Rețea de traficanți de persoane, destructurată de oamenii legii

Poliţiştii din Bacău și Buzău, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Bacău, au efectuat trei percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane suspectate  de trafic de persoane şi proxenetism. Totodată, au fost puse în executare şi cinci mandate de aducere.

Din cercetări, a rezultat că un bărbat de 36 de ani, din judeţul Bacău şi două tinere de 23 şi 27 de ani, din judeţul Buzău, în perioada 2012-2013 au recrutat, prin false promisiuni de obţinere a unor locuri de muncă în străinătate, mai multe tinere. Acestea au fost transportate şi cazate în Marea Britanie, unde au fost exploatate sexual.

În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Bacău au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor trei suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de asociere în grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism.  Persoanele în cauză urmează să fie prezentate, astăzi, Tribunalului Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, au declarat reprezentanții Poliției Bacău.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.