt conținut. Protocolul stilistic este respectat. Pirueta fotografului este galantă, de un cinetism enorm.

Maria Pașc, istoric de artă
București, 27 august, 2021

Expoziția poate fi vizitată în perioada 17 septembrie – 17 octombrie 2021, la Muzeul de Artă din Bacău, în orele de program ale instituției.

Update in vineri, 08-10-21 9:49

Redactie

Comentează
Share
Publicat de
Redactie

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.