Consumatori înşelaţi în supermarketuri şi hipermarketuri

În perioada 29 octombrie – 1 noiembrie 2008, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a organizat o acţiune de control în supermarketuri, hipermarketuri şi marile lanţuri de magazine din ţară.

Inspectorii ANPC au controlat 351 operatori economici şi 189.000 kg produse alimentare, depistând diferenţe între preţul afişat şi preţul plătit, alimente expirate, alimente neconforme, etichete care nu furnizau informaţii complete despre valabilitatea produselor, despre lista ingredientelor, lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare a produselor, prezenţa ambalajelor deteriorate, nerespectarea condiţiilor de depozitare etc.

Pentru deficienţele constatate s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a 1.100 kg de produse alimentare care erau improprii comercializării şi consumului uman. De asemenea, 14.900 kg produse alimentare au fost oprite temporar de la comercializare, până la remedierea neconformităţilor constatate.

Numărul amenzilor contravenţionale date pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor se ridică la 274, însumând 655.300 lei.

Sfătuim consumatorii să verifice cu atenţie preţurile produselor pe care doresc să le cumpere din aceste spaţii comerciale, prin folosirea cititoarelor de coduri de bare. De asemenea, să acorde atenţie datei durabilităţii minimale de pe etichetele produselor alimentare şi listei de ingrediente.

Lista cu nereguli:

I. Comercializarea de produse alimentare neconforme cu actele normative în vigoare sau cu parametri declaraţi de producători
SC REWE ROMANIA SRL – PENNY MARKET Carei comercializa mici cu ambalajele (casolete) bombate, deşi se respecta temperatura de păstrare (2 grade Celsius).

La SC CDE R INTEREX SA s-a efectuat o prelevare la “Brânza fermentată Moeciu”, constatându-se că la parametrul analizat (grasime/ s.u/ %) valoarea determinată era de 46,66%, faţă de 48% declarată pe ambalaj.

La SC UNION VISA SRL Tulcea, preparatele din carne (salam Rustic şi salam Bănăţean) erau expuse la temperatura mediului ambiant, contrar prescripţiilor producătorului, respectiv 2-4º C.

SC MINIMAX DISCOUNT SRL Bolintin–Deal, punct de lucru Cernavodă, comercializa băutura “CHEF DE CHEF “ alc.8% vol. (butelii PET capacitate 2 l), ce prezenta la toate recipientele lichid opalescent, cu sediment grosier şi particule în suspensie deficiente confirmate de Laboratorul Larex.

SC REWE ROMANIA SRL, din Râmnicu Sărat, comercializa produsul «Salam de casă » batoane de 400 g, care prezenta modificari organoleptice şi urme de mucegai.

Magazinului Billa Postăvarul Bucureşti comercializa Salam Ifantis cu colonii de mucegai dezvoltate pe suprafaţa membranei.

SC Albinuţa Shops SRL, Bucureşti, comercializa piept de pui afumat preambalat care prezenta suprafaţa lipiciasă, gust şi miros de acru, nespecific, deşi se afla în cadrul datei durabilităţii minimale.

SC Carrefour Romania SA din Bucureşti comercializa Orez Iasmine cu miros nespecific, de mucegai şi încins. Tot în reţeaua de magazine Carrefour erau expuse la vânzare varză albă şi castraveţi având zone depreciate, atacate de putregai pe suprafeţe întinse.

SC Rewe Romania SRL, Bucureşti, comercializa pulpe de pui superioare congelate, cu depreciere calitativă evidentă, având arsuri de congelare pe zone întinse şi salam de casă cu aspect de vechi.

SC ARTIMA CHIAJNA, CENTRUL COMERCIAL CARREFOUR, comercializa produse cu ambalajul degradat (finn chips, felii de cereale, muşchi Azuga produs de SC CRISTIM SA, halva cu susan, Pizza Ristorante, iaurt Milli). Produsul muşchi Azuga, deşi era în cadrul datei durabilităţii minimale, prezenta consistenţă apoasă din cauza perforării ambalajului vidat, pulpele de pui care aveau ambalajul degradat prezentau modificari de culoare, iar la produsele finn chips şi felii de cereale, din cauza ambalajului deteriorat, nu erau lizibile toate informaţiile de pe etichetă.

La KAUFLAND ROMANIA – magazin Târgu Mureş s-au constatat produsele pulpe şi piept pui cu aspect necorespunzător, ambalaj degradat, arsuri de congelare, iar SC REWE ROMANIA SRL Stefăneştii de Jos-magazin Penny Sighişoara, jud Mureş avea expusă la vânzare făină albă cu ambalaje deteriorate şi care prezenta scurgeri de conţinut.
La SC Rewe Romania SRL – Penny Giurgiu se afla la comercializare salam de casă cu miros necorespunzător, impropriu consumului uman.

SC BILLA ROMANIA SRL – punct de lucru Galaţi – avea la comercializare produsele salam OLTENIA-PRIMO şi salam secuiesc Gourmet, cu vizibile modificări organoleptice, respectiv culoare modificată, compoziţie desprinsă de membrană şi exudarea colorantului carmin la suprafaţa produsului.

La supermarketul SC CARREFOUR SRL, punct de lucru Brăila, se comercializa “salam de vară extra” ca “produs fiert şi afumat” în loc de “produs fiert şi dublu afumat”, conform normei legale.

SC METRO CASH & CARRY SRL, Magazin Craiova, comercializa carne de vită cu modificări organoleptice din cauza nerespectării condiţiilor de depozitare.

Produse cu data durabilităţii minimale depaşită au fost depistate la comercializare la urmatorii operatori economici: SC PROD EUROTES SRL Roman, judeţul Neamţ (produse de patiserie expirate de 140zile, lapte praf integral expirat de 40-70 zile şi concentrate supe, fidea, borş, mălai, stafide expirate de 20-170 zile), SC SONTEX STAR SRL Roman, jud.Neamţ (făină albă, griş, paste făinoase expirate de 80 zile, esenţă de vanilie, muştar, bicarbonat de amoniu expirate de 150 zile), SC FIDELIO SRL comuma Mihai Eminescu judeţul Botoşani – punct de lucru Piatra Neamţ (parizer “Alpinia “, muschi “Azuga “,ceafă de porc cu data limită de consum depaşită de 3-15 zile). La SC TUTTO CASA SRL Piatra Neamţ se comercializa ciocolată ”Laura” cu data durabilităţii minimale depaşită de 10 zile, iar la unele exemplare s-a constatat că data expirării era ştearsă în mod intenţionat.

La SC REWE Romania – Penny Sinaia, judeţul Prahova, s-a depistat existenţa la comercializare de vin îmbuteliat în pet pe care era înscrisă o dată a durabilităţii minimale depăşită.

SC Carrefour Romania SRL din Municipiul Bucureşti avea expusă la vânzare brânză aperitiv “Hârlău” aflată în afara datei durabilităţii minimale, deficienţă constatată şi la SC Ruxir Market SRL, care comercializa Salam Turist expirat de 3 zile şi care prezenta modificări organoleptice vizibile.

SC Kaufland România SCS, Cluj-Napoca, comercializa produse lactate, produse de patiserie şi condimente expirate de 10 zile.

SC Billa România SRL, Cluj-Napoca, avea expus la comercializare lapte de consum Parmalat expirat de 63 zile.

Produse expirate s-au găsit şi la Kaufland Romania SCS Bucuresti, Hipermarket Kaufland Bistrita, SC Profi Rom Food SRL Timisoara -Magazin nr. 14 Bistrita, SC Artima SA Chiajna – Supermarket Artima Bistrita. Acestea comercializau produse din carne (costiţă de porc afumată, şunculiţă afumată, cârnaţi trandafir, chiftelute din carne cu ciuperci), produse lactate (cremă fină de frişcă cu bulgaraşi de branză dulce), prajitură Diplomat, prajitură Boema, muştar, pizza congelată, danonino, desert Fontana, bomboane drajeuri, crema icre cu cascaval, orez cu lapte).

SC BILLA ROMÂNIA SRL Bucureşti – filiala 503 Arad şi SC OLARI ROGETA SRL Orţişoara – Magazin Timişoara comercializau brânză RICOTA, cremă de maioneza şi cârnaţi de porc, cu data durabilităţii minimale depăşită.

Produse cu data durabilităţii minimale depăşită s-au mai constatat şi la : SC SELGROS CASH & CARRY SRL, Suceava (paste făinoase Băneasa – Conchiglie şi paste făinoase Corneti scurte); SC SPAR SRL Arad magazin Sf. Gheorghe, jud Covasna (pulpe dezosate, piept curcan); SC TRIDENT TRANS TEX SRL Sibiu magazin Sf. Gheorghe, Covasna (produse din carne, dulciuri şi paste făinoase); SC CDE R INTEREX SA Bucuresti – jud.Vrancea (muschi file MEDA, şuncă presată Caroli, cotlet haiducesc, ciolan presat).

Nerespectarea condiţiilor de depozitare/expunere impuse prin actele normative în vigoare sau de producători prin etichetare:

La SC Rewe Romania–Penny Ploiesti s-au constatat deficienţe privind nerespectarea condiţiilor de depozitare prescrise de producător în cazul ciupercilor pleurotus.

La SC Carrefour Romania SA din Municipiul Bucureşti produsul Caşcaval Rulou Cârnat Therezia avea aplicată, peste eticheta de produs pe care se impun condiţiile de depozitare de 2-8 grade Celsius, eticheta de cântar care impune drept condiţii de depozitare 0-4 grade Celsius.

Abateri privind modul de indicare a preţurilor:

1. Neconcordanţa intre preţurile afişate la raft şi cele din gestiunea stocurilor, care se marchează pe bonurile de casă:

La SC PIC SA se proceda la majorarea preţurilor la aproximativ 30 de sortimente de preparate din carne, modificarea existând deja în gestiunea stocurilor şi care se marca pe bonurile de casa, fără a fi efectuată şi la toate produsele din raft.

La SC Real Hypermarket România PL Sibiu s-a constatat inversarea preţurilor la raft în cazul pachetelor promoţionale de băuturi răcoritoare PFANNER 3l ( 1L suc+1L suc+1L nectar)-preţ raft 16,99 lei şi de băuturi răcoritoare PFANNER 3l (1L suc+1L nectar+1L nectar)-preţ raft 17,99 lei.

La SC KAUFLAND ROMANIA SRL Magazin Craiova, judeţul Dolj s-a depistat că diferenţa de preţ la casă era cu 0,50 lei/kg mai mult decât la raft.

SC RACOVA SA Vaslui-Supermarket Vaslui la produsele Vodca Scandic Pod preţul de vânzare afişat la raft era de 14,50 lei, iar la casa se marca 15,20 lei; Gin Bartender S, preţul de vânzare afisat la raft era de 37,70 lei, iar la casa se marca 42,70 lei; Fusilli Agnesi, preţul de vânzare afisat la raft era de 4,85 lei, iar la casa se marca 5,00 lei; Bacardi Carta Blanca preţul de vânzare afisat la raft era de 52,90, iar la casa se marca 65 lei si Farfale Agnesi, preţul de vânzare afisat la raft era de 5,30, iar la casa se marca 5,40 lei; SC CDER INTEREX SA Bucuresti-Supermarket Vaslui la produsele: Ciocolata Africana, preţul de vânzare afisat la raft era de 1,45 lei, la casa se marca 1, 49 lei; Carnaciori cu fasole, preţul de vânzare afisat la raft era de 6,19 lei, iar la casa se marcat 6,89 lei şi Ceai Vedda zmeura, preţul de vânzare afisat la raft era de 2,55 lei, iar la casa se marca 2,79 lei;

SC PLUDI MARKET SRL (Plus Discount) Nedelea Prahova-Supermarket 2 din Barlad, jud.Vaslui la produsul Lapte consum Ecolact, preţul de vânzare afisat la raft era de 1,89 lei, iar la casa se marca 1,99 lei;

S.C. Carrefour Romania S.R.L. Bucuresti—Punct de lucru Iasi, in cazul produsului Lapte praf Lactogen, pretul indicat la raft 13,85 lei, iar pe bonul de casa 15,15 lei;

SC REWE ROMANIA SRL Ştefăneşti de Jos (Penny Market) , magazin Sf. Gheorghe, jud Covasna la produsele: la ulei preţul de vânzare afisat la raft era de 4,79 lei iar la casa se marcat 4,89 lei; la făină DOBROGEA preţul de vânzare afisat la raft era de 1,79 lei, iar la casă se marca 1,89 lei; făină BOROMIR preţul de vânzare afisat la raft era de 1,89 lei, iar la casă se marca 1,99 lei; orez RISO SCOTTI preţul de vânzare afisat la raft era de 6,59 lei , iar la casă se marca 6,79 lei;

SC BILLA ROMANIA SRL Bucuresti- punct de lucru Galati, la produsele chiflă multicereale FERTRAX preţul de vânzare afisat la raft era de 0.59 lei/bucata, iar la casa se marca 0.65 lei/bucata, chifla PROKORN FERTRAX preţul de vânzare afisat la raft era de 0.85 lei/bucata, iar la casa se marca 0.89 lei/bucata.

La SC Rewe Romania – Penny Market din Alexandria şi Roşiorii de Vede s-au găsit la comercializare sortimente de iaurt Danone la care nu era afişat decat preţul de vânzare pentru 4 buc, deşi se comercializa la bucată, iar prin recalculare, preţul de vanzare pe bucată de pe bonul de casa era mai mare, în neconcordanta cu preţul afişat.

Aceeasi deficienţă s-a constatat si la SC FIDELIO Botoşani – Vatra Dornei, Suceava (pui de gatit si pulpe Merit, pulpe inferioare de pui, aripi de pui, distribuite de SC EURO BUSSINES SRL Rachiti, jud.Botosani); SC REWE ROMANIA SRL Ştefăneşti de Jos , magazin Sf. Gheorghe, jud Covasna; SC Carrefour Romania SA – jud. Arges (sardine in ulei); SC BILLA ROMANIA SRL Bucuresti – magazin 2 Bacau (alune Mogyi); SC CARREFOUR ROMANIA SA Bucuresti – Focsani, Vrancea (cremwurstii ALDIS , baconul ESPINA) s-a depistat că exista neconcordanţă intre pretul afisat la raft si cel din gestiunea care se marcheaza pe bonul de casa.

In urma reclamaţiilor de la consumatori la OJPC Iasi, respectiv OJPC Neamţ, s-a constatat că la Supermarchetul Mercur Mary SRL Iasi produsul cascaval Delaco, producator SC DELACO DISTRIBUTION FIVE CONTINENTS SRL avea preţul de vînzare aplicat pe produs şi afişat la raft de 11,9 lei, iar pe bonul de casa preţul era de 15,50 lei, iar la SC KAUFLAND ROMANIA SCS – punct de lucru Iasi produsul, produsul macrou afumat avea pretul la raft si pe produs de 5 lei iar pe bonul fiscal 5,91 lei.

La SC FIDELIO SRL com. Mihai Eminescu jud. Botosani-pl Piatra Neamt produsul “rasol porc feliat “in stare preambalata prezenta pe eticheta de pe ambalaj un pret de 6,19 lei/kg, iar pe bonul de casa era înscrisă suma de 7,69 lei/kg; produsul “ carnaciori grill” avand pretul la raft de 3,31lei , iar pe bonul de casa apare un alt produs –parizer de pasare ,avand pretul de 6,29 lei;

Neconcordanţa preţurilor de la raft şi cele marcate pe bonurile de casa s-a constatat la SC Rewe Romania SRL (Penny), SC Profi Rom Food SRL, SC Artima SA , SC Pludi Market SRL (Plus), SC Spar SRL –Magazine Dr.Tr.Severin pentru carne si preparate din carne, peste si produse din peste, produse lactate preambalate.

La SC ARTIMA SA – SUPERMARKET CARRFOUR RESITA – s-a constatat că preţul afişat la raft (produsul SANTAL ,,FRUCTE ROSII ,,) nu corespunde cu cel înscris pe bonul de casă.

2. Neindicarea concomitentă, în cazul produselor alimentare preambalate, a preţului de vânzare si a preţului pe unitatea de măsură ( pentru compararea cu uşurinţă a preţurilor produselor):

La SC BILLA ROMANIA SRL – punct de lucru Braila se comercializau produse congelate din carne de pasare cu indicarea aceluiaşi pret pentru doua cantităţi nete diferite (una inscrisa de producator si una inscrisa de comerciant).

La SC PLUDI MARKET SRL-punct de lucru Braila se comercializau preparate carne, peste, lactate, carne de pasare congelata la care nu se inscria pretul pe produsul preambalat ,ci numai pretul/kg si cantitatea neta declarata.

La raionul de carne congelata din cadrul SC MGV Distri Hiper SA, hypermarket Auchan din Municipiul Bucureşti se comercializa Carne de pui preambalata, carcasa si piese transate , avand pretul de comercializare/kg afisat la raft pentru fiecare produs. Pe pachetele individuale se declara doar cantitatea neta a produsului, fara pretul de vânzare. Aceeasi deficienta s-a constatat si in cadrul retelei de magazine Penny Market apartinand SC Rewe Romania SRL, pentru carnea de pasare refrigerata.

SC Selgros Cash&Carry SRL, Cluj-Napoca, pentru produsul preambalat „Carnati Trandafir” nu era afişat preţul pe unitatea de măsură.

SC PLUDI MARKET SRL – Magazinul PLUS Arad, SC METRO CASH & CARRY SRL – Magazin Arad, SC PROFI ROM FOOD SRL TIMIŞOARA – Magazin Arad, şi SC REWE ( ROMANIA ) STEFANEŞTII DE JOS – Magazin PENNY MARKET Arad – comercializau produse alimentare preambalate (pipota şi ficat pasăre, cremă ciocolată alba si cartofi congelaţi, preparate carne, amestec de legume in ulei ), fără a avea indicat preţul pe unitatea de măsură.

La SC CDER INTEREX SA Bucuresti-Supermarket Barlad, jud.Vaslui(produse zaharoase), SC IULVIR SRL Husi-Supermarket Husi, jud.Vaslui(paste fainose); S.C. Flux S.R.L. Iasi (salam Victoria afumat, producator S.C. TF Affaires S.R.L. Pitesti, Salam Sibiu, producator S.C. Sabac Dry Salami S.R.l. Bacau si Cascaval Rucar, producator S.C. Lactohan Prod S.R.l. Urecheni); SC Biani Prod COM SRL Piatra Neamt (preparate din carne in vid) SC BULAI ELEMAR SRL Roman (lapte si produse lactate), SC EXPAMADOR SRL Tg. Neamt ( preparate din carne preambalate) si SC DACRY SRL Piatra Neamt ( zahar brut); SC Rewe Romania – Penny Market din Alexandria si Rosiorii de Vede, jud.Teleorman (carne de pasare refrigerata, preambalata, producator SC Avicola SA Crevedia); SC Ivet Comprod SRL pl Mioveni, jud. Arges (cascaval, piure de cartofi, icre si rulada, salam cu sunca si muschi Azuga); SC House Of Wolf SRL -pl Campulung, jud. Arges (carne tocata, cremwursti, salam); S.C. Metro Cash & Carry Romania SRL din Voluntari, jud,Ilfov (produsul Phanner Lemon Lychiec); SC CDE R INTEREX SA BUCURESTI-pl Focsani, judetul Vrancea (specialitati CRIS-TIM, salamuri CAMPOFRIO); SC CAN SERV SRL BUCURESTI- pt. lucru Galati (legume congelate Casa Taraneasca)produsele nu aveau afişat preţul pe unitatea de măsură.
SC PROFI ROM FOOD SRL Timisoara –pl Focsani, jud.Vrancea comercializa carne de pasare preambalata produsa si furnizata de SC AVICOLA SA Focsani fără menţionarea preţului de vânzare, fiind afişat numai preţul/kg produs.
La S.C. Metro Cash & Carry S.R.L. Voluntari- p.l Iasi (Fursecuri Aro, distribuitor S.C.Metro Cash & Carry S.R.L. Voluntari); SC AYA M.G SRL Roman, jud.Neamt (preparate din carne,fructe de mare,branzeturi-diverse sortimente,legume congelate), SC PLUDI MARKET SRL com. Aricestii Rahtivani –pl Piatra Neamt ( preparate din carne ,produse lactate); SC SPAR SRL Arad, magazin Tg. Mures (Coktail de fructe); SC MGV DISTRI HIPER SA com.Bradu, jud.Arges(cascaval); SC CAN SERV SRL Voluntari, jud.Ilfov (produsele „salamuri feliate Mip) s-a constatat lipsa atât a preţului de vânzare, cât şi a preţului pe unitatea de măsură.

Lipsa indicării pretului pe unitatea de măsură s-a constatat la SC Adrian Comservice, SC Dacia SA Alba Iulia şi SC Profi Rom Food SRL –mag. Alba Iulia, SC PROFI ROMFOOD SRL PL Braşov erau expuse la comercializare produse alimentare şunculiţă şi piept de pui, brânză burduf, salam sesuiesc, caşcaval Bobâlna, care nu aveau indicate preţul / unitatea de măsură .

La SC Rewe România SRL PL Sibiu, la produsele iaurt Activia fibre germeni de grâu ( 4x 125g) şi Danonino (4x 50g), era afişat numai preţul pentru 4 bucăţi, fără a se afisa şi preţul pe bucată în condiţiile în care efectiv se vindeau şi la bucată.

La SC Pludi Market SRL PL Sibiu, la produsele ambalate la bucată „telemea de vacă Lactiv”, „şuncă Praga” şi „salam de Sibiu”, era afişat la raft doar preţul /Kg, consumatorul aflând preţul pe bucată doar la casa de marcat.

– Lipsa afişării preţului de vânzare s-a constatat la SC BILLA ROMANIA SRL- Satu Mare la produsul condiment leustean la METRO CASH & CARRY Maramureş la produsul cafea.

– Lipsa inscripţionării preţului pe cantitatea preambalată, la: Kaufland Romania SCS Bucuresti – Hipermarket Kaufland Bistrita (carnat plonez si carnati Thuringer preambalati in vid), SC Profi Rom Food SRL – Magazin Bistrita (salam vara, mini salam, sunculita, costita; carne: pui , piept pui aripi pui ,pulpe pui superioare si inferioare in stare congelata si refrigerata preambalate la tavita si in pungi de polietilenala; peste congelat hering preamblat in pungi de polietilena), SC Pludi Market SRL Aricestii Rahtivani – Supermarket PLUS Bistrita (sortimente de peste: peste merlucius congelat, cod congelat, macrou congelat; carne: frigarui la tavit, pui grill, mix grill, pipote in stare refrigerata preambalate la tavita si preparate din carne: carnati cabanos, carnati oltenesti, parizer taranesc, sunca pui, toba, kaiser,ceafa afumata), SC Unicarm SRL Vetis-Supermarket Unicarm Bistrita (pui congelati de diferite marimi preambalati in pungi de polietilena).

3. Indicarea preturilor pe unitatea de masura la produsele vandute vrac, prin cantarire:

La SC PROFI SRL Timisoara – punct de lucru Constanta se comercializau în vrac prin cantarire in fata consumatorilor preparate din carne la care nu era afisat pretul pe unitatea de masura.
SC TIMBRA SRL VALEA MĂCRIŞULUI, PL URZICENI şi SC ANIŞTEF SRL URZICENI nu aveau indicat preţul pe unitatea de măsură la produsele zaharoase vrac.
SC IOANA BADU SRLdin BUZAU comercializa produse vrac ce nu aveau afisate preturile de vanzare.
SC AMBIANTA COM SRL Suceava (fursecuri); SC Biani Prod COM SRL Piatra Neamt (cereale expandate).

4. Indicarea preţului de vânzare şi a preţului pe unitatea de măsură în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit:

SC FLAMTECH SRL-Negresti Oas Satu Mare preturile de vanzare si preţurile pe unitatea de masura la preparatele din carne nu erau indicate in mod vizibil, intr-o forma neechivoca si usor de citit.

S.C. REAL HIPERMARKET S.R.L. Baia Mare si la BILLA ROMANIA SRL, judeţul Maramureş comercializau de ornamente prajituri, ambalate la cutii de 1kg. respectiv de 2 kg. precum si prajituri „POIANA” la care preturile erau marcate dar erau ilizibile.

La SC ALFA BETA SRL Constanta – punct de lucru Navodari s-au constatat la comercializare produse alimentare preambalate “ Chips-uri Loys Paprika si pop corn – Star “ la care nu era afisat la loc vizibil si intr-o forma neechivoca si usor de citit pretul de comercializare.

La SC KAUFLAND ROMANIA SRL – punct de lucru Constanta s-au constatat la comercializare cascaval Milli “ Dalia “ la care pretul de comercializare era afişat intr-o forma neechivoca , creînd confuzie si anume pe produs erau doua etichete cu doua preturi unul mai mic datat initial şi unul mai mare datat ulterior.
La SC Kaufland România PL Sibiu, s-a gasit la comercializare cremă de icre negre cu somon , care avea preţul greu lizibil, cifrele fiind foarte mici.

SC UNION VISA SRL Tulcea comercializa iaurt Danone cu antioxidant fara a avea pretul de vanzare afisat, iar SC REWE ROMANIA SRL Stefanestii de Jos Ilfov –punct de lucru Tulcea comercializa carnati uscati Fuet Casero fara pretul de vanzare afisat.

SC Trident Trans Tex SRL –Mag. Mall Alba Iulia, Cooperativa de Consum Aiud şi SC Kaufland SCS –mag Alba Iulia şi SC Dacia SA –mag 123 comercializau produse alimentare (peşte, pulpe pui, preparate carne) fără a afişa într-o formă neechivocă, uşor de citit preţurile de vânzare.

SC SAVIN COM SRL URZICENI şi SC AXI URZICENI, judeţul Ialomiţa nu aveau preţurile afişate în mod vizibil, care să fie uşor de citit.

La punctul de lucru apartinand MINIMAX DISCOUNT SRL Bolintin Deal Giurgiu , judeţul Călăraşi s-a constatat ca pentru produsele “compot de ananas 400gr “si “compot de prune 400gr “ lipseau etichetele de raft , care,în fapt , erau cazute pe pardoseala .

SC VIGET SRL din RM SARAT si SC TONIK COM 97 SRL BUZAU nu aveau afisate la loc vizibil , in forma neechivoca, usor de citit preturile produselor ce le comercializau.

Preparatele din carne comercializate de SC Artima SA si SC Profi Rom Food SRL din Jud. Mehedinti, nu era specificata unitatea de masura la preturile afisate pe raft ; la preparatele din carne comercializate de SC Profi Rom Food SRL Tr. Severin, nu era indicata cantitatea neta a produselor preambalate; Lipsa afişării preţurilor s-a constatat la produsele alimentare si nealimentare comercializate de SC PROFI ROM-FOOD SRL Magazin Rovinari, judeţul Gorj şi SC V.P. MAGASSIN SA punct de lucru Tg.Jiu, judeţul Gorj , SC CDER INTEREX SA Bucuresti magazin Rm.Valcea (nu se afisau preturile pentru salam de biscuiti, cereale Fitness, maioneza sos, cremwursti).

La AF NEDELCU ION Prundeni- Vâlcea magazin Prundeni nu se afisau preturile intr-o forma neechivoca, usor de citit pentru preparatele din carne expuse

SC CDER INTEREX SA Bucuresti-pl Rm. Valcea, AF NEDELCU ION Prundeni, jud.Valcea;SC IULVIR SRL Husi-Supermarket Husi, jud.Vaslui; SC ALIMENTARA SA Suceava; SC Arianis Prod Com SRL Tg. Neamt; SC Minimax Discount SRL Pucioasa si SC Yin Hong Da SRL Moreni din jud. Dambovita.

5. Indicarea preţului de vânzare şi/sau a preţului pe unitatea de măsură pentru orice tip de publicitate în care se face referire la preţ:

La SC Trei G Retail SRL si SC Rewe Romania SRL(magazin Penny) judeţul Bihor exista oferta 3+1 gratis la preparate din carne, fara a exista si produsul la bucata cu pretul aferent pentru a se face comparaţia si a deduce beneficiul promoţiei.

Pentru produsele comercializate prin “oferte” de SC Rewe Romania SRL- Magazin Dr.Tr.Severin la pachet “sunca +salam+parizer”, “salam de vara+parizer taranesc” , “salam taranesc+salam vara”, “pachet bavarez” preturile erau afisate doar pe pachet, fara prezenta la comercializare a produselor individuale din pachet cu pret si cantitate neta pentru a putea compara avantajul produselor la pachet. Pentru produsul la “oferta speciala” salam Oltenia 3×300g comercializat de SC Spar SRL pretul era afisat doar pe pachet fara a se afisa şi pretul pe unitate de măsură.

Pentru produsele “promo” comercializate de SC Rewe Romania SRL Magazin Dr.Tr.Severin: iaurt natural Danone “8 la pret de 7” pretul pe pachet era de 6,19lei , cel pe kg 5,34lei cantitatea neta a unui pahar 145gr rezulta ca nu ai nici o reducere cumparand pachetul promo, nefiind la comercializare produsul individual iaurt natural Danone de 145gr; pentru produsul iaurt Activia Danone “8 la pret de 7” pretul pe pachet era de 8,35lei nefiind prezent la comercializare produsul individual iaurt Activia Danone de 145gr.

Produsele paste proaspete umplute Grantonello , Pangerotii cu ciuperci comercializate de SC Artima SA – Dr.Tr.Severin, aveau aplicata bulina “cu 25% mai ieftin” fara a exista si produsele la bucata cu pretul aferent pentru a se face comparaţia si a deduce beneficiul promoţiei.

In cadrul SC Romania Hypermarche SA Hypermarket Cora Militari din municipiul Bucureşti se desfasura oferta promotionala Yaurt Yoplait 6 la pret de 5 care nu respecta oferta declarata intrucat pachetul promotional costa 6,54 lei iar un iaurt din acelasi sortiment comercializat la bucata costa 1,15 lei. Ca atare, pretul corect pentru 6 la pret de 5 ar fi fost 5,75 lei, consumatorul platind suplimentar 0,79 lei pentru fiecare pachet promotional achizitionat.

SC MGV Distri Hiper SA, hypermarket Auchan din Municipiul Bucureşti comercializa pachete promotionale cu doze de bere Golden Brau 6 la pret de 5, care avea pret afisat al promotiei 9,28 lei si pret incasat la casa de marcat 8,11 lei, mai mic decat cel afisat. In acelasi timp, acest sortiment se vindea si la bucata cu pretul de 1,5 lei. Ca atare, pretul corect al promotiei era 7,5 lei.

In cadrul SC MGV Distri Hiper SA, hypermarket Auchan din Municipiul Bucureşti nu s-a putut verifica promotia “Iaurtul meu fin Tnuva – 6 la pret de 5” intrucat la vanzare era expus numai pachetul promotional neexistand si produse vandute la bucata din acelasi sortiment, deficienta constatata si pentru promotia 2xSalam Palaciego, Al doilea produs la ½ pret.

SC Pludi Market SRL –pl Piatra Neamt era promotie “oferta saptamanii” la prodúsele rosii 2,99 lei/kg si castraveti 4,29 lei/kg, fara a da posibilitatea consumatorilor de a compara pretul real cu pretul promotional;

La SC Rewe Romania SRL – pl Campulung , jud.Arges s-a constatat ciocolata si cafea cu indicatia ,,mare PROMOTIE,, insa nu exista informare cu privire la pretul practicat anterior, cuantumul promotiei sau orice alta mentiune care sa comporte o comparatie exprimata in cifre.

In pliantul publicitar al SC KAUFLAND ROMANIA SCS BUCURESTI, pt. lucru Galati, respectiv oferta valabila pe saptamana 44 (27.10.2008-02.11.2008), nu este indicat pretul/unitatea de masura la produsele alimentare preambalate: salam de vara APETIT, sos BARLLA diverse sortimente si prajitura MAGURA.

SC GIMROM HOLDING SA (G’market) – pl Focsani, jud.Vrancea afisa preturi la produse pentru care existau promotii in mod eronat: un preţ tăiat care este real şi care este valabil în situaţiile în care nu se foloseşte card GIMROM, preţul netăiat fiind valabil numai pentru posesorii de card.

Alte aspecte privind practici incorecte constatate

In municipiul Bucureşti SC ALBINUTA SHOPS SRL şi SC ANGST RO SA comercializau sub denumirea Branza topita produsele Del Alpina, Del Snack, Del Sandwich care in fapt sunt, conform ingredientelor declarate, Produse alimentare pe baza de grasimi vegetale si proteine din lapte.

In cadrul SC MGV Distri Hiper SA, hypermarket Auchan din municipiul Bucureşti se comercializa sub denumirea Crochete de peste produsul Surimi de clesti de crab, care avea ca suport clestisori de crab, nespecific crochetelor.

Preparatul alimentar pe baza de grasimi vegetale si proteine din lapte Ella era comercializat in cadrul SC Can Serv SRL din municipiul Bucureşti drept Branza topita Ella. In cadrul aceleiasi societati existau diverse alimente comercializate la Superoferta fara a se declara perioada promotiei si pretul anterior al produselor, astfel incat consumatorii sa poata aprecia oferta.

In cadrul SC Rewe Romania SRL, magazin Penny Market din municipiul Bucureşti se prezenta la vanzare Tableta fina de ciocolata Hora si Bomboane cu crema de cacao Hora sub denumirea Ciocolata Hora si respectiv Praline Hora Ciocolata.

SC GIOBOG COMPANY SRL Vaslui-Hipermarket TRAIAN Vaslui comercializa tableta Novatini, tableta Laura si tableta Olympia prezentate pe eticheta de la raft cu denumirea de “ciocolată”; SC PLUDI MARKET SRL – pl Adjud, jud.Vrancea comercializa sub denumirea de margarina DELMA (diferite sortimente ) in loc de Grasime Tartinabila DELMA.

Abateri privind etichetarea produselor alimentare

1. Lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare/caracterizare : La SC LUDY SRL si SC NOVECOM SA din Carei Satu Mare, s-au depistat la comercializare produse care nu aveau informatiile de pe etichete redactate si in limba romana; la Hipermarketul Carrefour Braşov se comercializa branză de capră Cabridoux care nu avea traducerea in limba română a ingredientelor, iar carnea tocată amestec produsă in unitatea proprie nu avea specificate pe eticheă sortimentele de carne folosite;

2. Ilustrarea pe etichete a fructelor, deşi alimentele prezintă în lista ingredientelor arome:
La supermarket-urile BILLA ROMANIA SRL, punct lucru Braila 308 – 309 se comercializa bautura racoritoare cu aroma de cirese, mere TWIST AND DRINK, producator INTERWEST SRL Baia Mare, care prezenta pe eticheta ilustratii cu fructele deşi produsul conţinea numai arome; la bautura racoritoare cu aroma de cirese, în lista ingredientelor figura aroma de visine.

3. Etichete degradate: la SC SELGROS CASH & CARRY Brasov – Punct de lucru Agigea se comercializa pastrama Medeus si pastrama Luca ce prezentau etichete degradate facând imposibila identificarea elementelor de caracterizare ale produsului sau la care lipseau etichetele.

4.Lipsa elementelor de identificare/caracterizare: SC Billa Romania SRL Bucuresti – P.L. Tulcea comercializa “carnati oltenesti” fara elemente de identificare si informare a consumatorilor; La SC REWE (ROMANIA) SRL cu punct de lucru Caracal, judeţul Dolj (cartofi ambalati la saci a cate 5 si 10 kg ).

5.Lipsa înscrierii numelui şi adresei producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului: preparatele din carne preambalate marca Zimbo, nu aveau menţionată pe ambalaj adresa completa a distribuitorului SC ZIMBO ROMANIA SRL Bucureşti,

6.Lipsa înscrierii de elementelor suplimentare de etichetare: preparatele din carne preambalate marca Campofrio nu aveau indicate pe etichetă tratamentul termic aplicat şi condiţiile de depozitare (SC Real Hypermarket , Sc Kaufland România SCS); Hipermarketul Carrefour Braşov se comercializa carnea tocată amestec produsă in unitatea proprie la care nu avea specificate pe eticheă sortimentele de carne folosite;
SC Rewe Romania SRL din Municipiul Bucureşti comercializa Pulpa de miel congelata preambalata cu etichete incomplete, pe care nu se declara data durabilitatii minimale, starea termica a produsului, conditii de pastrare.
In cadrul SC Kaufland Romania SC din Municipiul Bucureşti se comercializa File merlucius si File cod vrac pentru care nu se declara data limită de consum si nici procedeul de glazurare aplicat, declarat de producator pe ambalajul de transport.

7.Lipsa înscrierii datei durabilitătii minimale: SC Profi Rom Food SRL –mag. Alba Iulia a expus spre comercializare diferite sortimente de telemea (de vaca, oi, bivoliţă) fără a indica data durabilitătii minimale;la Supemarketul Castillo si Supermarketul Hard Discount , judeţul Braşov măslinele preambalate nu prezentau data durabilităţii minimale pe etichetă; la Supermarketul Luca din Braşov erau expuse la comercializare oasele de porc congelate preambalate fără informaţii cu privire la data durabilităţii minimale şi condiţiile de depozitare;
Verificand modul de informare al consumatorilor s-au constatat deficiente cum ar fi: maslinele si telemeaua vrac comercializate in cadrul SC Albinuta Shops SRL din Municipiul Bucureşti nu aveau declarate la vanzare data durabilităţii minimale. Aceeasi deficienta s-a constatat în Municipiul Bucureşti si in cadrul SC Rom Sep SRL, SC Ivet Comprod SRL pentru diversele sortimente de branzeturi expuse la vanzare.

8. Lipsa înscrierii proporţiei ingredientelor care dau specificitate produsului: La S.C. REWE ROMANIA SRL Buftea, jud.Ilfov produsul „crema de branza proaspata cu iaurt si verdeturi Campus” se comercializa fara ca pe eticheta aplicata pe ambalajul produsului sa se mentioneze la capitolul ingrediente proportia de verdeturi desi ingredientul verdeturi apare in denumirea sub care se comercializeaza produsul.

Alte abateri

1. Neconcordanta între cantitatea netă înscrisă de producător si cantitatea netă înscrisă de unitatea de comercializare
SC Artima SA Bihor comercializa preparatele din carne la care s-a constatat existenţa neconcordantelor intre cantitatea neta înscrisă de producator pe eticheta si cea înscrisă de supermarket pe eticheta proprie;

2. Neîncadrarea în cantitatea netă declarată:
La SC Real Hypermarket România SRL PL Braşov , era expus la comercializare salamul de şuncă ţărănesc prezentat sub denumirea ofertă specială Unicarm care conţinea 3 batoane de salam de şuncă ţărănesc produse de SC UNICARM SRL, preambalate intr-un ambalaj colectiv pe a cărui etichetă era menţionată cantitatea netă de 1950 g. Pe fiecare baton de salam era ştanţată cantitatea netă de 650 g, in realitate, la cântarirea celor 3 batoane de salam s-a constatat ca aveau 1880 g, faţă de 1950 g înscris pe eticheta pachetului. De asemenea, pachetul salam Turist (producator SC OLAS PROD SRL- Craiova) şi promoţia salam de vara + pate Marex (producator SC MAREX SA Braila) aveau menţionate pe pachet 900 grame( in realitate cântărind 844 grame), şi 550 g ( în realitate cântărind 528 grame);
La SC PROFI ROM FOOD SRL cu punct de lucru Slatina, s-au gasit la comercializare 15 pungi de cate 1 kg de ceapa rosie provenită din Olanda si ambalata de catre SC INTERFRUCT SA Afumati , dar care in realitate cantareau 13,8 kg ( 0,92 kg / pungă).
SC Carrefour Romania SA din Municipiul Bucureşti comercializa Salam Ardelenesc –produs vandut la bucata cu greutatea mai mica decat cea declarata respectiv 446 g fata de 500 g
SC COMALIMENT SA Suceava, SC SELGROS CASH & CARRY SRL pl Suceava, SC CARREFOUR ROMANIA SA pl Suceava, SC KAUFLAND ROMANIA SCS -pl Suceava, SC METRO CASH & CARRY Romania SRL- p.l. Suceava, SC FIDELIO SRL pl Radauti si SC UNICARM SRL Suceava-pl Vatra Dornei din jud.Suceava comercializau diferite sortimente de preparate din carne (salam) preambalate care prezentau lipsuri faţă de cantitatea netă declarată cuprinse intre 17 – 260 grame/bucata.

3.Informaţii inscrise ilizibil: la Supermarketul Luca din Braşov erau expuse la comercializare preparate din carne marca Luca cu informaţii ilizibile , iar oasele de porc congelate preambalate nu aveau informaţii cu privire la termenul de valabilitate si condiţiile de depozitare.

Produse nealimentare:
La pulover damă, comercializat de SC REAL, HYPERMARKET ROMANIA SRL BUCURESTI, punct de lucru Galaţi, preţul existent la raft 19.19 lei/bucata nu corespundea cu cel marcat pe bonul de casa, de 19.99 lei/bucata, iar la produsul jeans barbati, comercializat de SC KAUFLAND ROMANIA SCS BUCURESTI, punct de lucru Galaţi, preţul existent pe eticheta la raft era 25 lei/bucata, iar preţul marcat pe bonul de casă 5 lei/bucata.

La scutecele de unica folosinta PAMPERS , comercializate de SC CARREFOUR ROMANIA SA Bucuresti –pl Focsani, jud.Vrancea s-a depistat ca exista neconcordanta dintre pretul afisat la raft si cel din gestiune care se marcheaza pe bonul de casa;

In pliantul publicitar al SC KAUFLAND ROMANIA SCS BUCURESTI, pt. lucru Galati, respectiv oferta valabila pe saptamana 44 (27.10.2008-02.11.2008), nu este indicat pretul/unitatea de masura la produsele nealimentare: detergent de rufe ARIEL 5 kg/ ambalaj , detergent de rufe PERSIL GOLD PLUS si after shave NIVEA.

SC REWE ROMANIA SRL magazin Penny Miercurea Ciuc, jud.Harghita (detartrant pentru masini de spalat) si SC KAUFLAND ROMANIA SCS, magazin Odorheiu Secuiesc, jud Harghita (detergent) nu aveau afisat pretul pe unitatea de masură.

La Magazinul SPIDER STORES SRL, produsul pantalon dama, are pretul pe produs 59,90 lei iar pe bonul fiscal pretul este de 76,30 lei. Acest pret esa aplicat pe tot lotul de produse aflate in stoc (86 bucati). Deficienta constatata contravine art 6, alin 1, lit d, din L363/2007.

SC Minimax Discount SRL – Minimax Turnu Magurele au fost gasite la vanzare produse textile copii care pe ambalaj aveau o eticheta cu compozitia bumbac, iar pe eticheta textila atasata de produs era mentionat 65% coton si 35% poliester, fapt ce contravine prevederilor Legii 363/2007.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

8 comentarii la „Consumatori înşelaţi în supermarketuri şi hipermarketuri

  • luni, 20-04-09 la 20:02
    Permalink

    Am sunat intr-o zi de simbata la ANPC si o secretara m-a sfatuit sa sun luni!! deci in week-end putem fi inselati oricum!! La magazinul Cora am constatat in nenumarate rinduri ( asta pt ca Preturile sunt punctul meu forte) ca ce e la raft, nu e in casa de marcat. bineinteles mi-am recuperat paguba …de la Serviciu Clienti dar cu nervi si timp pierdut…Managerii niste , baieti prostanaci cu diplome luate ..la facultati particulare nu prea au habar cu ce se maninca ” marketingul”…Merg pe principul ” care se prinde , il despagubim, dar ne luam noi revansa cu cei care nu verifica bonul”cui sa te plingi intr-o situatie ca asta ? cind , cine ar trebui sa intervibna e…plecat in week-end!! eu cred ca un lucru il poti dovedi atunci pe loc, nu cu petitii, scrisori, cereri si mail-uri..dupa ce a trecut razboiul. drumul meu trece prin Cora si va spun ca as putea zilnic sa va dau un mail…cu furturile pe fata care se fac..dar..nu-mi inspirati decit o institutie care…nu ar trebui sa fie informata de un client, doi trei , o suta ci ar trebui sa mergeti…caci presupun ca sunteti o armata…si sa vedeti pe viu!! ma inclin in fata celor de la Antena 1 care de fiecare data a stiut sa comunice cu cei care aveau nevoie de ei..si au ascultat si sfaturile celor care ii sunau..de ex se facea un reportaj…de lipsa de electricitate de acum 4-5 ani in preajma sarbatorilor…Ei anuntau ca s-a remediat ( asa erau ijformati de Electrica) ,,cind am sunat si am solicitat sa vina sa vada in direct…un reporter iscusit ca maria Coman n-a stat pe ginduri…si a vazut ca daca nu esti pe teren tot timpul , informatiile care le primesti pot fi eronate!! voi, ce asteptati?

    Răspunde
  • duminică, 17-05-09 la 13:27
    Permalink

    la CARRFOUR DR TR SEVERIN in SUNCA PRESATA DE CURCAN ,,NR1” am gasit pene de curcan .

    Răspunde
  • marți, 30-06-09 la 13:35
    Permalink

    Daca nu gaseai penele ,puteai sa fii sigur ca sunca ar fi de curcan?

    Răspunde
  • luni, 13-07-09 la 16:44
    Permalink

    mi sa intamplat si mie dar in salam,am gasit ceva foarte neplcut…viermi

    Răspunde
  • vineri, 25-06-10 la 15:07
    Permalink

    pai ce sa spun ca nici la marketurile aradene nu sta treaba cum trebuie ; de exemplu la real am luat un bax de prigat adica 4 buc, si am mai cumparat ceva maruntisuri de 20 lei la casa ne-a batut prigatu dar de 3 ori si am ajuns la suma totala de 75 lei am zis atunci dar e prea mult nu am cumparat nimic de valoarea aceea ma-m uitat pe bon si prigatu era batut de 3 ori deci atentie la bonul fiscal si cand cumparati multe produse atunci si mai mult puteti fi inselati pe moment uitativa nu dupa ce ati plecat pt.ca nu mai isi recunosc vina .nici la carrefour nu-i ok nu afiseaza preturile nu corespund unele la casa ,la kafland la fel aceeasi treaba fiti foarte atenti cand platiti si ce cumparaatisant banii vostrii leu cu leu se aduna deci ei castiga enorm din greseli de raft sau cand scaneaza de 3-4 ori un produs nu va lasati inselati

    Răspunde
  • joi, 02-08-12 la 22:42
    Permalink

    unde pot gasi magazinul bistrita in bacau

    Răspunde
  • joi, 02-08-12 la 23:05
    Permalink

    Centrul Comercial Bistrita (CCB, „Standurile Bistrita”), se afla la iesirea din Bacau spre Bucuresti, la capatul de linie a autobuzelor.

    Răspunde
  • vineri, 13-11-15 la 19:35
    Permalink

    Buna seara, am fost in acesta seara in hypermarchetul CORA din Constanta – Bratianu si am cumparat un cotlet haiducesc care arata foarte bine dar destul de scump ca pret, am ajuns acasa si imi era mare pofta ma il gust – mare, mare, mare dezamagire, era in vid si cand l-am taiat a curs apa, dar multa apa, pacat eu eram foarte incantata de mezelurile ALDIS, imi pare rau ati mai pierdut in client.

    Răspunde

Lasă un răspuns la ana roventa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.