Se zboară din nou de pe Aeroportul Bacău!

Începând de duminică, 18 octombrie, după o perioadă de două luni necesară finalizării lucrărilor de extindere și modernizare a pistei, au fost reluate zborurile de pe Aeroportul Internațional George Enescu din Bacău cu o cursă Blue Air spre Bergamo, italia.

Pasagerii vor putea alege acum între serviciile oferite de cei doi operatori aerieni Blue Air și Wizz Air.

Astfel, începând cu 29 octombrie 2020, odată cu trecerea la orarul de iarnă, de pe aeroportul băcăuan se vor efectua zboruri către 22 de destinații din 11 țări ale Uniunii Europene: Belgia, Cipru, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Spania și România.

Lucrările de extindere și modernizare a pistei aeroportului băcăuan, în valoare totală de peste 35 milioane Euro, au fost realizate din fonduri europene. Investiția cuprinde, pe lângă extinderea și modernizarea pistei pe o lungime de 2.500 metri, amenajarea sistemului de canalizare pluvială și drenaje, a sistemului de balizaj luminos și a drumului perimetral de securitate.

În cifre, lucrările de la noua pistă au însemnat:
• 130.000 tone de asfalt
• 120 km de cabluri de balizaj
• 1000 de lămpi și becuri de semnalizare
• 6 km de conducte de canalizare/pluviale

Modernizarea pistei permite aterizarea sau decolarea aeronavelor de mari dimensiuni, creșterea traficului de călători, diversificarea destinațiilor, scăderea tarifelor de operare și creșterea gradului de siguranță a operațiunilor aeriene.

În ultimii ani, întreaga zonă aeroportuară a fost modernizată. Investițiile, în valoare totală de peste 61 milioane Euro, au fost finanțate de Uniunea Europeană – 75%, Guvernul României – 23% și Consiliul Județean Bacău – 2%.

Aeroportul are astăzi un terminal și un punct de control, complet noi, și o parcare cu peste 300 de locuri. La acestea se adaugă modernizarea și extinderea străzii Aeroportului, cu conectivitate directă la E85, investiție de aproximativ 2,2 milioane Euro, finanțată 95% de Consiliul Județean Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.