Revista presei din 9 februarie

Patriciu atacă sistemul Băsescu (Evenimentul zilei)

Dinu Patriciu se plange, îl compatimeste pe Adrian Năstase şi spune ca, la faimoasa intalnire, a fost ideea lui Tăriceanu s-o cheme şi pe Macovei.

Cine a avut ideea intalnirii de la guvern?

Am cerut o intrevedere primului-ministru, care dupa cateva zile mi-a acordat-o şi a considerat necesar ca fiind vorba de o problema legata de justitie sa cheme şi ministrul justitiei. Problema pe care o aveam avea imense implicatii politice şi economice (…)

L-ati votat pe Traian Băsescu?

Da.

L-ati mai vota o data?

Nu.

De ce?

Pentru ca mi se pare ca astazi este expresia guvernarii de criza pe care a reprezentat-o de fapt guvernarea comunista în toate tarile în care ea a existat. O teoretizeaza Lenin în ‘Materialism şi empirio-criticism’: ‘Daca n-ai dusmani, sa ti-i cauti, pentru ca ai nevoie de ei pentru a crea crize şi pentru a avea cu cine te lupta.’ Pe vremuri luptam cu imperialistii, cu burghezia. Astazi luptam cu coruptia.

Întrebarea zilei (7 plus)

Să fie oare adevărat ce se zvoneşte despre un mare lider pesedist, scăpat, deocamdată, de ‘reforma morală’ din partid, anume că ar deţine un uriaş teren achiziţionat de la Giovanni Becali, în apropiere de Bucureşti, şi pe care i se clădeşte o vilă cât un palat plus un lac artificial şi o cabană de pescuit pe malurile acestuia, totul fiind trecut pe numele unui afacerist bun prieten, ca să nu se încarce excesiv declaraţia de avere? Şi, că veni vorba, să fie adevărat că acest afacerist bun prieten al pesedistului a pus la cale o uriaşă spălare de bani, nu demult, vânzând un post TV de mâna a treia cu o sumă considerabilă, adică vreo câteva zeci de milioane de euro, în condiţiile în care televiziunea dacă valora câteva milioane?

Mircea Geoană s-a vanghelizat: ‘Le-am spus golanilor atârnaţi pe balustradă să-şi ia catrafusele’ (Adevărul)

Excluderea din partid a lui Codrin ştefănescu a fost validată marţi seară de către Biroul Executiv al PSD Bucureşti după o şedinţă agitată. Cu 33 de voturi pentru, 15 împotrivă şi patru abţineri, Codrin ştefănescu a fost exclus din PSD. În ceea ce-l priveşte pe Vlad Dumitrescu, care-şi pierduse funcţia de preşedinte al TSD Bucureşti, Sorin Oprescu spune că ‘el fiind numit, şi nu ales, s-a repus adevărul în drepturi. De altfel, în câteva luni vor fi alegeri’. Sorin Oprescu speră ca, în ceea ce îl priveşte pe Octavian Petrovici, acesta să revină asupra demisiei pe care şi-a înaintat-o. Cât priveşte agitaţia care a fost la sediul PSD Bucureşti, Oprescu spune: ‘O să încercăm să refacem segmentele de disciplină de care se pare că unii membri au cam uitat. Eu cred că am terminat astăzi meciul, suporterii au mers acasă liniştiţi, nu ştiau scorul probabil, acum îl ştiu, mai rămâne de parcurs distanţa până la troleibuz’, a comentat Oprescu.

La rândul său, Mircea Geoană nu s-a arătat prea încântat de ceea ce s-a întâmplat în sediu. ‘Am dispus ca toţi aceşti derbedei şi mercenari să plece imediat din sediul de partid. Eu nu sunt dispus să intru într-un sediu de partid, cu atât mai puţin la PSD Bucureşti, şi să văd tot soiul de golani atârnaţi pe balustradă. Le-am spus să plece imediat, să-şi ia catrafusele şi să se ducă de unde au venit’, a declarat Mircea Geoană, la finalul şedinţei Biroului Executiv Municipal.

‘Informaţiile nu reprezintă un pericol’ (Ziua)

‘Este foarte grav ca s-au scurs aceste informatii. Ele nu reprezinta insa un pericol pentru Armata romana, pentru ca sunt informatii din trecut, de acum doi ani şi jumatate, deci nu este o problema care sa puna în pericol Armata romana. Dar este foarte grav ca s-a ajuns sa se scurga aceste informatii. Informatia nu este relevanta pentru momentul actual’, a declarat ministrul Atanasiu, dupa audierea de la Senat. Potrivit ministrului Apararii, nu a existat nici o institutie americana sau europeana care sa ceara explicatii statului roman în legatura cu acest caz. ‘Nu am primit nici o reactie, nu ni s-a cerut nici o explicatie. Pe noi ne preocupa sa aflam care este canalul de scurgere al acestor informatii, pentru ca acest lucru sa nu se mai intample’, a spus Atanasiu.

Nicolăescu este neconstituţional (Evenimentul zilei)

Articolul din ordonanta de urgenta prin care ministrul sanatatii, Eugen Nicolăescu, a fost abilitat sa demita directorii de spitale şi consiliile de administratie a fost declarat neconstituţional. în consecinta, toate deciziile de revocare din functiile de conducere sunt lovite de nulitate, potrivit Curtii Constituţionale, ministrul neavand competenta sa faca aceste schimbari.

In urma deliberarilor, judecatorii au ajuns la concluzia ca ordonanta de urgenta data de guvern la cererea lui Nicolaescu este în afara legii. în urma acestei decizii, parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile actului normativ propus de ministrul sanatatii pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.