Să-i cunoaştem pe cei de lângă noi… Azi: CRISTIAN VASILE, epigramist

CRISTIAN VASILE
Născut la 24. 12. 1952, în com. Răcăciuni, jud. Bacău, dl CRISTIAN VASILE, absolvent al Şcolii Populare de Artă , este membru al Filialei Nevăzătorilor din Bacău şi face parte din Cenaclul „Octavian Voicu”.
Colaborează la revista „Plumb”- Bacău, „Carmen Sylva” Bucureşti şi „Paşii profetului” din Oradea.
De-a lungul timpului, i-au fost acordate mai multe premii în urma participării la Festivalul „Carmen Sylva” Bucureşti şi „Paşii profetului”, Bihor;

Are deja două volume de autor:
– Bastonul alb, Bacău, Editura „Itinerar”, 2011;
– 1000 de săgeţi din ochiul interior. Epigrame şi catrene, Bacău, Editura „Plumb”, 2013 şi urmează cât de curând al treilea volum.
Este inclus, de asemenea, în câteva volume colective:

– Istoria nevăzătorilor din Bacău, Bacău, Editura „Vicovia”, 2011;
– Ochiul de litere, colecţia „Cartea de poezie”. Antologie realizată de Gh. Vidican, cuvânt înainte de Ion Simuţ. Asociaţia Nevăzătorilor din România, Biblioteca Judeţeană „I.S. Bădescu” Sălaj, 2011. [O antologie a scriitorilor nevăzători participanţi la Festivalul Internaţional de creaţie literară „Paşii profetului”, Oradea, ediţiile XI-XX].

Referinţe critice despre epigramist:
“În timp ce parcurgeam versurile d-lui Vasile Cristian, începeam să meditez asupra formelor şi cuprinderii de către d-sa a lumii din jur, a existenţei. După ce ne-a mărturisit că atacurile diabetului i-au anulat cam trei pătrimi din capacitatea de a distinge vizual ce este şi se mişcă în jur, ne-am întrebat, cu necruţare, cu ce a rămas. Asta şi pentru că l-am văzut jovial, respingând tristeţea, melancolia şi indispoziţiile. Cred că, treptat-treptat, am constatat că a rămas cu frumoase căi de a recepta lumea, chiar dacă incomplet. Sunetul, ritmul, ideea, sentimentul, amintirea, cuvântul – şi nu ştiu dacă l-am enumerat pe toate – îi oferă resurse pentru a-şi alimenta energia şi puterea de a crede, de a se bucura, de a trăi. Desigur că, în mare măsură, nu mai poate percepe, adică nu mai receptează formele, obiectele, identitatea unor fiinţe, ori nuanţele anume ale luminii. Dar pe acestea, ne convinge cu o parte din versurile, catrenele şi poemele sale, le compensează cu cele numite mai înainte, precum şi prin solidaritatea fiinţelor care îl ajută. Sigur că noi, ceilalţi, îl admirăm pentru că refuză afundarea în întuneric şi în neant. La vârsta de şase decenii şi ceva nu a uitat nimic din manifestările de pe scena tinereţii, când textele ritmate, ieşirile comice ale brigăzilor artistice îi aduceau bucurii în faţa spectatorilor.
Acum, itinerariul său existenţial şi cel literar îi este vegheat şi susţinut de trei mijloace pe care le şi glorifică în nişte poeme anterioare: Bastonul alb; Ochiul interior şi Louis Braille. Este adevărat că textele cu aceste titluri sunt invadate de retorism şi stare encomiastică; dar nu se putea altfel. Lui Braille, autorul nostru i se adresează aşa:

„Cum aveam să ne cunoaştem
Atâţia nevăzători?
Lumea-ntreagă, drept omagiu,
Ţi-aduce grădini cu flori.
Au ajuns azi, milioane
Scrisul tău să-l folosească.
Louis Braille, nevăzătorul,
În pace să se-odihnească.”

Cât priveşte Ochiul interior, acesta îi oferă următoarea faţă a lumii:

„Nu-i timp de plâns, nici de mirare,
Te las în pace şi umor.
O umbră-s pentru fiecare,
O umbră-n ochiul interior.”

Bastonului alb îi mulţumeşte astfel:

„Mă simt cu tine-n siguranţă
În drumul meu când mă-nsoţeşti,
Îmi dai putere şi prestanţă
Când un obstacol ocoleşti.”

Uneori, în poemele scrise anterior, autorul trădează nostalgia anilor când percepea lumea plenar, inclusiv cromatic; se vede chiar în titlurile capitolelor din volumul de debut (Bastonul alb, Bacău, Editura „Itinerar”, 2011), toate construite pe motivul cromatic: Culorile ochiului interior; Culorile anotimpurilor; Culorile cerului; Culorile inimii. Autorul evocă teme general-umane: frumuseţea şi dinamismul lumii; registrul afectiv al bărbatului îndrăgostit; sacralitatea şi pioşenia în faţa Dumnezeirii. În ultima perioadă, autorul încearcă să se apropie de muza satirică, se exersează în catrene pe teme critice, sau epigrame […]
Grigore Codrescu, Poetica bastonului alb, în „Plumb”, An IX, noiembrie 2013, p. 8.
Selectăm câteva epigrame din ultimul volum, recent apărut: